Un roman hipster

Dacă acceptăm că lumea hipster este populată de „personaje” care locuiesc în egală măsură în virtual şi în real, dar au forma mentis elaborată mai degrabă în virtual, atunci avem, iată, şi primul roman de format hipster. L-a scris Varujan Vosganian şi se numeşte Patimile după Gödel. Personajul său principal este matematician şi are asupra virtualului o perspectivă de creator înainte de a avea una de utilizator.

Vosganian a decis să urmărească ce s-ar putea întâmpla în mintea unui matematician căruia teorema de incompletitudine a lui Gödel i-ar fi produs o criză existenţială dată de „revelaţia” insuportabilă că lumea nu este niciodată întreagă. Acesta poate fi sensul existenţial al teoremei lui Gödel, inspirat de felul în care a murit Kurt Gödel. Marele logician şi-a „prescris” un sfârşit fizic prin inaniţie voluntară.
Personajul lui Vosganian, tânărul matematician şi hipster, este frustrat în simţul său metafizic de concluzia gödeliană că lumea are nevoie de un punct exterior ei, ceva de-ne-demonstrat-în-baza-axiomelor-din-interior, ca să-şi obţină completitudinea. Hipsterul are convingerea că ar fi umilitor pentru mintea noastră să avem nevoie de acest punct-Dumnezeu. Mintea lui caută, dimpotrivă, un punct interior: da, lumea nu este niciodată întreagă, dar existenţa poate fi completă dacă dincolo de moarte ar fi viaţă nemuritoare.
Kurt Gödel nu a mai povestit, desigur, după moartea sa, dacă a găsit un principiu de înfrângere a teoremei sale în viaţa de acolo. Bineînţeles că nici hipsterul lui Vosganian nu ar mai fi rămas un personaj realist dacă ar fi trimis niscaiva scrisori de dincolo de moarte.

Iată de ce acest personaj devine el însuşi o aporie (ceva în sine contradictoriu) atunci când autorul său a decis să îl menţină în registrul realist. Voinţa sa de a găsi un punct interior lumii care să facă demonstrabilă completitudinea existenţei se refugiază într-o speculaţie despre puterea sa de Dumnezeu asupra realităţilor virtuale faţă de care are poziţie de creator. Urmează, imediat, o eliberare ficţională a acestor virtualităţi în lumea realului. Ce rezultă de aici? Alte speculaţii despre lipsa de libertate a Creatorului faţă de creaturile sale câtă vreme nu le poate elibera de El Însuşi.
În ce mă priveşte, aş fi optat pentru versiunea unei luări mai în serios a felului în care Kurt Gödel şi-a chemat moartea şi aş fi trecut personajul prin vămile unei existenţe post-mortem.
Sunt convins, pe de altă parte, că dacă Vosganian ar fi cunoscut sutele de pagini în care antroposofia descrie aceste vămi pe înţelesul omului actual (trecut, adică, prin şcoala ştiinţelor moderne ale naturii), ar fi optat şi el pentru o asemenea soluţie aparent nerealistă. Da, înfrângerea teoremei de incompletitudine a lui Gödel are legături profunde cu „graniţa” dintre viaţa în trup de carne şi viaţa dincolo de acest trup. Dacă această „graniţă” poate fi trecută păstrând activă conştienţa, atunci teorema poate deveni una a completitudinii.

Uluitor în personajul lui Vosganian este faptul că tânărul hipster intuieşte importanţa acestei „graniţe”. Că autorul său nu a îndrăznit să-l conducă la experimentarea ei, ce dovedeşte? Doar grija scriitorului realist de a nu fi judecat de prejudecăţile celor care nu cred în existenţa noastră post-mortem?
Cu acest roman speculativ, Varujan Vosganian a ajuns la un pas de soluţia de înfrângere a frustrantei teoreme gödeliene: logicul şi ontologicul îşi găsesc completitudinea în Logos. Altfel spus, Factorul de Întregire a Lumii stă (con-stă) în viaţa interioară a Creatorului. Un „existenţialism” care nu are cum să fie descris în filosofie şi nu are cum să fie povestit într-un roman. De aceea, cel mai ambiţios proiect romanesc conceput vreodată de un scriitor român nu avea cum să nu fie la fel de frustrant precât este faptul că teorema lui Gödel pare de neînfrânt aici, printre creaturile care suntem.
„Matematicianul” Bach a creat o muzică în care timpul „curge”, dar se întoarce în punctul din care a izvorât. Cosmologii moderni nu puteau gândi „curgerea” timpului ca fiind simultan şi lineară, şi ciclică. Acum, principala lor preocupare este unitatea linear-ciclic. Este o altă formă de a înfrânge incompletitudinea gödeliană a lumii, şi anume în orice punct al scării de la zero la infinit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.