Ultimele alegeri care pot schimba fața Europei

La începutul lui 2015, establishmentul politic european se uita cu îngrijorare către trei alegeri legislative (patru în cele din urmă, cu anticipatele din Grecia, în septembrie 2015) ce aveau potențialul de a schimba fața Uniunii Europene – cele din Grecia, din Portugalia și din Spania. Dacă în restul Europei partidele tradiționale de dreapta fac legea, alături de moderații de centru-stânga, în aceste trei țări sunt în ascensiune partidele antisistem. Le regăsim și în Olanda (Partidul Libertății), Franța (Frontul Național), Italia (Mișcarea de 5 Stele). Sunt partide al căror scop principal nu este să guverneze și tocmai de aceea reușesc să reconfigureze scena politică și să aducă noi subiecte pe agenda politică. Este lucrul de care se tem partidele tradiționale.

În Grecia, alegerile din ianuarie au adus la putere un guvern al stângii radicale, iar anticipatele din septembrie au adus în fruntea țării un Alexis Tsipras ”îmblânzit” de creditorii internaționali și de propiile pariuri pierdute. În Portugalia o alianță a socialiștilor, comuniștilor și ecologiștilor a obținut majoritatea în Parlament, însă președintele a numit un guvern de dreapta, acuzat fiind de o ”lovitură de stat”. Guvernul nu a supraviețuit, iar acum în Portugalia se află la putere un executiv socialist minoritar susținut de comuniști, in care majoritatea portofoliilor economice aparțin unor independenți, spre liniștea ”piețelor”.

Rămâne Spania. Duminică sunt chemați la urne peste 34 de milioane de spanioli pentru a alege 350 de deputați și 208 senatori. Vor intra în istorie drept alegerile care au consfințit sfârșitul a peste trei decenii de sistem bipartid – începând din 1982, politica spaniolă trăiește în ritmul alternanței la putere a două partide – Partidul Popular și Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol. De data aceasta mai apar doi competitori importanți – partidele Podemos (de stânga) și Ciudadanos (de centru dreapta).

Începutul unei perioade de negociere pentru o coaliție

Ultimele sondaje îi arată în frunte pe populari, cu 28%, urmați de socialiști, cu 21%, de Ciudadanos (19%) și Podemos (17%). Este puțin probabil ca aceste procente să se schimbe radical la aflarea rezultatelor finale și prin urmare apar trei scenarii, cu mențiunea că este cele două partide antisitem nu vor solicita participarea efectivă la guvernare, acordând mai degrabă sprijin pentru numirea premierului și pentru anumite politici:
– O încercare de coaliție între Partidul Popular și Ciudadanos (oarecum apropiate doctrinar), însă cu șanse minime de a ajunge la o majoritate.
– O concesie făcută de Ciudadanos socialiștilor, dar care ar necesita și cooptarea la guvernare a mai radicalului Podemos
– Alegeri anticipate în prima parte a anului viitor, deoarece analiștii exclud o ”mare coaliție” între socialiști și populari.

Miza alegerilor este pe măsura importanței Spaniei în UE, unde este de cea de a patra economie a zonei euro. Instabilitatea politică ce ar putea urma după alegerile generale de duminică ar reduce șansele Spaniei de a se rupe de rolul jucat în timpul guvernarii populare – cel de elev obedient al guvernului de la Berlin și al Comisiei de la Bruxelles, care înghite constant pilula austerității. Madridul s-ar putea vedea nevoit să folosească cele 100 de miliarde de euro acordate de UE si FMI, iar aceasta ar însemna reîntoarcerea la austeritate.

Cu excepția Partidului Popular, toate partidele își doresc o reformă a Constituției, una dintre rațiuni fiind reducerea tensiunilor dintre guvernul central de la Madrid și cel din Catalonia. Podemos plusează sub acest aspect și promite că va susține organizarea unui referendum pentru independență în Catalonia (inițiativele de până acum au fost declarate neconstituționale, iar guvernul Rajoy a sprijinit declanșarea urmării penale a liderilor independentiști din Catalonia). Așa se poate explica o posibilă plasare mai buna a Podemos în Catalonia decât cea a Ciudadanos, partid care își are originile în această regiune. Aceste două partide mai susțin și o reformă electorala, pentru a încheia oficial perioada bipartidismului.

Popularii lui Mariano Rajoy susțin că vor merge pe calea reformelor și a disciplinei bugetare și a creării a circa 500.000 de locuri de munca. Socialiștii condusi de Pedro Sanchez promit că vor anula toate măsurile de reformare a pieței muncii luate de guvernul conservator și se vor concentra pe problema inegalității, propunând un ”venit minim vital” pentru toți cetățenii.

Popularii

A-ți lăuda guvernarea în condițiile în care șomajul este de circa 22% este un lucru cel puțin indecent, susțin rivalii politici ai premierului Mariano Rajoy. Dar economia nu este singura durere de cap a premierului, se adaugă și corupția. În timpul guvernării sale, trezorierul partidului a fost condamnat la închisoare și a mărturisit că a gestionat o mulțime de mite acordate politicienilor din PP de corporații. Campania electorală a fost marcată și de demisia ambasadorului Spaniei în India (tot un politicial al popularilor) pe motiv că a primit mită de la companii private. Întregul partid este privit cu neîncredere, editoarialiștii spanioli scriu că ”Rajoy își tratează țara ca pe un grup de pe Whatsapp”, iar dacă va fi capabil să guverneze în continuare, aceasta se va datora nu încrederii electoratului, cât fricii sale de ceva nou, necunoscut, arată Politico.eu. Mai este criticată strategia lui Rajoy (60 de ni) de a refuza confruntările televizate cu liderii Ciudadanos și Podemos, doi tineri de 36, respectiv 37 de ani, fapt ce arată că prăpastia dintre generații se cască tot mai mult. Mai sunt criticate legile extrem de dure impotriva protestelor din timpul acestei guvernari, precum și reducerea independenței presei, sub presiunea finanțatorilor.

Socialiștii

Partidul Socialist se prezintă în fața electoratului cu Pedro Sanchez, un economist de 43 de ani. Este un bărbat prezentabil, pasionat de baschet și foarte atent la aspectul său vestimentar, motiv pentru care este considerat superficial. A preluat conducerea partidului din postura unui cvasinecunoscut, în 2014, iar atunci presa scria că ”nu se știe dacă locul sau ar fi la conducerea socialiștilor sau mai degrabă într-o reclamă la Nespresso”.

Pedro Rodriguez a încercat să șteargă din istorie ultimii ani, catastrofali, ai guvernării socialistului Zapatero și să reconecteze partidul la moștenirea lui Felipe Gonzales. Militeaza pentru finanțarea mai bună a sistemului de sănătate și a educației, pe care austeritatea guvernului Rajoy le-a lovit. Rodriguez are însă rivali în partid care îi subminează poziția – Susana Diaz, premierul Andalusiei, cea care pare că dorește șefia partidului mai degrabă decât câștigarea alegerilor. Dar poate cea mai mare piedică în fața lui Rodriguez este partidul Podemos, stânga radicală care dispersează periculos blocul până acum compact al stângii spaniole.

Ciudadanos

Albert Rivera, liderul Ciudadanos, ar putea fi arbitrul alegerilor. La 36 de ani a reușit să transforme un partid regional catalan într-o forță națională care militează pentru rămânerea Cataloniei în componența Spaniei și care vrea să canalizeze energiile separatiștilor către lupta anticorupție și refacerea economiei. Este un personaj apreciat de ”piețe” și investitori, cei care favorizează ideea unei coaliții Ciudadanos-Partidul Popular. A fost acuzat că este un lup de dreapta deghizat în blana unei oi de centru, însă majoritatea comentatorilor spun că punctul său cel mai slab este dorința de a obține prea mult. ”Este ca unul dintre acei angajați exasperanți care vin la tine și te roagă sa mergi la sala de sport tocmai deschisă, oferindu-ți o perioadă acces gratuit”.

Podemos

După o perioadă de ascensiune, de la alegerile europarlamentare și pâna la cele locale unde și-a impus primari sau a ajutat la obținerea acestor mandate în Barcelona, Madrid, Valencia și alte mari orașe, Podemos s-a oprit și a început să scadă. Este partidul cel mai vocal împotriva austerității, împotriva politicii europene a Angelei Merkel. Militează pentru reducerea vârstei de pensionare și chiar pentru încetarea plății datoriilor externe.

Liderul Podemos, Pedro Iglesias, a lovit în ambele partide tradiționale, acuzându-le că sunt profund corupte, iar apoi le-a cerut spaniolilor sa ”zâmbească celor care se trezesc la șase și se duc la munca, precum și celor care se trezesc la șase dar nu au unde lucra… Zâmbiți pentru că, da, putem”.

De la austeritate, la instabilitate?

Criza care a lovit tarile PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania) in 2009 a dus la aplicarea rețetei austerității de catre guvernul socialist aflat atunci la putere în Spania. Rezultatele majorării TVA, ale reducerii salariilor in sectorul public si a unor reforme încă timide nu s-au observat. Datoria publică a continuat să crească. Guvernul lui Jose Luiz Rodriguez Zapatero a pierdut alegerile din 2011. Guvernarea populară a lui Mariano Rajoy, actualul premier, a fost marcată de măsuri de austeritate mult mai dure, care au reușit să stabilizeze economia, dar au sărăcit o populație care apucase să se obișnuiască cu prosperitatea, dupa aderarea la UE, în 1986. Șomajul a ajuns la 50% în rândul tinerilor și a depășit 25% la nivelul întregii populații.

Acesta este fondul pe care a luat naștere mișcarea Idignados, care a marcat întregul an 2011. Iar din aceasta miscare a apărut ulterior, în 2014, Podemos, partidul de stânga antisistem care a reușit la doar câteva luni să obțină aproape 8% la alegerile europarlamentare. Este formațiunea care i-a atras pe multi dintre cei care au căzut victime globalizării și austerității – cei mai putin educați, șomerii și mai cu seama tinerii cu studii care s-au văzut lipsiți de șanse pe piața muncii.

Data de 20 decembrie nu va marca începutul unei noi guvernări in Spania, ci startul unor îndelungi negocieri. Rezultatul de care se tem cel mai mult birocrații de la Bruxelles sau guvernanții de la Berlin sau Paris este, cel mai probabil, un eșec al popularilor de a forma o majoritate și apoi o încercare reușită a socialiștilor de a se alia cu cele două partide antisistem. S-ar repeta astfel scenariul portughez al unei coalitii cu trei partide anti-austeritate. Va fi foarte greu Comisiei Europene să mai ceară Spaniei reformele și austeritatea pe care Rajoy s-a angajat să le aplice în 2016, în cazul victoriei.

Presa internațională prezintă însă o variantă în care Partitul Popular și Ciudadanos ar putea forma un guvern, fie și minoritar. Mariano Rajoy, criticat pentru acceptarea corupției din propriul partid, s-ar putea retrage, lăsând postul de premier actualului vicepremier, Soraya Sáenz de Santamaría. Cu Susana Diaz preluând conducerea socialiștilor, o asemenea evoluție ar aduce în Spania o nouă premieră, pe lângă cea a multipartidismului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.