Nu-i așa că vă era dor?

Vezi ultima „soluție” pentru pensiile speciale

Subiectul pensiilor speciale s-a întors în jocul politic după ce Curtea Cosntituțională a decis că abrogarea este neconstituțională.

Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, a făcut, luni, apel la PNL și la Ludovic Orban pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență de impozitare a pensiilor speciale.

Alfred Simonis a spus, luni seara. că, potrivit unor decizii ale CCR pensiile speciale nu pot fi eliminate, așa că „singura soluție este impozitarea lor”.

„Am văzut un întreg concurs de populism între toate grupurile parlamentare care depune mai multe inițiative pentru eliminare. Știți foarte bine că avem câteva decizii ale CCR prin care se stabilește foarte clar că pensiile speciale nu pot fi eliminate. Singura soluție este impozitarea acestora. De aceea, fac din nou apel la toate grupurile parlamentare să ne punem din nou la masă, să discutăm despre o impozitare drastică, cu peste 90 la sută, a acestor pensii speciale pentru a rezolva problema. Pentru că altfel cu inițiative neconstituționale nu facem decât să dăm senzația oamenilor că ne luptăm cu aceste pensii speciale și de fapt să nu rezolvăm niciodată problema”, a declarat Simonis.

Acesta a spus că una dintre soluții este impozitarea pensiilor speciale prin Ordonanță de urgență.

„Fac apel la cei de la PNL și la Ludovic Orban: Guvernul are un instrument foarte clar prin care poate elimina de îndată pensiile speciale, le poate impozita, cu procentul cu care consideră oportun, și acest mecanism nu conferă posibilitatea niciunui grup parlamentar de a ataca la CCR, și anume ordonanța de urgență. Dacă cei de la PNL, care au promis în campania electrorală că în termen de 30 de zile de când preiau guvernarea doresc acest lucru, pot în seara aceasta, mâine dimineață să emită ordonanța de urgență cu impozitarea peste 90 la sută a tutoror pensiilor speciale”, a mai spus Simonis.

Liberalii, preocupați de pensiile speciale ale parlamentarilor

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat luni că a depus un proiect de lege care vizează abrogarea acelor articole din statutul deputaţilor şi senatorilor care se referă la pensiile speciale ale parlamentarilor.

„Este un proiect simplu, care ţine cont de recomandările CCR şi în care practic abrogăm, aşa cum ne cere Curtea, capitolul XI – indemnizaţia pentru limita de vârstă – şi articolele 49 şi 50 din statutul senatorilor şi deputaţilor. Proiectul nostru de lege cuprinde toate observaţiile emise de CCR pe acest subiect. Din punctul nostru de vedere, nu vor mai avea motiv să respingă sau să declare neconstituţional un proiect de lege care este făcut în baza solicitărilor celor de la CCR”, a declarat Roman la Parlament.

Liderul USR, Dan Barna, a criticat, luni, proiectul PNL privind pensiile speciale ale parlamentarilor susținând că este ”doar un bambilici legislativ” menit să ducă la amânarea abrogării.

”Nu mai departe de săptămâna trecută am cerut încă o dată Parlamentului să pună pe ordinea de zi problema pensiilor speciale. Nu s-a dorit acest lucru. Astăzi (luni – n.r.) PNL vine și propune un proiect de lege nou care să rezolve această problemă. Proiect de lege există de multă vreme și e depus de USR. Ceea ce se întâmplă acum e doar un bambilici legislativ care urmărește să reia un traseu prin Parlament deja parcurs în bună măsură. Pe scurt, PNL vrea o amânare”, a scris pe Facebook Dan Barna.

El le-a cerut liderilor PSD și PNL convoace marți plen reunit și să supună votului proiectul USR.

”Românii vor dreptate, nu joacă de-a demagogia și legiferarea”, a conchis liderul USR.

Conferință de presă susținută de Alfred Simonis, liderul Grupului #PSD din Camera Deputaților, la Parlament

Publicată de Partidul Social Democrat pe Luni, 25 mai 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

17 Comentarii

  1. „Corb la corb nu-i scoate ochii”, dar mă mir ce aşteptăm noi de nu-i uşuim pe toţi de la putere aruncând în ei cu pietrele votului până-i dăm jos de pe craca pe care s-au cocoţat !
    P.S.
    Când se deschide sezonul la proteste ? Dar adevărate, nu de ochii boului, pardon sereiului !

  2. Impozitarea doar a pensiilor speciale va fi considerata de CCR neconstitutionala. Pe cale de consecinta vor trebui impozitate toate formele de venituri. Si trebuie avut in vedere ca indemnizatia presedintelui – ca forma de venit pentru cea mai mare si importanta functie in stat – nu poate fi depasita de nimeni. Asadar orice venit care depaseste venitul lunar al MARELUI MUT va trebui impozitat cu 95%. Parca ziceau cei din UDMR asa ceva!!. Dar …dar, dar!!. Acest lucru nu va fi posibil pebtru ca va lovi in interesele camarillelor de partid, de la stanga pana la dreapta. Asa ca ramanem cum am stabilit. Tot ca inainte!!

  3. Cam ce fac pensiile speciale :
    Ambasada Chinei în Franţa a afirmat luni că contul său Twitter i-a fost „piratat” după publicarea în numele său a unei caricaturi ironizând SUA, care a declanşat un val de reacţii pe reţelele de socializare înainte de a fi retrasă, potrivit France Presse.

    „Clarificare: Cineva a falsificat contul oficial de Twitter al Ambasadei Chinei publicând un desen intitulat ‘Cine urmează?’. Ambasada ţine să condamne şi se declară în continuare ataşată principiului veridicităţii, obiectivităţii şi raţionalităţii informaţiilor”, a reacţionat ambasada chineză din Paris, potrivit agerpres.ro.

    Desenul incriminat arată Moartea, drapată în culorile steagului american, în faţa unei uşi închise, deasupra căreia apare înscris Hong Kong. „Este ultima dintr-o serie de uşi, toate deschise, fiecare cu un prag însângerat şi purtând numele unei ţări: Irak, Siria, Ucraina, Libia, Venezuela”.

    Pe coasa pe care o ţine Moartea, o pată a fost interpretată a fi steaua lui David de un mare număr de internauţi, care au văzut în aceasta un mesaj antisemit şi complotist despre o presupusă alianţă americano-israeliană pentru a destabiliza Hong Kong.

    Totuşi, unii au subliniat că este vorba despre o deturnare a unei prime caricaturi, care înfăţişa Moartea îmbrăcată în drapelul chinez, cu uşi intitulate: Mongolia Interioară, Xinjiang, Tibet, Hong Kong, Taiwan. Şi aceeaşi mică pată pe coasă.”

  4. Este de bun simt ca banii obtinuti fara nici un merit sa fie impozitati dur, pana la )0% ca pe vremuri in SUA. Un boxeur care castiga un premiu substantial la o mare gala de box era impozitat cu pana 70%, in functie si de marimea premiului. Boxeurii acestia chiar munceau nu dormeau in banci ca parlamentarii romani. De aceea o impozitare cu 90% a pomenilor de partid speciale, zise si pensii speciale, n-ar fi exagerate. Dar sa nu confundam pensiile speciale acordatetrantorilor din partidul vesnic majoritar in parlament, cu pensiile militare, care nu sunt suplimente gratuite date politic la pensiile contributive ci chiar singurele pensii pe care militarii le primesc pentru apararea tarii. La militari functioneaza la fel ca in toata lumea alt gen de reguli de pensionare, pentru ca ei isi risca zilnic viata si pe timp de conflict dar si pe timp de pace la antrenamente (a se vedea si pilotii morti in urma prabusirii avioanelor militare)sau in misiuni secrete.

  5. Poate explica cineva,cu subiect si predicat, de ce o nedreptate sociala strigatoare la cer nu poate fi indreptata ce cei care au dat legea respectiva(„potrivit unor decizii ale CCR pensiile speciale nu pot fi eliminate”)???

  6. Poate explica cineva,cu subiect si predicat, de ce o nedreptate sociala strigatoare la cer nu poate fi indreptata ce cei care au dat legea respectiva(„potrivit unor decizii ale CCR pensiile speciale nu pot fi eliminate”)???
    A cazut el comunismul,care,dupa CCR,era un „drept castigat”nu putea sa cada…

  7. Aici USR are dreptate e doar vrajeala PSD-UDMR-PNL-ALDE-PRO ROMANIA , un fel de hora a hotiei pe bani furati pe lege . Pensiile speciale sunt create de nesimtiti si pentru nesimtiti , asa ca vor dansa impreuna pana la distrugerea finala a tarii .
    Copii nu au alocatii dar militienii au 4 pensii si toate speciale . Asa procedeaza agentii puterilor straine in teritorii pe care vor sa le distruga si supuna .
    Patria a Priorii se transforma in pensia speciala a peiorii . Si dai si lupta !

  8. de pensiile ” speciale ” ale porcurorilor si judecatorilor , nimic ..? nimic..??

  9. Potrivit regulilor elementare de drept fiscal nu se impoziteaza progresiv categoriile de persoane ,ci veniturile,de orice natura ar fi acestea! Asa ca,toti acesti politicieni isteti,daca tot vor sa impoziteze ceva,sa impoziteze toate veniturile,incluzand profiturile ,dividentele,salariile uriase de la diverse companii,etc,inclusiv indemnizatiile aferente participarii lor la diverse consilii de administratie! Cu OUG de impozitare drastica a pensiilor asa zis speciale,la cuantumul propus,(asa cum se tot clameaza )se depaseste insasi contributia specialului la pensie!Vrem sa fim unici in lume din cate vad! A facut careva vreun studiu de impact,a studiat cineva ceva ,au consultat specialisti in materie,pt.ca pe niciunul nu-l vad mare jurist sau economist!Impotriva evaziunii fiscale si pt.controlul folosirii banului public ce idei aveti, politicienilor? Sau acolo nu e voie?Ce solutii aveti pt.adevaratele probleme ale tarii?

  10. Acesti criminali perindati in politica, cand au interese, se urgenteaza totul si cand e vorba de ceilalti…canci! Mai pe romaneste: pnl a marit salariile si pensiile celor care pupa si ii sustin in timp ce imprumutau pe banda rulanta, si, cand a venit timpul explicatiilor, a scos prnsionarii mentinuti in saraciein fara marilor capi, de a primit decizia „piciorul pe gatul pensionarilor mentinuti saraci prin lege”, dar marii capi habar nu au ca astia majoreaza pensiile nesimtite!
    Nicio problema cu nesimtirea, va continua cu maririle, imi amintesc ca pe cotidianul, acum cativa ani, era un articol in care de la bruselles era liber la cheltuieli siaruncat banii pe orice, dar nu pe salarii si pennsii, conditia era „sa numai ceara acte privind justificatea cheltuielilor”! Vedem cu totii in ce hal a ajuns Romania din cauza nemernicilor romani care urmeaza pasii brisellesului dement.

  11. @Rumpelstiltskin
    Decizia CCR este nula. Respectivii sunt intr-un evident conflict de interese. Guvernul ar trebui doar sa invoce oficial nerecunoasterea ca legala a deciziei CCR si sa o declare nula si fara valoare juridica. Dar nu vor asta. Cauta sa tergiverseze si eventual sa gaseasca o portita ca in cazul in care le vor elimina inaintea alegerilor, imediat dupa, masura sa poata fi anulata si pensionarii speciali sa reintre in drepturi. Johannis a ignorat de cateva ori deciziile CCR si n-a mai protestat nimeni.

  12. Impozitare 150% , diferenta de 50% sa aduca bani de acasa , nu ne priveste de unde ! Ce ziceti ?

  13. Cum sa-si taie ei craca de sub picioare ?,au rastalacit legile,au manipulat hotarari ,au dormit in banca ,au ascuns dosare pana la prescriere ,lungesc procese pana isi da duhul vinovatul de crime !!,fac din alba-neagra,au dat hotarari favorabile pe hartoage contrafacute !,au lasat sa rasufle informatii din dosare,CE N-AU FACUT EI CA SA POATA RAMANE PE SCAUNE ,LA BUTOANELE MANIPULARILOR SI FARADELEGILOR IN CEI 30 DE ANI DE FALSA DEMOCRATIE ??,DE ACEEA SE TIN CU GHEARELE ,CU DINTII DE ACELE SALARII NESIMTITE SI PENSII ASTRONOMICE .DE ACEEA CEI PROTEJATI ,APARATI AZI O SCALDA SI NU STIU CUM SA DESCURCE ITELE ACESTOR HOTII PERPETUE. CONSTITUTIA CALCATA IN PICIOARE DE CEI CARE SUNT PLATITI SA O APERE !!!,ASTA-I
    SITUATIA CARUIA TREBUIE SA I SE PUNA CAPAT DACA ROMANIA MAI VREA SA DEVINA UN STAT DE DREPT SI NU CEEA CE ESTE AZI UN STAT MAFIOT !!.

  14. Cand PSD-ul si aliatii sai au majoritatea in parlament, daca vor, in 2~3 zile pot da orice lege sau hotarare. In 2012 au schimbat presedintii camerelor, au schimbat av. poporului si au suspendat presedintele in doar cateva zile; anul acesta au instalat guvernul Orban2 cu viteza luminii. De fapt nici PSD&aliatii (inclusiv UDMR), nici PNL nu doresc cu adevarat eliminarea pensiilor speciale (simulacrul de lege facuta inadins sa cada la CCR o dovedeste), aruncand pisica moarta de la unul la celalalt. Iar daca Orban, prin absurd, ar da o ordonanta in acest sens, avocatul poporului pesedist&aliatii abea asteapta sa sesizeze CCR.

  15. Trece asa timpul si pensiile speciale se incaseaza,si salariile magistratilor, si nu numai, au fost incassate pe munca mai ioc! in perioada pandemiei, in condittile in care sectorul privat a intrat in somaj. Din banii amaratilor ,don contributiile lor , incaseaza banii pensionarii de lux. N-o mai lungiti, aici vorbim de jaf , cum naiba nu ai contribuit , dar primesti insutit.Legea ar trebui sa fie una si universal valabilaP: Principiul contributivitatii.Eu nu mai vreau sa contribui la acest stat degeaba din munca mea si banii mei.

  16. Asa zisele pensii speciale ale CCR, parlamentarilor si magistratilor nu sunt de fapt pensii ci adaosuri date ca pomeni acestor categorii care se considera ei insisi mai presus de lege. Asemenea adaosuri sunt de fapt necuvenite pentru ca toate aceste categorii dispun de pensia legala bazata pe contributivitate, proportionale cu veniturile lor din perioada activitatii. Pentru mari merite in perioada activitatii, acestia primesc adaosuri salariale care sunt luate in calcul si la stabilirea pensiilor contributive. Deci est ilogic si imoral sa oferi sporuri la pensiile contributive unor oameni iesiti din activitate, pentru ce sa primeasca acesti bani? Pentru merite sau alte motive au primit sporuri pe vremea cand lucrau, dar daca stau degeaba acasa, de ce sa primeasca sporuri? Cu totul alta este situatia cadrelor militare, acestia primesc intr.adevar pensii zise speciale, numite asa pentru simplul fapt ca din motive de confidentialitate sporirta, militarii au casa de pensii distincta. Dar si aceste pensii sunt tot contributive, pentru ca la casa de pensii militare se retin contributii lunare. Militarii nu primesc pomeni la pensie precum cei de la CCR, parlament sau judecatorii care sunt intarcati din activitate la varste fragede. Este adevarat insa ca si militarii se pot pensiona la varste fragede, chiar imediat dupa ce le mijeste mustata, iar asta nu e in regula atunci cand in structurile militare de toate categoriile predomina contopistii si birocratii. In concluzie, nu este nici o incalcare a constitutiei neacordarea unor suplimente necuvenite de bani unor pensionari contributivi care taie frunza la caini. Meritele si constrangerile conteaza in timpul activitatii, nu dupa!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.