Teatrul Godot, punct de reper în seria concertelor de muzică clasică

 Teatrul Godot, aflat în incinta spectaculosului Palat Bragadiru din Capitală, va desfășura toamna aceasta o serie de evenimente dedicate iubitorilor de muzică clasică.

Primul eveniment din serie, programat vineri, 8 septembrie 2023 de la ora 13:00 este în parteneriat cu Festivalul International George Enescu. Teatrul Godot va găzdui atunci proiectul cultural „Lumières d´Europe”, proiect de tip rezidență muzicală, aflat la a doua sa ediție, lansat de violonistul francez David Grimal, în calitate de Director Artistic.

Proiectul se adresează unui numar de 15 tinere talente care sunt selectate de către artiștii invitați: Philippe CASSARD (pian), David GRIMAL (vioară), Diemut POPPEN (violă), Anne GASTINEL (violoncel) și Éric MONTALBETTI (compoziție).
Un total de 5 concerte, 4 conferințe, 4 artiști și un compozitor invitați, 4 oameni de știință (Serge Haroche, Premiul Nobel în Fizică, Erwin Kessler, Director Muzeul MARe, Valentina Sandu-Dediu, Rector la New Europe College și Eric Montalbetti, compozitor), 15 tinere talente, 10 zile de rezidență muzicală la București, sub emblema Lumières d´Europe, în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică clasică din estul Europei – Festivalul Internațional George Enescu.
Biletele sunt puse în vanzare pe site-ul www.teatrulgodot.ro și pe platformele partenere Mystage, Eventim, iabilet.ro și bilete.ro.

Al doilea eveniment din serie, programat pe 17 septembrie 2023 de la ora 19:00, îl aduce în fața iubitorilor de muzică clasică pe Sergiu Tuhuțiu. Ca o continuare firească a dialogului dintre sunet și tăcere propus în seria concertelor Solitudes, Sergiu Tuhuțiu revine pe scena Teatrului Godot, într-un recital extraordinar de pian: Clair de lune.

Sergiu Tuhuțiu este un pianist care cântă așa cum vorbește: cu o claritate incandescentă, cu pasiune și tușe reflexive. Perseverent și eclectic în căutările sale artistice, el a îmbinat studiul pianului la Royal College of Music cu cel al producției muzicale la Abbey Road Institute din Londra, pentru ca ulterior să obțină titlul de „Doctor” din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj- Napoca.

Prin lucrări romantice de Chopin, Schubert, Liszt sau Paderewski, acest recital aduce în prim-plan nuanțele și complexitatea singurătății. Fiecare notă țesută în aceste meditații muzicale devine un ecou al singurătății, o reflecție asupra vieții.
Biletele sunt disponibile pe site-ul www.teatrulgodot.ro și pe platformele partenere Mystage, Eventim, iabilet.ro și bilete.ro.
Pe 15 octombrie, pentru prima dată dupa 22 de ani de pauză, urcă pe scena Teatrului Godot pianistul Angelo Villani.
Angelo Villani a avut numeroase recitaluri în Marea Britanie, Europa, Asia și Australia și a fost preluat de presa internațională în publicații precum „Classic FM” și „BBC”.
La lansarea albumului său de debut, Angelo Villani interpretează Dante’s Inferno, adunând importante laude și câștigând recenzii de cinci stele în „International Piano”, „The Independent” și „The Record Geijutsu”.
În octombrie, iubitorii de muzică clasică îi pot asculta recitalurile pline de emoție care prezintă adesea propriile sale conceperi după marile opere romantice, cum ar fi Purcell – „Plângerea lui Dido”, Ceaikovski – „Lacul Lebedelor”, „Simfonia nr. 5” și Wagner „Tristan și Isolda”.

Evenimentul care închide seria evenimentelor dedicate muzicii clasice are loc pe 5 noiembrie, când Eduard Kunz revine pe scena Teatrului Godot într-un recital de exceptie. Numit de BBC Music Magazine ca fiind printre cei 10 pianiști ai viitorului, a cântat alături de peste 70 de orchestre importante ale lumii, dintre care: London Philharmonic Orchestra (LPO) la Royal Albert Hall și a colaborat cu toate ansamblurile orchestrale ale Poloniei, inclusiv Filarmonica din Varșovia, toate orchestrele românești, inclusiv Filarmonica George Enescu, Orchestrele din Erevan, Tokyo, Kioto,
Osaka și cu dirijori precum Tugan Sokhiev, Edward Garndner, Cristian Mandeal, Andres Oroszko Estrada, Alexander Joel și Nikolai Alekseev, printre multi altii. Eduard Kunz a fost primul pianist din istorie care a prezentat Yamaha Disklavier Technology™ în masterclassurile sale din Shanghai, Beijing și Hong Kong, în 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.