Adoptarea euro

Un vis prea îndrăzneț

România îndeplinea până în 2017 cele cinci criterii de la Maastricht pentru adoptarea monedei euro, însă în ultimul an s-a îndepărtat major. Deficitul bugetar de maxim 3% mai poarte fi menținut doar din pix, avem cea mai mare rată a inflației din UE iar cursul leu-euro este foarte volatil, el neavând voie să varieze decât într-un interval de 15%. Cu toate acestea, Guvernul României s-a angajat să adopte moneda unică în 2024. În ultima ședință, Executivul a adoptat documentul intitulat „Planul național de adoptare a monedei euro”, act ce urmează să fie trimis Comisiei Europene. Această mișcare a Cabinetului Dăncile este surprinzătoare în contextul în care fostul premier al României, Sorin Grindeanu, declarase că trecerea la moneda euro va fi posibilă numai după ce veniturile obţinute de români vor fi aproape de cele ale cetăţenilor din alte state membre ale Uniunii Europene.

România nu îndeplineşte criteriul privind cursul de schimb întrucât niciunul nu este membră a mecanismului cursului de schimb (MCS II). Înainte de a adera la zona euro, este necesar ca un stat membru să participe la acest mecanism, fără să cunoască tensiuni grave, timp de cel puţin doi ani. „Dacă dorim ca ţările să prospere în cadrul zonei euro, convergenţa economică reală este la fel de importantă ca şi convergenţa nominală. De aceea este important ca ţările care doresc să adopte moneda euro să stimuleze productivitatea, să sporească investiţiile, să îmbunătăţească situaţia ocupării forţei de muncă şi să soluţioneze problema inegalităţilor”, a declarat recent comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici.

Tabloul României este unicat în UE. Avem creșteri la ambele deficite, bugetar și cont curent, în ciuda creșterii economice. În plus, inflația este de peste 3% iar investițiile sunt la un nivel minim. România are cel mai scăzut nivel al veniturilor bugetare în PIB, sub 30%.

La capitolul deficit bugetar, riscăm an de an să sărim de 3%, atât cât trebuie să fie maxim, conform Tratatului de guvernanță fiscală. Cheltuielile statului au crescut cu aproape 17 % anultredcut, iar veniturile, raportate la PIB, sunt aproape nemișcate. În aceste condiții, bariera de 4% va fi sărită pentru că anul trecut n-am oprit cu deficitul la 2,88%. Inflația este în acest moment de 4,6%. Aceasta ar trebui să fie mai mică sau egală cu 1,5 puncte procentuale peste media celor mai performanţi trei membri ai UE. Ceea ce este exclus. În ceea ce privește dobânzile pe termen lung, acestea nu pot trece decât cu două puncte procentuale peste media celor mai performanţi trei membri UE. În schimb, la capitolul cursului de schimb vedem un leu foarte slăbit, cu recorduri minime istorice în această lună. În ceea ce privește datoria publică, România se încadrează în limitele de convergență (stabilite la 60% din PIB) însă pe termen lung este o mare problemă pentru că ne împrumutăm tot mai mult.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Este o greseala trecerea la euro! Nu suntem de acord cu renuntarea la leu.

  2. „Tabloul României este unicat în UE.”

    Adica, un fel european de Venezuela; Venezuela, Tara care are cele mai MARI REZERVE de Petrol din Lume, unde Oamenii se inghesuie sa PLECE din tara, Venezuela care desi e BOGATA e departe de marile puteri producatoare de petrol din Lume din Golful Persic si nu numai, din cauza POPULISMULUI desantat si a INCOMPETENTEI guvernarilor!
    Autobuzele nu mai circulă, din lipsa pieselor de schimb. Oamenii merg cu un trenuleț turistic, scrie AFP.
    Probleme de transport, întreruperi de electricitate, cozi de ore la supermarketuri, climat de insecuritate în creștere: într-o țară ruinată de căderea cotațiilor petrolului, oamenii din toate clasele sociale suferă în fiecare zi de o criză economică ce pare fără sfârșit.
    Cozile de oameni, care pleaca din cauza Saraciei, la iesirea din Venezuela au facut inconjurul lumii civilizate: asa arata si Romania!
    Tara mandra si bogata, „avem Bani” spune infractorul Dragnea, Duduie Economia in mintea bolnava a infractorilor si incompetentilor care ne conduc, in timp ce peste 4 Milioane de Romani(nimeni nu stie cati sunt EXACT, estimarea e a ONU!), locul 2 in Lume dupa Siria unde e RAZBOI!
    https://www.hotnews.ro/stiri-international-22457966-cum-iesc-oamenii-venezuela-ara-cele-mai-mari-rezerve-petrol-din-lume-ruinat-izolat-unde-maduro-vrea-nou-mandat-pre-edinte.htm

    https://stirileprotv.ro/stiri/international/imagini-dramatice-din-venezuela-mii-de-oameni-fug-din-tara-din-cauza-saraciei-video.html

    Asa arata „viitorul” Romaniei cu infractorul Dragnea si analfabeta Veorica!
    Cred ca analfabeta Veorica NU ar sti sa spuna 3 cuvinte despre aderarea la Euro, FARA sa citeasca dupa biletelul dictat de Dragnea!

    • „Analfabeta” ti-a marit pensia,iar Tartorul vostru sasalau si clientela lui de evazionisti,pentru care tragi cu spume, nu stiu cum sa te mai praduie.Dar tu,decat sa bati campii,ce altceva sa stii? De aia cade beleaua pe tara asta,din cauza de neispraviti ca voi.

  3. Uite cum a ajuns Venezuela, „saraca Tara bogata”, sa „faca foamea”, oamenii se bat pentru mancare, Statul NU are materie prima sa emita Pasapoarte pentru cetateni!
    Cea mai bogata Tara din Lume in REZERVE de Petrol,(18% din rezervele dovedite ale lumii, adică aproximativ 300 de miliarde de barili!), mare producator de Gaze naturale, Fier, cafea!

    https://stirileprotv.ro/stiri/international/o-noua-criza-a-migrantilor-in-america-de-sud-milioane-de-venezueleni-au-plecat-din-tara.html

    http://www.ziare.com/economie/criza/venezuela-saraca-tara-bogata-criza-economica-severa-aduce-populatia-la-disperare-apa-la-robinet-nu-curge-cu-zilele-e-penurie-de-mancare-si-de-alte-lucruri-esentiale-1527194

    http://www.economica.net/intru-aducere-aminte-tara-cu-cel-mai-mult-petrol-si-cele-mai-frumoase-femei-unde-oamenii-au-ajuns-sa-se-bata-pe-mancare_119605.html

  4. Asta e coșmar nu este vis. Acest guvern condus de trio-ul Discoteca-Viagra-Cavou pare ca lupta asiduu împotriva economiei tarii. Pe partea de făcut cadouri la infractori, putori și întreținuți ai statului și-a îndeplinit toate obiectivele. La realizat investiții, dezvoltare economica și venituri la buget sunt în rahat pana în gat. Nici băncile romanești și străine nu mai vor sa stea de vorba cu ei chiar dacă ar mai putea câștiga 2-3 lei din asta. Un guvern handicapat și dependent de împrumuturi nu mușca mana care îl tine în viata, mărindu-i birurile. Vom ajunge la euro numai dacă Uniunea Europeana ajunge în 2024 la nivelul de dezvoltare al județului Teleorman. Atunci se vor ruga de noi ca sa-i primim în spațiul liber mioritic și sa-i lăsăm sa treacă la leu. Daca nu cumva vom ajunge sa avem ca cetățeni, un singur mod de a face comerț: schimbul de produse sau schimbul în natura ca leii se vor termina curând. Toti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.