Un secol şi jumătate de viaţă academică

Simbol al spiritualităţii naţionale încă de la înfiinţarea sa, la foarte scurtă vreme după Unirea Principatelor Române, Academia Română se afirmă şi continuă să se definească drept nucleul intelectualităţii româneşti. Membrii săi sunt personalităţi ştiinţifice recunoscute şi apreciate naţional şi internaţional, cu o deosebită expertiză în domenii dintre cele mai diverse, de la istorie, filosofie şi lingvistică, până la fizică nucleară, chimie, biologie macro- şi microcelulară, geologie şi geodinamică sau agricultură.

Conform statutului său, Academia Română funcţionează acum pe trei coordonate: 1) este for de consacrare şi de recunoaştere a meritelor deosebite ale oamenilor de ştiinţă, de cultură şi de litere din ţară, 2) este cel mai important pilon al cercetării fundamentale din România, activând deopotrivă în cercetarea aplicată şi 3) este participant activ în viaţa societăţii româneşti, afirmându-şi punctul de vedere în probleme importante pentru ţară, cum sunt învăţământul, patrimoniul naţional, identitatea românească, integrarea europeană, calitatea vieţii cetăţenilor etc.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, ASR Principesa Margareta şi Emil Constantinescu

Cu prilejul aniversării unui secol şi jumătate de existenţă, în zilele de 4 şi 5 aprilie la Academia Română, Atheneul Român şi Castelul Peleş au fost organizate impozante evenimente omagiale.

Îmbrăcaţi în fracuri de gală cu laurii brodaţi pe guler, membrii Academiei Române au fost prezenţi în număr mare la evenimentul de gală, de celebrare a 150 de ani ai Academiei Române. La ceremonie au fost prezenţi preşedintele României, Klaus Iohannis, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, ÎPS Patriarhul Daniel, ASR Principesa Margareta alături de Principele Radu, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, precum şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Ecaterina Andronescu, Daniel Dăianu, oficiali români, dar şi străini .

Preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, a inaugurat evenimentul printr-o alocuţiune prin care a marcat punctele principale din istoria devenirii Academiei Române, exprimând rolul important al lui Carol I în consolidarea instituţiei de excelenţă culturală.

„Regele Carol I s-a dovedit că a fost un suveran român care a acordat un mare sprijin Academiei Române. Primul rege al României a avut o contribuţie importantă la mutarea în1888 aAcademiei Române din Palatul Universităţii în Casele Cesianu Zaleski din Calea Victoriei. Regele Carol I a fost printre cei mai de seamă donatori ai Academiei Române”, a exprimat preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad. „La 14 mai 1919 Regele Ferdinand I Întregitorul spunea: «În lupta sfânta pentru unirea tuturor românilor, Academia şi-a avut partea ei importantă în domeniul cultural»”, a mai evocat acesta.

Preşedintele Emil Constantinescu, ASR Principesa Margareta şi Călin Popescu Tăriceanu

Printre personalităţile de onoare ale Academiei se numără: Regele Mihai I, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, violonistul Yehudi Menuhim, Stephan Hell şi alţii.

Alocuţiunea academicianului Ionel-Valentin Vlad a fost urmată de cea a preşedintelui Klaus Iohannis, care a mulţumit oficialilor prezenţi în sală şi celorlalţi reprezentanţi ai Academiei Române şi ai academiilor europene: „Înfiinţarea Academiei Române acum 150 de ani este unul dintre cele importante evenimente care au marcat contribuţia anului 1866 la consolidarea istoriei moderne a naţiunii române”, a spus preşedintele ţării. Totodată, Klaus Iohannis a declarat că „prin celebrarea celor 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române, sărbătorim România”.

Şeful statului român a relevat semnificaţia forului cultural în contextul României de astăzi: „Astăzi Academia este un punct nodal al unei întregi reţele de centre de cercetare. Această înaltă instituţie reprezintă un for de competenţă. (…) Academia reprezintă România ca pe un înalt participant la dialogul între culturi, este un adevărat ambasador al capacităţilor intelectuale ale naţiunii contribuind la creşterea prestigiului României în lume”.

Alocuțiunea preşedintelui României în Aula Academiei

După alocuţiunea preşedintelui Klaus Iohannis, ASR Principesa Margareta, Custodele Coroanei, a transmis auditoriului mesajul Casei Regale: „Două instituţii fundamentale ale naţiunii s-au născut în acelaşi an: Coroana Română şi Academia Română. Aducem omagiul nostru astăzi unui secol şi jumătate scris şi trăit împreună. Privim cu mândrie spre cei 150 de ani. În anul 1866, Carol I a început un proces de modernizare a ţării, vizionar, curajos îndreptat către Europa şi către cele mai avansate valori şi principii ale umanităţii. Familia Regală de astăzi duce mai departe legământul regelui Carol I, contribuie la consolidarea României şi reprezintă simbolic naţiunea, încurajează tradiţiile, educaţia şi cultură română. Aniversarea Academiei Române este o sursă de inspiraţie pentru generaţia tânără fiindcă sărbătoreşte patriotismul, înalta competenţă, loialitatea şi simţul datoriei puse în slujba culturii române. La mulţi ani!”, a conchis ASR Principesa Margareta.

Nu în ultimul rând, au mai ţinut alocuţiuni în cadrul evenimentului preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, care a şi binecuvântat auditorul, precum şi ministrul Educaţiei, Adrian Curaj. De asemenea, din partea academiilor europene au citit mesaje de felicitare acad. Günter Stock, preşedintele ALLEA – Federaţia Academiilor Naţionale din Europa, acad. Thierry de Montbrial, membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, şi nu în ultimul rând, acad. Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.