Un avocat răspunde: Ce se va întâmpla cu polițele de asigurare încheiate cu Euroins?

Vlad Mustaca, avocat în cadrul SCA Piperea și Asociații, a făcut o scurtă expunere a efectelor retragerii autorizației de funcționare a societății Euroins România

Vă prezentăm analiza integral, publicată pe juridice.ro:

Trecere în revistă a efectelor retragerii autorizației de funcționare a Euroins

Începând cu anul 2020, societatea Euroins România a făcut obiectul unor acțiuni de control inopinate sau permanente din partea Autorității de Supraveghere Financiară, soldate cu 26 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 16.000.000 lei.

Principalele nereguli identificate de organismul de control au constat în neîndeplinirea de către Euroins a cerinței obligatorii privind nivelul fondurilor eligibile pentru acoperirea capitalului minim (MCR) și a capitalului de solvabilitate (SCR), supraestimarea veniturilor și subestimarea cheltuielilor, nerespectarea termenelor de plată a despăgubirilor, precum și gestionarea defectuoasă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Pentru toate aceste nereguli constatate, în data de 17.03.2023, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a votat retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins, numirea Fondului de Garantare a Asiguraților ca administrator interimar al societății și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment.

Decizia nr. 262/2023 privind retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 223 din 17.03.2023.

 Semnificația specială pe care o are retragerea autorizației de funcționare a unei societăți de asigurare și reasigurare.

Potrivit art. 5 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 85/2014, insolvența societății de asigurare și/sau reasigurare este acea stare a societății caracterizată, printre altele, de retragerea autorizației de funcționare ca urmare constatării imposibilității restabilirii nivelului fondurilor proprii eligibile să acopere capitalul minim (MCR) și capitalul de solvabilitate (SCR).

Cu alte cuvinte, legea asimilează retragerea autorizației de funcționare a unei societăți de asigurare/reasigurare cu intrarea societății în stare de insolvență, decizia Autorității de Supraveghere Financiară fiind executorie.

Din momentul retragerii autorizației de funcționare, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate formula o cerere de deschidere a procedurii falimentului împotriva societății vizate, conform art. 249 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului este, de asemenea, executorie.

Insolvența societății de asigurare reprezintă un faliment stricto sensu.

Nu în toate cazurile în care se constată lipsa fondurilor proprii eligibile să acopere capitalul minim (MCR) și capitalul de solvabilitate (SCR) este necesară ridicarea autorizației de funcționare, ci este posibil ca societatea de asigurare să intre într-o procedură de rezoluție.

Procedura de rezoluție, astfel cum este definită de Legea nr. 246/2015, reprezintă regimul juridic alcătuit dintr-un set de instrumente pus la dispoziția Autorității de Supraveghere Financiară, prin care aceasta poate interveni în activitatea unei societăți de asigurare pentru a reduce impactul unei stări de dificultate economică.

Cu alte cuvinte, procedura de rezoluție permite Autorității să intervină în activitatea societății aflate în dificultate economică și să propună un plan de rezoluție ce va cuprinde măsurile concrete pe care societatea este obligată să le urmeze pentru a stopa efectele unui declin economic.

Așa cum rezultă și din comunicatul Autorității de Supraveghere Financiară, situația Euroins România nu a făcut posibilă aplicarea procedurii de rezoluție pentru redresarea situației de dificultate financiară, motivul fiind tocmai existența unei profunde stări de dificultate economică a societății.

În cazul unei societăți de asigurare/reasigurare pentru care nu este posibilă urmarea unei proceduri de rezoluție, starea de insolvență nu semnifică doar existența unei situații financiare dificile, ci însuși falimentul acestei societăți.

Efectele deschiderii procedurii falimentului a societății Euroins România

Ce se va întâmpla cu polițele de asigurare încheiate cu societatea Euroins România?

În cazul în care Tribunalul București va admite cererea de deschidere a procedurii falimentului promovată de Autoritatea de Supraveghere financiară, în termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii, toate polițele de asigurare/reasigurare încheiate cu societatea Euroins vor înceta de drept, astfel cum prevede art. 262 alin. (32) din Legea nr. 85/2014.

Singura excepție instituită de lege privește contractele de asigurare/reasigurare încadrate în clasa de Garanții (directe sau indirecte), care vor înceta într-un termen de 150 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a falimentului.

Totodată, Euroins va avea obligația de a notifica tuturor asiguraților posibilitatea de a denunța contractele de asigurare anterior termenelor de denunțare legale, precum și posibilitatea de a recupera primele de asigurare, achitate în cadrul contractelor, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei de valabilitate a contractelor. Toate aceste plăți se vor efectua de către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Situația acțiunilor judiciare și extrajudiciare îndreptate împotriva Euroins

Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului va avea ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a procedurilor de executare silită îndreptate împotriva societății, în acord cu prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Suspendarea își va produce efectele până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, moment în care, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, toate aceste acțiuni îndreptate împotriva Euroins vor înceta de drept.

Chiar dacă art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 prevede că nu sunt supuse suspendării de drept căile de atac, situația nu se va aplica și societăților de asigurare și reasigurare, întrucât legiuitorul nu a înțeles să facă o astfel de distincție. Drept urmare, pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii falimentului societății Euroins va avea ca efect inclusiv suspendarea de drept a căilor de atac.

Cum vor fi recuperate creanțele deținute împotriva Euroins România?

 Orice persoană care va invoca un drept de creanță împotriva Euroins începând cu data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial, va avea posibilitatea de a urma două proceduri prevăzute de lege pentru recuperarea sumelor cuvenite: fie formularea unei cereri către Fondul de Garantare a Asiguraților, fie înscrierea creanței în tabelul de creanțe și valorificarea acestuea în procedura de faliment.

Aspectul esențial care trebuie punctat aici este că Fondul de Garantare a Asiguraților va putea acoperi drepturile de creanță doar în limita a 500.000 lei, acesta fiind plafonul maxim prevăzut de art. 15 Legea nr. 213/2015.

Întrucât procedura de recuperare a creanțelor presupune o dezbatere amplă, prezentarea acesteia va fi făcută printr-un articol separat.

Euroins va putea solicita anularea și suspendarea Deciziei ASF

Decizia Autorității de Supraveghere Financiară va putea fi contestată de către societatea Euroins România în termen de 30 de zile la Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 165 din Legea nr. 237/2015, însă calea de atac nu este suspensivă de executare.

Cu toate acestea, decizia Autorității de Supraveghere Financiară este un act administrativ supus dispozițiilor legii contenciosului administrativ, astfel că societatea Euroins va putea formula și o cerere de suspendare a efectelor deciziei ASF, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În trecut, societatea City Insurance a solicitat Curții de Apel București suspendarea deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară a constatat starea de insolvență a societății, însă această solicitare a fost respinsă prin Sentința nr. 1599/2021.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. Adica daca am platit polita RCA pe 12 luni, la 15.02.2023, dupa data de 15.06.2023 polita mea devine nula??!!

    • Da, exact! Si eu sunt in aceeasi situatie! Mai rau, am inteles ca daca facem cerere de denuntare a politei la FGA, ei ne anuleaza polita, dar banii ii vedem abia in 60 zile! Timp in care evident ca va trebui sa scoatem alti bani din buzunar pentru un RCA nou … Niste ordinari toti!!

  2. Cu alte cuvinte 2 escroci s-au unit.ce ramane de facut,se baga mana in buzunar si se achita o alta asigurare.mai scumpa evident.Dulapul cumpara obuze,Romania e cea mai smechera tara din UE.

  3. Romania educată peste Romania excrocata peste Romania daramata slva JOIANE BINE NE AI CONDUS ÎN GARD OARBA DUPA TINE

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.