Teatrul este mai ales suflet

Teatrul este mai ales suflet  şi de aceea vă invităm să păşiţi cu emoţie în sălile de spectacol   

 

Veţi râde în hohote cu “Noii infractori”

Cu Noii infractori, autoarea israeliană de succes Edna Mazia vă oferă prilejul unei întâlniri de cinci stele, cu personaje ce vă vor atrage în sarabanda întâmplărilor din care nu veți scăpa decât lăsând râsul să vă cuprindă și să vă conducă spre destindere fără cale de-ntors…

Virginia Mirea in Noii Infractori

Veți râde cu lacrimi la provocările cărora le fac față „noii infractori”… Umorul și înțelepciunea unei familii oneste din zilele noastre vă vor convinge că merită să înfrunți soarta chiar dacă ajungi jucăria ei, chiar dacă lumea întreagă a luat-o razna și… chiar dacă „totul nu e decât… un mare bordel”!!!

Edna Mazia (n. 24 iulie 1949, Tel Aviv, Israel) este autoare dramatică, scriitoare, scenaristă și regizoare de teatru. A absolvit cu titlul de master studii de filosofie și teatru la Universitatea din Tel Aviv, unde a predat mai târziu cursuri de scriere creativă. La Teatrul Kameri din Tel Aviv a regizat piesele prietenei ei celei mai bune,  Anat Gov: Prietenele cele mai bune, Lisistrata 2000, Vai, Doamne, Bărbat casnic, O familie caldă.

Bogata ei activitate în domeniul teatrului a fost precedată de câteva scenarii de film scrise pentru regizorul israelian Amos Gutman. Cu piesa Mischakim Bechatzer Ha-achorit (Jocuri în curtea din spate, 1993), o docudramă inspirată de un caz de viol în grup care a cutremurat țara, din kibuțul Shomrat – 1993, urmată de Sipur Mishpahti (Poveste de familie, piesă în două acte, editura Or Am – 1997), și de Hamordim (Rebelii), piesă în două acte, editura Or Am – 1999, inspirată de activitatea politică a părinților ei, Edna Mazia și-a cucerit faima de dramaturg bine ancorat în realitate și a obținut importante premii și distincții.

„Fără a exagera deloc, mărturisesc că spectacolul a reprezentat un adevărat „regal” artistic. Noii infractori jucată cu un imens succes la Tel Aviv la Teatrul Cameri (cu celebra și talentata actriță de origine română Sandra Sade în rolul principal) promite să devină ”șlagărul  anului” la București, pe scena Naționalului.

Cu un colectiv de actori excepționali (…), într-o regie savuroasă și plină de ingeniozitate a neîntrecutului Ion Caramitru și într-o traducere minunată a lui Etgard Bittel, piesa Noii infractori pe scena Naționalului bucureștean se bucură de o rețetă de succes infailibilă.

Situații incredibile, răsturnări amețitoare și incidente picante, savuroase întâmplări și încurcături, ciocniri inerente între generații punctate de replicile ilariante ale unei bunici senile, totul regizat de bagheta sensibilă a lui Ion Caramitru se transformă sub ochii spectatorilor într-un închegat spectacol de o excelentă calitate”, scrie Doina Meiseles în Jurnalul săptămânii, Israel   .

Regie: Ion Caramitru

În distribuţie: Virginia Mirea, Andrei Finţi, Alexandrina Halic, Teodora Mareş, Silviu Biriş, Afrodita Androne, Ileana Olteanu, Aylin Cadîr, Diana Sar

Interpretarea melodiei „Hava Nagila”:  Emy Drăgoi  Duminică, 31 martie, la ora 19:30, la Sala Mare

“Anonimul veneţian”, tandru şi mereu romantic

Spectacol realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava

Anonimul venetian, după Anonimo veneziano de Giuseppe Berto, este un spectacol sensibil, profund, uneori ironic şi mereu emoţionant. Ea şi El îşi trăiesc dragostea dincolo de vreme, într-o Veneţie a muzicii şi a frumuseţii eterne. Aici, iubirea înseamnă libertatea de a înfrunta zâmbind viaţa şi moartea deopotrivă.

Ilinca Goia si Ioan Andrei Ionescu in Anonimul venetian

O dramă romantică specială despre doi oameni care se reîntâlnesc pentru a-şi împlini povestea, rămasă neterminată. Fac asta într-un moment tulburător, când timpul pare că şi-a pierdut răbdarea, dar iubirea lor rămâne la fel de puternică şi de frumoasă, chiar şi acum, în apropierea ultimului act. Care pare să dureze cât o clipă… sau cât o viaţă.

„Spectacolul de faţă nu se vrea o demonstraţie, ci un exerciţiu cu vedere la public. Anonimul veneţian, de Giuseppe Berto, oferă pretextul unei astfel de abordări, iar Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, doi actori foarte versaţi ai trupei Naţionalului, au curajul asumării lui până la capăt, au plăcerea jocului cu mijloacele simple, dar complicate, ale actorului”, afirmă Ion Caramitru

„În spectacolul lui Ion Caramitru totul este de un firesc pe care nu-l pot numi altfel decât cinematografic. De altfel, firescul face parte din amprenta personală a acestui actor/regizor de esență rară. Lucru pe care, de obicei, reușește să-l „împrumute” și colegilor cu care lucrează.

Ilinca Goia mi-a dat senzația că, sufletește, e foarte aproape de Ea, că nu-și construiește personajul matematic, la rece, ci îl trăiește profund, sfâșietor. (…) Goia parcurge cu dezinvoltură o partitură extrem de grea și o face refuzând orice compromis de dragul efectelor ce transmit facil emoția.

Fără niciun dubiu, El în varianta Ionescu e mult mai bun decât în varianta Musante”.

Coordonator: Ion Caramitru

Scenografie: Florilena Popescu Fărcăşanu

Ilustrație muzicală: Vasile Manta

Cu: Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu

Duminică 31 martie, la ora 20.00, la Sala Atelier

Spectacolul-concert “Săftiţa” vă va cuceri

Titlul spectacolului-concert, Săftița, este inspirat din folclorul românesc adus pe ritmurile balkanice. Este un mix de sintetizatoare psihedelice peste un țambal, caval și flaut, și alte instrumente clasice din folclorul românesc. Muzica tradițională românească combinată cu sonorități moderne face ca mesajul și esența folclorului nostru să fie transpuse într-un limbaj universal.

Marius Mihalache, muzicianul care a reuşit să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, rivalizând cu sonorităţile specifice muzicii clasice, va fi acompaniat pe scenă de Arabela Nicolau (voce), Marius Gagiu (flaut, caval), Lorin Mihalache (tobe).

Cariera și afirmarea artistului Marius Mihalache confirmă încă o dată faptul că talentul nu cunoaște granițe. La 10 ani câștigă primul său premiu la Atena în Grecia, iar la 17 interpretează la țambal Rahmaninov, Chopin, Schuman, Schubert și Mozart, stârnind mii de aplauze la Scala di Milano. Urmează întânirea cu acela care îi va fi mentor, renumitul artist american Chick Corea, și i se oferă ocazia de a cânta în deschiderea unor concerte ale acestuia. Înregistrează alături de Gloria Gaynor și Nina Simone. De asemenea, are o serie de colaborări cu Ovidiu Lipan Țăndărică, Steve Vai şi Kitaro, precum și cu alți artiști cunoscuți pe plan internațional.

“Instrumentul său cu corzi şi ciocănele s-a dovedit lipsit de complexe în faţa unor arii celebre compuse de Rahmaninov, Chopin, Schumann, Schubert sau Mozart, (…) dobândindu-şi prestigiul său de instrumentist absolut original, scoţând din străvechiul ţambal lăutăresc o bogăţie de sonorităţi, unele nemaiîntâlnite. Dintre acestea, el împărtăşeşte câteva în spectacolul-concert de la Bucureşti”. Sâmbătă, 30 martie, la ora 20:00, la Sala Studio

Teatrul Aureliu Manea”, la Bucureşti

Teatrul Aureliu Manea din Turda va organiza în perioada  1 – 4 aprilie un turneu de promovare cu spectacolele producţii proprii:

1 aprilie şi 2 aprilie, la ora 19.00 – Trix Show, regia Mihai Gruia SanduTeatrul Mic – Sala Studio, respectiv Sala Dalles

3 aprilie, ora 19.00 – Ultima haltă în Paradis, de Valentin Nicolau, regia Andrei MihalacheTeatrul Dramaturgilor Români

4 aprilie, ora 19.00 – Visul unei nopţi de vară, de William Shakespeare, regia Muriel ManeaTeatrul de Comedie

 

Trix Show este un spectacol recomandat cu aprobarea Casei Regale a Păcălicilor de pretutindeni !

Ce este un Trickster?

Un jongleur, un farseur, un păcălitor, pus pe șotii, nebun, bufon, smecher… etc – un personaj care, cu un nume sau altul, nu lipsește din tradiția culturală a niciunui popor. El este cel care, bătându-și joc, luând în derâdere ceea ce pentru alții pare serios și de neatins, inversează valorile și, în consecință, deși nu e niciodată agresiv sau violent, este foarte periculos pentru putere, pentru sistem.

Nonverbal, muzică live, acrobație, dans, joc de măști, lazzi-uri de virtuozitate, marionete, schimbări rapide de personaje, actori fantastici!

Este un spectacol nonverbal  care se poate juca în spații neconvenționale.  Un gen de teatru dificil, cu rădăcini și mijloace în Commedia dell’Arte și inspirație în fantasticul folclor românesc, astfel că aceste corespondențe sunt împinse până la identitate: Arlechino – Păcală, Brighelh – Tândală, Colombina – Păcălița, Dottore – Judele burtos  etc.

Regia: Mihai Gruia Sandu

Scenografia: Eliza Labancz

Distribuția: George Sfetcu, Valentin Oncu, Călin Mihail Roajdă, Miky Paicu, Ioan Alexandru Savu, Maria Salcă, Alexandra Duşa, Raluca Radu, Amalia Popa, Ingrid Neacşu, Alex Condurat

 

Acțiunea piesei Ultima haltă în Paradis de Valentin Nicolau, constă într-o ultimă oprire în stația iubirii a unui Don Juan cu termen de valabilitate expirat. Aflat pe un pat de spital, acesta încearcă să  transmită mai departe secretele iubirii, către un Ionel lipsit de experiență. Despre mesajul piesei, regizorul Andrei Mihalache, citat într-un comunicat al teatrului turdean, apreciază că arta iubirii este, de fapt, reversul unei medalii inscripționate cu efigia războiului: ”Dacă vorbim despre arta războiului, de ce n-ar exista și arta iubirii?” admite regizorul Andrei Mihalache.

Scenografie: Alexandru Radu

 Distribuția: Marian Negrescu, Cătălin Grigoraş, Dorina Nemeş, Alexandra Duşa, Maria Salcă, Raluca Eremei-Bîrza, Doina Șoproni, Miky Paicu, Valentin Oncu

 

Visul unei nopți de vară este o comedie romantică a dramaturgului englez William Shakespeare. Acțiunea prezintă aventurile a 4 iubiți din Atena și a unui grup de meșteri, aflați într-o pădure luminată feeric de lună și relațiile care se creează între personajele umane și spiridușii care locuiesc în pădure. În spectacolul nostru, duhul Puck, ia forma unui clovn, pentru a accentua programul excentric și amuzant. Visul și Misticul se îmbină într-o formă care devine un sistem ireal de real. În procesul de lucru cu actorii, am pus foarte mare accent pe energii, ritmuri, transformăm spectacolul într-un sistem organic. Sunetele s-au născut din exerciții și sunt emise de actorii care, în acest caz devin actori-orchestră. Această îmbinare neobișnuită și pe alocuri amuzantă a unor ființe din lumi diferite, dar cu trăiri intense, a fost construită cu frământare și ciocniri pasionale. Un astfel de proiect, se construiește pe sistemul teatrului de laborator – în care echipa devine un întreg, pe aceeași respirație și cu același crez. Dar totul e bine când se termină, sau CONTINUĂ cu bine, așa cum ne arată și povestea acestui spectacol – VIS.”, a declarat regizorul piesei Muriel Manea-Jakab.

Scenografia: Eliza Labancz

Distribuția: Cornel Miron, Maria Salcă, George Sfetcu, Valentin Oncu, Călin Mihail Roajdă, Miky Paicu, Ioan Alexandru Savu, Raluca Eremei-Bîrza, Bianca Holobuţ, Anca Markos, Amalia Popa, Alexandra Duşa, Vali V. Popescu, Raluca Radu

 

Teatrul de Comedie: premieră oficială “Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”

Vineri 5 aprilie, la ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala „Radu Beligan”, la premiera oficială a spectacolului Rosenkrantz şi Guildenstern sunt morţi de Tom Stoppard, regia Eugen Gyemant, scenografia Iuliana Vîlsan, asistență regie Alice Gyemant, muzica Alexei Țurcan, light-design Alin Popa, video-design Dilmana Yordanova.

Rosenkrantz Guildenstern sunt mor_i, una dintre operele reprezentative ale lui Sam Shepard

 Rosencrantz și Guildenstern sunt morți, una dintre operele reprezentative ale lui Tom Stoppard, scenarist al lung-metrajelor Shakespeare in Love (1998) și Anna Karenina (2012), a fost publicată în anul 1966 și aduce în prim plan două personaje minore din Hamlet-ul lui Shakespeare. Autorul dezvoltă povestea celor două personaje, prietenii din copilărie ai lui Hamlet, evenimentele din piesa originală apărând în plan secund.

Rosencrantz și Guildenstern sunt morți este un anti-spectacol despre moartea

comediei. Am vrut să fie un spectacol serios, greoi, obositor, prost făcut, în care actorii să se simtă îngrozitor. Trebuia să vorbească despre lucruri filosofice, despre moarte și absurdul existenței. Dar a sfârșit prin a vorbi despre ceea ce este viu, nu despre moarte, despre pierdere, nu despre dispariție. N-a ieșit nici suficient de serios, nici suficient de greoi și obositor. Cred că am eșuat. A ieșit o comedie”, mărturiseşte Eugen Gyemant

Distribuția: Silviu Debu (Guildenstern), Bogdan Cotleț (Rosencrantz), Ilona

Brezoianu (Actorul), Anghel Damian (Hamlet), Blanca Doba (Ofelia), Smaranda Caragea (Gertrude), Liviu Pintileasa (Claudius), Lucian Iftime (Polonius), Laura Creț (Regina Actriță), Eduard Cîrlan (Alfred), Angel Popescu (Regele Actor), Antonia Boantă (Sufleur)

 

Regizoarea Chris Simion-Mercurian, Maia Morgenstern și Cătălina Flămânzeanu a lansat „Care dintre noi” la Londra

Joi, la sediul Institutului Cultural Român din Londra, cunoscuta regizoare și autoare Chris Simion-Mercurian si-a lansat volumul autobiografic Care dintre noi” / “Which One of Us”. Publicat la Editura Trei în ediție bilingvă și realizat împreună cu fotografa Cătălina Flămînzeanu, albumul reprezintă o incursiune intimă ce relatează, prin imagini și text, parcursul autoarei în lupta cu cancerul la sân.

După turneul de succes organizat în România în decursul anului 2018, lansarea cărții va fi însoțită, în capitala britanică, nu doar de prezentarea filmului realizat de Cătălina Flămînzeanu cu fotografiile din album, dar și, în premieră absolută, de un spectacol de teatru ce recrează această călătorie de viață tulburătoare prin interpretarea inegalabilei actrițe Maia Morgenstern. Acesteia i se vor alătura, pe deja cunoscuta scenă teatrală din Belgravia, trei tineri actori români stabiliți la Londra – George Corodeanu, Beatrice Ragea și Magda Dimitrescu.

Care dintre noi/ Which One of Us prezintă experiența majoră-magică a lui Chris Simion după ce, în 2017, a fost diagnosticată cu cancer la sân. Aceasta nu este, însă, o carte despre boală, durere, suferinţă sau întuneric, ci una despre iubire, iertare și evoluție. „Diagnosticul a fost, pentru mine, o situaţie-limită de viaţă. Fiecare dintre noi poate avea propria lui situaţie extremă şi cred că ţine doar de unghiul pe care-l alegi ca să ieşi sau ca să intri şi mai adânc în haos, în delir. Eu am ales să văd partea plină a paharului şi când paharul era gol. […] Am ieșit pe plus, acest diagnostic mi-a reamintit ce e esențial. Am primit această boală ca pe un dar. Nu ca pe o nenorocire. Și am simțit neîncetat că Dumnezeu e cu mine”, a declarat regizoarea.

            Chris Simion este recunoscută pentru viziunea ei modernă, originală și curajul ei estetic. A absolvit două facultăţi – Teatrologie şi Regie, a debutat la vârsta de 16 ani și a regizat 29 de spectacole. În adolescență, a primit o bursă de un an la Sanskriti Kendra în New Delhi. Artista a înfiinţat, alături de Pascal Bruckner, compania de teatru D’AYA. Pe lângă cariera ei in teatru, Chris este și scriitoare, având mai multe cărți publicate: 40 de zile, În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la Mine, Ce ne spunem când nu ne vorbim și Imperativele adolescenței.

 

Spectacolul „Corp străin”, prezentat la Teatrul „Palladium” din Roma

Miercuri, 10 aprilie 2019, ora 19:00, la Teatrul Palladium din Roma, Accademia di Romania in Roma și Teatrul Evreiesc de Stat, cu patronajul Ambasadei României în Italia, în parteneriat cu Fundația Roma Tre – Teatro Palladium din Roma, prezintă spectacolul Corp străin – o producție a Teatrului Evreiesc de Stat din București. Spectacolul aduce în fața publicului de orice naționalitate și de toate vârstele un subiect actual de mare interes, într-o abordare netezistă, intimă și emoționantă.

Scena din spectacolul Corp strain

Corp străin pornește de la istoriile personale și de familie ale echipei de creație a spectacolului legate de identitate, migrație și război. Artistele și artiștii implicați împărtășesc experiențe personale, documentează poveștile de viață ale rudelor lor și investighează mecanismele care generează experiențe de „corpuri străine”. În funcție de context, fiecare poveste de viață are propriile particularități și ne provoacă să regândim permanent identitatea și condiția „străinei” și „străinului”, dar și să ne conștientizăm și să ne autoevaluăm prejudecățile. Spectacolul își propune susținerea unui discurs solidar și empatic în legătură cu fenomenul migrației și refugiului și o analiză critică a structurilor socio-economice care conduc la amploarea fenomenului migrației și construcției „străinului” în contextul geo-politic din prezent, dar și la nivel istoric.

Regia: David Schwartz Scenografia: Mișa Dumitriu

Actori: Iolanda Covaci, Alexandra Fasolă, Anka Levana, Alice Monica Marinescu, Fatma Mohamed și Katia Pascariu

Muzica: Mihai Prejban (chitară), Feras Sarmini (vioară), Juan Negretti (percuție) și Sorin Antonie (clape)

Artist asociat: Ioana Florea

 

PREMIUL DE EXCELENȚĂ pentru Marinela Țepuș

Marinela Țepuș a primit Premiul de excelență la cea de-a XVIII-a ediție a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), echivalentul UNITER din Republica Moldova.

Cea mai importantă distincție acordată de uniunea de breaslă din Republica Moldova recompensează activitatea de coordonare a Proiectului 100 de ani împreună. Centenarul Marii Uniri. Proiectul a asigurat cadrul unor intense schimburi culturale între Teatrul Nottara și teatrele de dincolo de Prut. În 2018, Teatrul Nottara a găzduit spectacole ale unor teatre moldovenești (Teatrul Național Satiticus I.L. Caragiale și Centrul de Cultură și Artă Ginta Latină, ambele din Chișinău, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Bălți, Teatrul Muzical-Dramatic Bogdan Petriceicu Hasdeu din Cahul) și a jucat, la rândul său, pe scenele acestora. 100 de ani împreună. Centenarul Marii Uniri a fost unul dintre cele mai importante și de succes proiecte ale teatrului de pe Bulevardul Magheru, în ambele țări, reprezentațiile jucându-se cu sălile pline.

La ediția de anul trecut a Galei Premiilor UNITEM, teatrologul Marinela Țepuș a primit Premiul Președintelui UNITEM pentru management.

De-a lungul trimpului, Premiul de Excelență al Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM) a fost decernat unor personalități din Romnia, care au contribuit la consolidarea legăturilor culturale dintre cele două țări: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Mihai Mălaimare, Matei Vișniec.

Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova a avut loc la Chișinău, ca în fiecare an, și a marcat Ziua Mondială a Teatrului, precum și UNIREA Basarabiei cu Regatul României (unire care a durat 22 de ani, până la 28 iunie 1940).

Am știut că voi fi premiată, pentru că am primit invitația de a fi prezentă la Gala Premiilor UNITEM. Însă nu am știut ce premiu urmează să mi se ofere. M-am sfiit să întreb. Această distincție încununează cele două mandate de directorat ale Teatrului Nottara din București (8 ani), precum și cei șase ani de directorat al Teatrului George Ciprian din Buzău. Consider că nu am ocupat degeaba funcția de director în două teatre pe care le prețuiesc și le admir. Dedic acest premiu tuturor colegilor din Teatrul Nottara, care au fost alături de mine în cei opt ani, pentru că numai împreună am putut închega o echipă care s-a bucurat de multe succese, dar și celor cărora nu le-am fost pe plac, pentru că numai ei m-au stimulat să devin un manager cultural cu adevărat profesionist”, a declarat Marinela Țepuş

 

TNRS, la Blaj cu spectacolul „Ulciorul sfărâmat”

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a lansat pe scena Palatului Cultural din Blaj, la invitația Bosch, unul dintre cele mai noi spectacole din repertoriu, Ulciorul sfărâmat, concept și scenariu Armin Petras, după Heinrich von Kleist, regia Dominic Friedel, coproducție a secției române și secției germane ale TNRS. Spectacolul a avut premiera la TNRS în luna decembrie a anului trecut și fiecare reprezentație susținută până acum s-a jucat cu casa închisă, la Sibiu. Alături de actorii TNRS, pe scenă vor urca și dansatorii Ansamblului Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, îndrumați de coregrafa Silvia Macrea. Reprezentația din Blaj se va juca cu circuit închis, pentru angajații Bosch. La Sibiu, spectacolul se va juca și în cadrul celei de-a 26-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru, în data de 18 iunie.

Ulciorul sfaramat, o piesa care oscileaza intre tragicomedie si musical autohton Foto-credit TNRS, Dragos-Dumitru

Într-un „sat mai mare sau un oraș mai mic” din România, vizita unui trimis de la Bruxelles tulbură existența locuitorilor, în special pe cea a angajaților judecătoriei care au de rezolvat un caz dificil, pe loc, chiar în fața reprezentantului ordinii de la Comisia Europeană. Tentativa de soluționare a acestui proces aparent de nerezolvat, în care o femeie îl acuză pe unul dintre tineri că „a sfărâmat ulciorul fetei sale”, este completată de momente coregrafice și muzică folclorică live prin care regizorul Armin Petras, autorul adaptării și al conceptului de spectacol, creează o critică acidă a societății contemporane și a instituțiilor europene și, în același timp, aduce un elogiu frumuseții folclorului autohton care are un mesaj încă actual. Adaptarea lui Armin Petras a textului clasic scris de Heinrich von Kleist este o panoramă aproape cinică a raporturilor interumane și a relațiilor instituționale care stau sub semnul corupției, al viciului și al puterii.

Ulciorul sfaramat, marca Armin Patras Foto-credit TNRS, Alexandru Buturuga

Spectacolul Ulciorul sfărâmat este, înainte de orice, un exercițiu de admirație adus valorilor artistice nemuritoare ale spațiului autohton care, deși confruntat cu procesul accelerat de globalizare specifică prezentului, încă își păstrează vie energia pură ce ne permite, așa cum afirmă Armin Petras însuși, să trăim simultan în trecut și în prezent. În ciuda numeroaselor probleme de justiție cu care Europa se confruntă, marea calitate a spațiului românesc rezidă în capacitatea de a-și conserva tradițiile, de a păstra intact „ulciorul” care adăpostește toate formele de manifestare artistică folclorică, prin intermediul cărora putem lupta împotriva flagelului dezrădăcinării sau chiar și împotriva compromisurilor justițiare ce riscă să ne condamne la o ciclicitate sterilă, sub imperiul unor conducători absurzi ce continuă să-și exercite nestingheriți puterea, chiar dacă activitatea lor abundă de acte de corupție.

Oscilând între tragicomedie și musical autohton, spectacolul Ulciorul sfărâmat al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, care îi aduce pentru prima dată pe scenă, alături de actori, pe membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, marchează atât o privire lucidă asupra comunității europene contemporane, cât și o declarație de dragoste aduse forței purificatoare a folclorului românesc.

Regia: Dominic Friedel

Scenografia: Karoline Bierner și Alin Gavrilă

Muzică originală şi producţie muzicală: Vasile Șirli

Adaptare text: Emőke Boldizsár și Claudia Maior

Manager proiect: Claudia Maior

Coregrafie dans contemporan: Adriana Bârză-Cârstea

Distribuție: Marius Turdeanu (Adam), Pali Vecsei (Light), Fabiola Petri (Eve), Diana Văcaru-Lazăr (Marthe Rull – mama lui Eve), Florin Coșuleț (Ruprecht Tümpel), Simona Negrilă (Domnișoara Brgitte), Daniel Plier (Walter), Raluca Iani (Grete), Emőke Boldizsár (Liese), Cristina Juks (Femeia frumoasă), Dana Lăzărescu (mama lui Adam), Vlad Robaș (Leberecht), Adrian Matioc (Tümpel, tatăl lui Ruprecht), Eduard Pătrașcu (fratele Tümpel, unchiul lui Ruprecht), Viorel Rață (portărelul), Iustinian Turcu (fiul lui Adam), Rodica Mărgărit (bucătăreasa).

Instrumentiști: Gabriel Popescu (vioară), Nicușor Balea (taragot), Petre Vițelar (acordeon), Ciprian Oprea (contrabas).

Dansatori: Monica Maria Negrea, Maria Iulia Mutruc, Ileana Maria Bulz, Denisa Andreea Radu, Alina Georgiana Rînjeu, Adriana Maria Ioniță, Ilie Marian Marin, Silviu Florin Negrea, Ioan Bogdan Mutruc, Dragoș Constantin Boriga, George Sebastian Ștreng, Grigore Florin Bulz.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Atata timp cat actorii rezistenti joaca pe treptele de la intrare in theatre in loc sa joace pe scena, nu veti mai pupa spectatori onesti! Pana nu-i eliminati din randul vostru cu surle si trambite pe batausii gen Tudor Chirila o sa jucati cu sala goala si cu casa deschisa!

  2. Teatrul e mai ales suflet dar si craci goi pt. arta bineinteles..Tudor Chirila e pt. voi un fel de Dumnezeu?? E si actor??Ca de cantacios ne-am lamurit! Practic el traieste din stipendiile Protv(sucursala americana a CBS) si mai deloc din muzica!! Hastagistu ala de Manole de sa dus sa-l certe pe O.Ioanitoaia la finalul unei piese de teatru(desi era pe silentios telefonul si nu a deranjat pe nimeni,citind doar un mesaj primit!) Asta trebuie sa faca actorii vostri azi?? Politie si hastagism politica neoliberala soros?? Daca asta credeti aruncati-va in Dambovita (cu pietroi de gat!)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.