Turcia se îndreaptă spre dictatura lui Erdogan!?

John Kerry îi atrage atenţia lui Recep Erdogan să nu profite de eşecul puciului ca să-şi consolideze puterea. Toţi liderii ţărilor democratice care s-au exprimat i-au făcut acelaşi îndemn. Părerea mea este că sunt chemări deşarte. Erdogan face exact contrariul. Este este un animal politic redutabil. Îşi va întări puterea cât va putea de mult. Va înghenunchea armata şi justiţia întâi de toate, pe care vrea neapărat să şi le subordoneze. A ordonat arestări, 6.000 sunt deja închişi. Are nevoie de ele pentru a-şi reduce la tăcere adversarii şi criticii – din politică, din presă, din societatea civilă. Cine sunt aceşti adversari!? Sunt aceia care insistă pe dimesiunea europeană a Turciei. În vreme ce Erdogan doreşte categoric islamizarea statului: nu îl bănuiesc pe Erdogan că este un „believer”, un religios, este mai curând un oportunist, un populist care-şi ia instrumentele puterii de unde le găseşte şi le utilizează strict tehnic. Islamizarea statului îi asigură o mult mai mare putere prin chiar tradiţiile politice ale acestuia. Tradiţia sultanatului este cea pe care o resuscitează Erdogan pe urmele Imperiului Otoman defunct. Modelul european, bazat pe partajarea puterii, nu îl atrage deloc pentru că îl împiedică să-şi impună controlul absolut asupra Turciei.

Aşa că vom asista în continuare la răfuieli şi reglări de conturi sângeroase. Nu văd cum Obama, Merkel, Hollande, etc. îl vor putea opri din acest drum pe care a luat-o Erdogan nu de azi de ieri. El nu se orientează pe această direcţie abia după eşecul puciului. O urmăreşte de nişte ani. Eşecul loviturii i-a creat ocazia să mai facă câţiva paşi spre puterea absolută. Baza lui electorală este una tradiţională şi e plasată în centrul şi estul Anatoliei cu populaţie masiv rurală, conservatoare, islamică, antieuropeană. Bazat pe acest electorat anatolian – majoritar -, Erdogan a obţinut tot ce a vrut şi e departe de a-şi fi atins toate ţintele. Vrea atribuţii şi mai mari şi – probabil – îşi doreşte o preşedinţie pe viaţă – ca a lui Kemal Ataturk, pe care, dincolo de mormânt, îl sfidează.

După o presiune de decenii pentru un parcurs european, societatea turcă (mai ales dupa revoluţia islamică fundamentalistă din 1979, Iran) a reacţionat întorcându-se spre Islam, aducându-şi aminte de tradiţiile Imperiului Otoman. Să nu uităm, graniţele Imperiului Otoman ajungeau până-n nordul Africii şi cuprindea toată zona fierbinte a Orientulu Apropiat de azi (Peninsula Arabică; Siria, Iordania, Irak, Liban, şi în nordul Africii – Egipt, Libia, Tunisia până-n Maroc), fervoarea religioasă de acolo se întinde şi peste Turcia de câţiva ani.

Există azi două Turcii foarte diferite. Un lider pragmatic, realist, cu viziune, ar încerca să le apropie. Erdogan nu e interesat. El vrea antagonizarea celor două lumi, care îi foloseşte să asume şi mai multă putere. Capacitatea ţărilor europene şi SUA de a modera această tendinţă irepresibilă şi periculoasă spre o dictatură (civilă) este limitată. Turcia joacă un rol însemnat în zonă – la graniţa cu Rusia, cu Siria etc. Până acum, Erdogan s-a priceput să-şi joace perfect cartea. A mers pe şantaj cinic (vezi chestiunea refugiaţilor din Siria de exemplu), pe ameninţări, a jucat la mai multe capete, mereu în folos propriu şi mai puţin al Turciei. Erdogan se confundă în mintea lui cu Turcia. Interesele lui sunt şi ale Turciei, crede el.

Cum am scris deja, Erdogan este un animal politic redutabil. Are ştiinţa de a profita de orice împrejurare pentru a-şi întări poziţia. Drumul lui spre puterea absolută este foarte dificil de barat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.