Teatru, dans, cabaret, dramă şi senzualitate în noaptea cea mai lungă, în Paris

Poate părea paradoxal, dar în seara de 31 decembrie Parisul este un oraş blindat. Anul acesta mai mult ca niciodată din motive de securitate: nici focuri de artificii, nici concerte publice. Spectacole de teatru, doar la sfârşitul după-amiezii. Dar parizienii nu disperă. Majoritatea petrec noaptea de revelion acasă, cu rudele şi prietenii, sau la un local.

O resursă pentru vizitatorii în căutare de divertisment muzical de bună calitate sunt concertele clasice din biserici, cea mai bună ocazie de a vedea sau revedea unele dintre cele mai cunoscute dintre ele, cum ar fi Saint-Germaine-des Prés, care anunţă un program de Marii arii din opere şi muzică de vioară, cu piese de Verdi şi Schubert, sau Saint-Sulpice, unde se vor cânta Recviemul de Mozart şi Gloria de Vivaldi.

Tangoul şi-a găsit a doua casă la Paris

Sau, pentru a descoperi tenori mai puţin cunoscuţi, amatorii pot merge la mica biserică ortodoxă Saint-Jean-le Pauvre, de pe Rive Gauche, la doi paşi de chei, care propune un Mare festival de Gospel şi Negro Spirituals.

O alternativă o constituie unele dintre miticele cluburi pariziene, ca New Morning, care găzduieşte Revelionul cel mai funky al capitalei, de la orele 22 la 6 dimineaţa, într-unul dintre cele mai bune stiluri muzicale din anii ’70 până astăzi. La rândul lui, Le Petit Journal Saint-Michel oferă o cină şi concertul Super Swing Project. Dacă nu cumva pare mai atractiv party-ul la bordul spectaculosului vapor Louisiana Belle, care invită, înainte şi după miezul nopţii, la o minicroazieră pe Sena.

Secvenţă din Albă ca Zăpada în coregrafia lui Angelin Preljocaj

Pentru a toasta în piaţă la miezul nopţii, locurile clasice sunt Champs-Elysées, care rămâne închis traficului de după-amiază până la ora trei dimineaţa. Dar acolo merg numai iubitorii de mari adunări zgomotoase.

Altfel, cea mai bună alegere este un cartier, din Marais până la Île Saint-Louis, din Bercy Village la Montmartre. Iar pentru cel care caută ceva foarte special, Canal Saint-Martin şi Belleville, unde pentru a aştepta ora 12, se poate mânca în multe localuri.

Mai sunt şi podurile pietonale – La Passerelle des Art, Solferino şi Simone de Beauvoir, care, în afara atmosferei calme şi romantice, oferă o vedere minunată asupra oraşului.

Un tango fierbinte pe străzile Parisului

Atmosfera este festivă şi în 1 ianuarie, care poate fi petrecut pe patinoarul interior de la Grand Palais sau la Concertul de Crăciun din inima Halelor. Acolo tot timpul vacanţei tronează un gigantic brad de Crăciun şi au loc mari spectacole interactive, muzicale şi luminoase, cărora li se adaugă patru instrumente muzicale. Şi, dacă te nimereşti la momentul potrivit, poţi urmări şi animaţii.

Să nu uităm nici vitrinele marilor magazine, de la Galeries Lafayette, populată anul acesta de o excentrică trupă de circ, la renii de la Bon Marché şi până la călătoria de la Londra la Paris în versiunea Burbery de la Printemps.

Dansând în noaptea dintre ani

Dansatori de tango într-un bistro parizian

Parisul merită o celebrare. Muzicală, desigur. O călătorie prin geografia esperanto-ului sonor al Oraşului Lumină nu poate începe decât la Le Vieux Belleville, un local pe care l-ar iubi şi Amélie Poulain, protagonista celebrului film Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain. Lumea fabuloasă a Vechiului Belleville oferă un bal musette, un fel de vals cântat de o mică orchestră care are ca instrument principal acordeonul. În alternanţă se poate dansa java, un fel de rudă a mazurcii. Acest bistro în afara timpului nu propune un revival, ci artişti care trăiesc în textele triste ale cântecelor lor.

Albă ca Zăpada

Urmaşii unei tradiţii pariziene din secolul al XIX-lea sunt şi celebrele goguette, melodii populare pe care sunt inserate texte, adesea cu caracter socio-politic. Un fel de liturghie laică, pusă în scenă în fiecare zi de luni la Limonaire, un bistro de vin din Montmartre. La ora 19, în timpul aperitivului, se iniţiază concursuri de compunere de versuri care sunt interpretate după ora 21 şi sunt publicate apoi pe blogul localului.

Adel este patronul unei cafenele cu cântece, foarte iubită de parizieni, care îi poartă numele şi se află aproape de Canal Saint-Martin. Decorată cu ghirlande luminoase şi un bizar talcioc franco-sirian, Chez Adel este frecventat de iubitorii muzicii manouche, un sound „inventat” de chitara magică a lui Django Reinhardt (1910-1953). Numele acestui gen muzical vine de la originile etnice ale lui Django, care era un manouche, adică un ţigan, şi este conjugat cu noile stiluri ale swing-ului. Muzica manouche a marcat începutul jazzului made in France, un sound legat de chitara gitană a lui Django şi de vioara lui Stephane Grapelli, un alt rătăcitor excelent, născut la Paris, dar de origine italiană.

Fetes galantes la Versailles

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Parisul a devenit o răscruce a muzicii improvizate şi a primit cu braţele larg deschise talentele de peste Ocean. De la Coleman Hawkins, care a botezat de fapt grupul Reinhardt-Grapelli, la toate stelele ce se năşteau în era bebop-ului, o revoluţie vitriolantă şi-a găsit teren fertil în ţara iacobinilor. Kenny Clarke, baterista-simbol a noului stil iniţiat de Parker şi Gillespie, a făcut din capitala franceză cea de a doua patrie a ei, deschizând drumul pentru Don Byas, Johnny Griffin şi Bud Powell (cel care a inspirat filmul lui Tavernier, Round Midnight).

Între miticele baruri de jazz şi Nuevo Tango

Doriss Girls la Moulin Rouge

Din acea epocă au rămas un număr de localuri, începând cu Caveau de la Huchette, unul dintre primele cluburi de jazz din Parisul de după război. Plasat pe Rive Gauche, la doi paşi de Lungosenna şi de Notre-Dame, adăpostit într-o pivniţă folosită în timpul Revoluţiei ca tribunal şi închisoare, oferă un plonjon în oraşul pe care îl iubeau Charlie Parker, Miles Davis şi Josephine Baker. Sub austerele lui bolţi de piatră au cântat, printre alţii, Lionel Hampton, Count Basie, Sidney Bechet, Art Blakey, Sacha Distel, Memphis Slim şi Bill Coleman.

La 100 de metri de Moulin Rouge se află o altă pivniţă, transformată în bar de jazz: Autour de Midi… et Minuit.

Gavroches la le Vieux Belleville

În zona Pompidou, Le Duc des Lombards propune o ambianţă rafinată şi exclusivistă: localul e mic şi atmosfera lui catapultează publicul în anii ’50 şi ’60. Lumina şi acustica sunt perfecte. Aceasta este casa jazzului cu parfum de poezie şi de cognac grand cru. Închizând ochii, poţi avea impresia că asculţi ecoul vocii Nanei Mouskouri în duet cu Michel Legrand. Alegerea muzicienilor este complexă şi alternează cu înţelepciune monştri sacri şi noi promisiuni.

Jojo cântând la Le Vieux Belleville

La câţiva paşi îşi are sediul Sunset-Sunside, primul local deschis în rue des Lombards. Legenda spune că în 1983 unii jazzmen care frecventau acest restaurant i-au convins pe Michèle şi Jean-Marc Portet, cei doi patroni, să transforme restaurantul în club de jazz, pentru că bolţile ofereau o acustică perfectă. După câţiva ani, primei săli, intitulată Sunset, care găzduia concerte de jazz electric, magnet jazz şi world music, i s-a adăugat sala Sunside, unde sunt programate numai spectacole acustice.

MuglerFolies la Comedia

Le Petit Journal este un mic local elegant, dar nesofisticat, de lângă Jardin du Luxembourg. O oază de jazz, deschisă în 1971 în acel cartier Saint-Germain-des-Prés care a fost patria aleasă de Nina Simone şi François Truffaut, de Miles Davis şi Juliette Greco. Aici s-a născut canalia Gainsbarre, personajul inventat de şansonetistul Serge Gainsbourg, perfectă încarnare a acelui „şic blestemat” al epocii.

Melancolia şi eleganţa sunt şi ingredientele de bază ale tangoului, care şi-a stabilit a doua capitală la Paris. Promotorii aşa-numitului Nuevo tango, Gotan Project, şi-au găsit căminul în Oraşul Lumină. Ei practică guerilla tango: este de ajuns un SMS şi pasionaţii se regăsesc cu sutele de-a lungul Senei sau într-o locaţie din banlieu. Sunt serate de „tango ilegal”, care, plecate din Paris, au invadat oraşele din jumătate de lume. Aceste serate „ascunse” sunt în perfectă sintonie cu istoria tangoului. O dezvăluie versul lui Paolo Conte din Alle prese con una verde milonga: „Sunt aici, am venit să cânt, am venit să iubesc şi să mă ascund ca să dansez”. Aşa că este normal ca milonga cea mai vestită din Paris, Le Chantier, să fie un local de periferie. Barul pare bucătăria unei case de ţară şi într-un colţ sunt îngrămădite hainele şi pantofii dansatorilor. Serata începe la ora 21, dar lumea soseşte după miezul nopţii. Şi adesea rămâne până în zori.

Chez Adel

Incitantă şi atmosfera de la L’Artisanale, din cartierul Butte aux Cailles, un fel de sat în oraş. Cu o imensă pistă de dans, el devine în două duminici din lună o milonga dintre cele mai restrictive, deschisă balerinilor de un oarecare nivel.

Este de vizitat şi La Fléche d’Or, un spaţiu transformat în sală de concert de studenţii de la Belle Arte în anii ’90. Era înainte o gară pe ruta Paris-Calais. De atunci, pe parchetul sălii au alternat, mai punctuale decât vechiul tren, sute de band-uri, propunând toate stilurile: rock, pop, hip hop, world music.

Unul din epicentrele noii scene muzicale pariziene este Glazart, un spaţiu deschis experimentului, cercetării şi mutidisciplinarităţii. Post rock, punk, hip hop, funk, nu-folk, muzică electronică se pot auzi în peste 200 de concerte pe an. Un univers delicios de glamour şi foarte rock’n’roll.

Dincolo de porţile oraşului, la Versailles

Concert de jazz la New Morning

Versailles, inima şi simbolul regalităţii în Franţa, a încarnat grandoarea lui Ludovic al XIV-lea. Născut pentru a uimi şi a fermeca, el continuă să fie spectaculos, mai ales iarna.

La Paris, excursia „dincolo de porţile oraşului” este Versailles, pentru a vizita magnificul palat pe care Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, l-a creat după imaginea sa. Crăciunul se sărbătoreşte încă din oraşul conceput ca un cadru luxos pentru palat: mii de lumini te întâmpină în drumul către palat, pieţe, pista de patinaj şi mari brazi decoraţi.

French-Cancan la Paradis Latin

Tradiţia spune că folosirea bradului de Crăciun, răspândită în Alsacia, a fost „exportată” în restul ţării, pornind chiar de la Versailles, unde a fost introdusă în 1738 de Maria Leszcynska, soţia lui Ludovic al XV-lea.

La Palat, perioada Crăciunului înseamnă apoteoza muzicii. În sala Operei Regale, care găzduieşte tot anul o stagiune de operă, concerte şi dans, programarea clasică pentru această sărbătoare a fost baletul Albă ca Zăpada, în coregrafia genialului Angelin Preljocaj, care a transformat celebra poveste cu accente întunecate. Deosebit de sugestive sunt interpretările Oratoriului de Crăciun de Bach şi Misterului de Crăciun, polifonie din secolele XIV-XVIII, în Capela Regală. Acolo, între decoraţiile navei şi tribunei rezervate suveranului, care exaltau ideea că regele este alesul Domnului, a cântat la orgă chiar François Couperin. În această magnifică biserică, în care Curtea asista la liturghie, se ţine astăzi slujba de Crăciun.

Spectacolul de Teatru ecvestru de la Versailles

Vizita la Palatul Versailles, cu interioarele sale baroce şi imensele grădini, magnifice şi iarna, este o călătorie autentică în arta franceză a secolelor XVII şi XVIII, începând cu celebra Galerie a Oglinzilor, decorată de Charles Le Brun, în omagiul primilor 18 ani de domnie ai lui Ludovic al XIV-lea. Lungă de 73 de metri şi largă de 10,50, pare şi mai amplă datorită celor peste 350 de oglinzi care decorează cele 17 arce din faţa ferestrelor. Această sală, în care în 1919 a fost semnat Tratatul de la Versailles, care a pus capăt oficial Primului Război Mondial, găzduieşte astăzi oaspeţii preşedintelui Franţei.

Sunt uimitoare şi Sala Războiului, cu trofeele din bronz aurit şi cu basorelieful Regelui Soare călare, şi Marile Apartamente ale regelui, cu Rebecca la fântână şi monumentala Cina la casa lui Simon de Veronese din Salonul Ercole, şi Salonul Venerei, unde Le Brun a reuşit un dialog între arhitectură, pictură, sculptură, compoziţii în trompe-l’oeil. Compexul ce mai rafinat, faimos pentru grădinile sale franţuzeşti, decorat astăzi cu mobile imperiale, este Marele Trianon, opera lui Jules Hardouin-Mansard, teatru al amorurilor lui Ludovic al XIV-lea, preferat de Maria Leszcynska. Maria Antoneta prefera Micul Trianon, dar primit de la soţul ei, Ludovic al XVI-lea. Acolo regina regăsea plăcerile vieţii campestrre, departe de viaţa Curţii.

Concert la Petit-Journal Saint-Michel

Închizând vasta Piaţă a Armelor, din faţa Palatului, se află edificiile gemene ale Grajdurilor, care adăposteau cei 600 de cai ai regelui, împreună cu scutierii, vizitiii şi pajii. Marele Grajd este, din 2003, sediul Academiei Spectacolului Ecvestru, creat de Bartabas, fondatorul Teatrului Ecvestru Zingaro. Loc magic de spectacol şi formare, el primeşte călăreţi din întreaga lume, în mare parte femei, care practică şi dansul, canto, sau kyudo, disciplină japoneză de tras cu arcul de pe cal.

Înainte de a asista la spectacolul Calea cavalerului, poate fi vizitat grajdul, admirând de aproape caii splendizi: lusitani, criolli argentinieni, pur sânge arab, sau sorraia portughezi.

Duc-des-Lombards, clubul în care a cântat Nana Mouskouri

Nu mai puţin seducător se dovedeşte Versailles, „oraşul regal”. Conceput după un proiect urbanistic raţional, s-a dezvoltat paralel cu palatul, de-a lungul a trei mari străzi care convergeau către el. La Nord se găseşte cartierul Notre-Dame, faimos pentru anticariatele lui, la sud cartierul Saint-Louis, ambele simetrice faţă de drumul spre Paris.

Drumurile, flancate de platani, au de o parte şi de alta edificii oficiale şi elegante reşedinţe din secolul al XVIII-lea. Una dintre acestea, pe Boulevard de la Reine, găzduieşte Muzeul Lambinet, cu colecţii de pictură, arte aplicate şi istorie. Pe latura opusă a Pieţei Armelor, la doi paşi de intrarea în palat, prin ironia istoriei, au fost aruncate seminţele care au pus capăt monarhiei: Sala Jeu de Paume. Acolo, în iunie 1789, reprezentanţii Stării a Treia au jurat să dea Franţei o Constituţie. Era începutul Revoluţiei.

Luminile, erosul şi magia Parisului nocturn

Le Vieux Belle Ville, un bistrot tipic parizian

Când spui Paris, te gândeşti la Parisul nocturn. Cabaretele lui, cancan-ul, cu balerinele acoperite de strasuri, pene şi paiete colorează de peste un secol imaginarul tuturor celor care vin la Paris pentru o noapte sau pentru o viaţă.

Dacă Moulin Rouge, Lido, Caroussel de Paris sau Paradis Latin mizează pe sentimentul nostalgiei, cu spectacole de bun-gust, dar uşor retro, show-ul de la Comedia este, categoric, contemporan cu efectele lui speciale ultramoderne. Efecte speciale pot fi văzute şi la Crazy Horse, unde mica scenă impune… minibalerine. Frumoase, e drept, dar mici, mici. Văzând autocarele din faţa localului te apucă spaima: vagoane întregi de turişti – japonezi, americani, ruşi – invadează sala. S-ar putea crede că aceste music-hall sunt concepute pentru a le face lor plăcere. Dar nu. Ele sunt concepute după gustul made in Paris. Gust care a dat viaţă şi performance-urilor travestiţilor. Odată era Madame Arthur. Astăzi sunt Chez Michou şi Artishow. Merită o vizită.

Seri de jazz la Caveau de la Huchette

Deschis în 1889, în acelaşi an cu Turnul Eiffel, Moulin Rouge a sărbătorit anul acesta 125 de ani de existenţă, a lui şi a cabaretului parizian prin excelenţă. Celebrele lui Doriss Girls, balerinele cu gambe fără sfârşit şi trupuri sculpturale, interpretează împreună cu toţi ceilalţi artişti Féerie, un spectacol ultra lăudat.

Lido este principalul concurent al Moulin Rouge, cu penele sale, strasurile şi profesionalismul artiştilor lui. Spectacolul Bonheur, în care pot fi văzute 600 de costume, 150.000 de paiete, 23 de scenografii diferite, 50 de Bluebell (balerine), este pe ultima sută de metri. Din aprilie viitor se lansează un nou show, conceput de italianul Franco Dragone.

Un tango nuevo

Gloria di Parma, Dekka Dance, Mika Do sunt câteva dintre frumuseţile cu corpuri perfecte care, îmbrăcate numai de lumină, se mişcă unduitor pe mica scenă de la Crazy Horse. Spectacolul Désirs este declinat în numele glamour-ului, al rafinamentului şi al unui estetism absolut.

Dacă pui laolaltă un stilist genial, Thierry Mugler, un loc încântător în stilul Art Deco al anilor ’20, o muzică contemporană şi artişti de primă mână, obţii Mugler Follies, show-ul de la Comedia. Tehnologie înaltă, cu video, puţin erotism şi magia costumelor şi performance-ului. Spectacolul este răspunsul ultramodern al cancan-ului care place turiştilor.

Secvenţă din spectacolul Bonheur de la Lido

La Carrousel de Paris, timp de două ore se urmăresc umbre chinezeşti, prestidigitatori şi mai ales magnifice balerine în spectacole care, de peste 75 de ani, atrag turiştii şi parizienii în această sală devenită mitică. Şi aici, ca şi în celelalte cabarete care se respectă, finalul înseamnă un cancan care-ţi taie respiraţia.

Cel mai vechi dintre toate cabaretele pariziene este Paradis Latin, apărut în 1803. Potrivit legendei, la inaugurare a fost prezent însuşi Napoleon Bonaparte. Astăzi este prezentat aici un music-hall de cea mai bună calitate. Sala actuală a fost redecorată în 1889 de genialul Gustave Eiffel.

Semnul distinctiv al balerinelor de la César Palace este parura. Semnul distinctiv al restaurantului: un şir nesfârşit de mese. De 20 de ani, acest local conjugă eleganţa cu un dram de senzualitate. Dansatori, iluzionişi, dans, nuzică. Este reţeta rămasă celebră la César Palace şi revista sa omonimă, Palace.

Revelion pe Champs-Elysees

Artishow este mai mult decât un cabaret al travestiurilor. Aici sunt reunite teatrul, dansul, artele circului, efectele speciale. Deloc vulgar şi extrem de profesionist, spectacolul oferit de Stéphane, Antoine, Xavier şi Framboise este plin de prospeţime, Aici poate fi văzut spiritul celebrei Madame Arthur, dispărut astăzi.

Michou, un domn fără vârstă, cu ochii albaştri, conduce cabaretul Chez Michou din 1956. Spectacolul în travesti este notoriu pentru virtuozitatea artiştilor. Reîncarnări ale unor artiste ca Dalida sau Callas şi ale tuturor cântăreţelor-simbol ale muzicii franceze şi internaţionale sunt realizate de un grup de tineri extraordinari.

Creată în 1930 de un aristocrat italian care a oferit-o amantei sale, Villa d’Este a rămas la fel de atunci: o ambianţă elegantă şi mereu proaspătă. Pe scena ei alternează acum ventriloci, cântăreţi, umorişti, imitatori şi balerine care propun spectacolul Les Venus de Paris. Venere care îşi încheie evoluţia, evident, cu un cancan îndrăcit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.