Un precursor al impresionismului

La Galeria Naţională de la Grand Palais din Paris s-a deschis recent expoziţia “Turner şi pictorii săi. Pictură şi grafică”, ce poate fi vizitată până la 24 mai. Câteva teme majore domină arta lui Turner: apa, focul, peisajul. Lumea elementelor în mişcare, în perpetuă transformare, care provoacă ochiul şi măiestria pictorului.

Fiu de bărbier din Londra, William Turner (1775-1851) este atras de pictură încă din adolescenţă. La 14 ani executa marine topografice şi era pasionat de arta maeştrilor englezi ai picturii de peisaj, dar mai ales de cea a olandezilor. Marea lui dorinţă, încă de la debutul din anii 1790, era depăşirea artiştilor contemporani, printre care se număra şi Thomas Girtin, vestit în epocă. Încerca să-şi perfecţioneze tehnica studiind picturile galezului Richard Wilson şi vizitând colecţiile particulare pentru a vedea operele marilor maeştri. În afara peisagiştilor olandezi, a fost fascinat de francezul Claude Lorrain, ajungând până la lacrimi de disperare pentru că era atât de departe de perfecţiunea acestuia.

Peisajul îl atrăgea în mod special şi, ca orice englez adevărat, avea o profundă pasiune pentru ocean. Noutatea pe care încă tânărul artist o aducea în picturile sale consta în observarea atentă şi în încercarea de a surprinde lumina, atmosfera altfel decât o făcuseră înaintaşii. Fuga norilor, irizarea razelor unui soare abia vizibil printre nori, razele de lumină pulverizate în jerbele stropilor de apă, învolburările de spumă îi suscită interesul şi dorinţa de a le prinde în lucrările sale. Tablourile lui finite, lucrate încă în atelier, păstrează prospeţimea studiilor în acuarelă.

Călătoriilor prin Marea Britanie le urmează cunoaşterea Parisului. Este atras de artiştii de la începutul secolului al XIX-lea şi nici nu bănuieşte că pictura lui, alături de cea a contemporanului său Constable, va contribui la naşterea pe continent a unui nou curent artistic. Mai mult, acesta îşi va lua numele de la peisajul său, “Impresie. Răsărit de soare”, și va elibera pictura europeană de mai toate convenţiile estetice de până la el. Impresionismul, pentru că despre el este vorba, eliberează pictura şi deschide calea tuturor posiblităţilor artistice.

Întreaga sa viaţă, Turner şi-a dorit cu ardoare ca opera lui să fie păstrată la un loc. “Lăsaţi-mi opera reunită”, a scris el în testamentul prin care lăsa creaţia sa moştenire Angliei. Era un cadou imens, pentru că în lunga sa viaţă a lucrat neîntrerupt cam 10 ore pe zi, realizând peste 300 de picturi şi 20.000 de desene şi acuarele. În acelaşi timp, opera celebrului artist era, la acea dată, contestată de mulţi critici şi de o bună parte din public. Revista “Spectator” scria, în 1851, că Turner dovedeşte “o neglijare a formei care depăşeşte ceea ce publicul poate accepta”, iar cunoscutul romancier Thackeray, mult mai drastic, afirma: “Culoarea ajunge până la nebunie şi cade în imbecilitate”.

În acelaşi timp însă, artistul fusese ales, încă de la vârsta de 27 de ani, membru al Academiei Regale, iar în 1807 fusese numit profesor de perspectivă. E drept, creaţia artistului englez a oscilat multă vreme între clasicitate şi tentaţiile sale inovatoare. Peisajele în manieră tradiţională, ca “Veneţia, Puntea suspinelor, Palatul Dogilor şi Vama”, de exemplu, l-au făcut celebru. Criticile încep după 1830, când lumea tablourilor lui va renunţa la realitatea fixă în favoarea mişcării, care generează o dizolvare a formei, mai întâi în câteva marine, ca “Plaja de la Calais” sau “Furtună pe mare”.

Prima pânză de mari dimensiuni în care se afirmă noua sa viziune artistică datează din 1834. Este vorba despre “Incendiul Parlamentului din Londra”, un vârtej de culoare şi lumină. Din acest moment începe seria creaţiilor care vestesc impresionismul şi care l-au influenţat, de exemplu, pe Monet. În apusurile sale de soare, în scenele de furtună, culoarea devine elementul central al pânzei pentru prima dată în istoria artei. Petele lui de culoare, din opere ca “Ploaie, vapori, viteză”, din 1844, sunt considerate nu numai precursoare ale impresionismului, dar şi ale pointillismului şi artei abstracte.

Subiectul lucrării amintite devine gama cromatică de roşuri, brunuri şi aur, aproape desprinse de suportul formal. Mulţi critici au găsit aici sursa expresionismului abstract al unui Mark Rothko. Înainte de Rothko însă, Monet şi Pissarro au văzut pictura la Londra, în 1870, şi au fost captivaţi de atenţia acordată de Turner aspectelor schimbătoare şi fugitive ale luminii, care va deveni preocuparea principală a impresionismului. Şi tocmai aceste picturi au determinat critica vremii să se întrebe dacă artistul este “genial sau nebun”.

În expoziţia de la Grand Palais (care reuneşte peste 100 de lucrări, provenind din colecţii britanice şi americane sau din muzeele Luvru, Prado sau din cele engelzeşti), opera lui Turner dialoghează cu cea a marilor maeştri ai peisajului, cum ar fi Rembrandt, Tizian, Poussin, Canaletto sau Wateau. Organizatorii au intenţionat să evidenţieze ce îl apropie de “maeştrii” săi şi în ce constă noutatea adusă de englez în istoria picturii. Expoziţia ilustrează drumul de la compoziţiile sale în stil tradiţional la vivacitatea tuşelor, de la halourile descoperite în cerul însorit sau acoperit de nori la ceaţa ce se ridică deasupra întinderilor de apă ce par să se unească cu cerul la linia orizontului, de la gondolele Veneţiilor la marinele construite din lumina apei şi cea a cerului.

Expoziţia de la Grand Palais este însoţită de un catalog, “Turner şi prietenii săi”, realizat de David Solkin şi Guillaume Faroult, ce urmăreşte viaţa şi opera artistului englez care a descătuşat pictura ţării lui şi pe cea a întregului continent la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima parte a celui următor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.