SUA, record de vânzări de arme în 2012

Vânzările de arme americane au atins un record în acest an ajungând la peste 50 de miliarde de dolari, după contracte majore cu Arabia Saudită şi Japonia, a anunţat joi un înalt responsabil al administraţiei Obama, relatează Agerpres.

Andrew Shapiro, secretar de stat adjunct pentru afaceri politice şi militare, a mentionat de asemenea dorinţa de a încheia contracte de vânzări suplimentare cu India, care are în vedere o achiziţie de 22 de elicoptere Apache pentru 1,4 miliarde de dolari.

„Astăzi, vă pot confirma că acesta este un an record pentru vânzările militare internaţionale”, a declarat Shapiro presei în timpul unei teleconferinţe. „Am depăşit deja 50 de miliarde pentru exerciţiul /financiar/ 2012”, care se încheie la 30 septembrie.

Această cifră reprezintă o creştere cu 70% faţă de vânzările de la stat la stat în 2011, care a fost deja un an record, cu vânzări în valoare totală de 30 de miliarde de dolari.

Contractul de 29,4 miliarde cu Arabia Saudită pentru vânzarea a 84 de avioane de vânătoare Boeing F-15SA şi îmbunătăţirea flotei sale existente de 70 F-15 cu versiuni mai puternice a fost „în mod evident foarte semnificativ”, potrivit acestui responsabil, citat de AFP.

Dar această cifră include de asemenea vânzarea de F-35 „Joint Strike Fighter” Japoniei, a intrat el în detalii, „care este evaluată la aproape 10 miliarde”.

Refuzând orice prognoză pentru 2013, el a indicat totuşi că Statele Unite încearcă să-şi consolideze prezenţa pe pieţe cruciale, mai ales India.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.