Schimbare revoluționară, revoluțiune să fie

Uite ce poveste, nenicule, însoțită și de nițică filozofie, să știi! Trahanache se întâlnește cu Conul Leonida care se întâlnește cu Titulescu care se întâlnește cu Mihai Viteazul care se întâlnește cu Enescu. George Enescu? Bebe, mă faci să râd, zău așa, mai curge apă pe Dâmbovița până să apară George Enescu. Cam pe la prânz, așa, Iorga se întâlnește cu Adrian Marino care se întâlnește cu Macedonsky care se întâlnește cu Eminescu, da, cu Eminescu, în sfârșit, Titu Maiorescu îi spune lui Kogălniceanu, de la obraz, niște vorbe, nu disting nimic, în piață e hărmălaie. Dacă mă întrebi ce fac eu, eu îți spun că mă las la vale pe Luterană și că dau nas în nas cu agitațiunea. Agitațiunea se dă la mine, mă ia în tărbacă, auzi musiu, faci opinie separată. Eu nu fac opinie separată, mă duc la mătușă-mea pe Strada Londra, acolo unde, colț cu Strada Paris, e un sediu secret-conspirativ al serviciilor secrete unde intră o mulțime de scriitori, de politicieni, de oameni de bine pe înserat. Agitațiunea de pe Luterană nu e ușor de dus cu zăhărelul. Cot la cot cu ea, răsare agitațiunea de pe Batiștei, apoi agitațiunea de pe Calea Plevnei, apoi agitațiunea de pe Magheru, apoi agitațiunea de pe Calea Victoriei, de pe Calea Moșilor, din Cotroceni. Ce să mai zic, mă pun ăștia la zid. Kogălniceanu îmi bate obrazul, Eminescu îmi bate obrazul, vine și Botnăraș, vine și Lucrețiu Pătrășcanu și aud că vine și Corneliu Baba braț la braț cu Marin Sorescu. Guvernului nici nu-i pasă, are telefon direct cu Moscova, totul e la mișto, s-au schimbat polii magnetici, fenomenul ăsta ne-a înnebunit pe toți, domnul Caragiale vorbește cu domnul Brătianu, apare Carlos Șacalul, braț la braț cu Pacepa, vin niște spioni ruși și Agentul 007. Agitațiunile se strâng în păr în Piața Universității, vociferează la megafon, Manolescu mă trage de mânecă, Fănuș Neagu mă trage de mânecă, Florian Pitiș mă trage de mânecă. Eu nici nu mă sinchisesc, vezi bine, strig așa, la mișto, jos guvernul, care guvern bibicule, întreabă Birlic, pall mall și-un pol mol, zice Toma Caragiu, Steaua bate Dinamo și galeriile confundă străzile și vuvuzesc în neștire prin capitală, secolul XXI trece, nici nu-l simți. Asta e. Cum s-ar zice. Aproximăm anumite semne ale României. Celebrăm fastul fiinţării umane prin tone da scrisori, ne îngrămădim în e-mai1 şi zumzăim retro prin firele de telegraf rămase în insule. Sigur că vărsăm tone de cerneală dorindu-ne în insule. Noi nu suntem însă insule. Suntem propoziţii ale României. Dar ne preamărim. Ne proslăvim şi ne adulăm şi ne lăudăm unii pe alţii fără neruşinare. Uneori nici nu contează textele dăruite spre interpretare. Contează faptele, micile întâmplări, biografiile. În tot acest timp enciclopedia se umflă, dospeşte, crapă. Ar părea că am fi spirite enciclopedice, convertizoare de text, câmpuri informaţionale remanente. Informaţia face să pălească lumina, se mişcă infinit mai repede. Tocmai de aceea propoziţiile României sunt simultane, lucru greu digerabil de spiritul universitar, academic. Revelaţia şi iluminarea pălesc în faţa universităţii. Seminarul ordonează şi îngrădeşte. Revelaţia te arde pe dinăuntru. Rigoarea cursului, experimentul, doctoratul luptă împotriva entropiei. Ce nu e organizat nu e ştiinţific. Savantul dă însă puţină culoare demersului său hotărând că, ajuns la frontiere se poate cununa cu dogma. Dar nu există limite. Se află vecinătăţi. Propoziţiile nu sunt limitate de punct ci sunt învecinate. Iar în vecinătate, România produce fenomene. Observatorul le poate inventaria, le-ar putea lămuri. El însă hotărăşte limita, limitându-se la a chema ordinea şi experimentul în ajutor. România încearcă acum a se revendică a fi spaţială, spaţio-temporală. Asta e de-a dreptul dezarmant. Fără a inventa butelia cu gaz respirabil şi fuzeea desprinzătoare de textul teluric nu putem aspira la un asalt împotriva României. Am putea vedea textul fundamental aruncându-ne în stele, de pe un munte, într-o noapte de vară. De ce atâta neputinţă, de ce această închisoare, de ce atâtea milioane de ani prinşi în prima propoziţie, nimeni nu ştie. Sunt doar bănuieli. Şi o cantitate impresionantă de romane şi nuvelete şi sloganuri. Sărmane înjghebări care reclamă asistenţă socială, premii şi ediţii de lux. Altceva nu pot fi decât reziduuri ale activităţii cerebrale. Semne ale celuilalt, ascuns cumva în spatele observatorului, aşteptând să intre în scenă. Bineînţeles că lumea textelor musteşte de critici gomoşi, de analişti de situaţie şi de caz, de aspiranţi la gloria literară, iluzorie. Că arta dă sens, e fals, că literatura salvează, e plin de ironie. România şi-a luat precauţii. Şi-a inventat serii de detractori şi de copiatori. Are ea un plan ascuns. Imităm după modele încastrate în gene sau într-o matrice informaţională invizibilă, nebănuită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.