Veste fantastică pentru CSA Steaua și toate cluburile de drept public

S-a încheiat astăzi sezonul regulat din Liga 2 și se cunosc numele celor șase echipe care vor evolua în play-off, dintre care două, liderul CS Șelimbăr și Corvinul Hunedoara nu au drept de promovare acum, fiind echipe de drept public.

Astfel că, noaptea minții, e clar deja că toate cele patru echipe cu drept de promovare (Unirea Slobozia, Gloria Buzău,  CS Mioveni și Ciskszereda vor trage la accesul în prima divizie, primele două clasate dintre ele promovând direct, următoare două urmând a da baraj cu locurile 13 și 14 din prima divizie. Aceasta este situația la acest moment, cu CSA Steaua, echipa cu cel mai mare buget rămasă în afara primelor șase locuri, oricum fiind al treilea sezon fără drept de promovare.

Dar situația se va schimba total începând din viitorul sezon. Consiliul Concurenței a anunțat veste uriașă pe care sigur CSA Steaua o aștepta de trei ani iar Corvinul și Șelimbăr regretă enorm că nu se aplică de acum. Această veste este legată de faptul că de acum înainte orice club de dreept public are drepot de promovare imediată în orice sport, atâta timp cât sportivii sunt plătiți pentru activitatea depusă.

“Consiliul Concurenței a informat Parlamentul că orice club sportiv de drept public poate fi considerat club profesionist, iar o eventuală modificare a Legii Sportului în acest sens nu ar încălca în niciun fel legislația europeană si nici legislația națională în materie de ajutor de stat.

Documentul arată că forma juridică de organizare este irelevantă și nu are nicio legătură cu statutul de club profesionist. Potrivit legislației europene, orice club sportiv care își plătește angajații pentru a face sport este un club sportiv profesionist, indiferent care este forma de organizare juridică a clubului respectiv.

Concret, potrivit legislației europene, atâta timp cât Steaua București își plătește sportivii pentru a juca fotbal, handbal, baschet sau polo – atunci clubul Steaua este un club sportiv profesionist, indiferent care este forma de organizare juridică a clubului”, se arată în mesajul postat de fanii CSA Steaua pe pagina de Facebook Glasul Armatei.

”În conformitate cu Regulamentul UE nr. 651 / 2014, ‘sport profesionist’ înseamnă practicarea unui sport ca activitate lucrativă sau ca serviciu remunerat, indiferent dacă a fost încheiat sau nu un contract de muncă oficial între sportiv și organizația sportivă respectivă.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, atunci când o activitate sportivă are caracterul unei activități salariate sau al unei prestații de servicii remunerate (situație specifică sportivilor semi-profesioniști sau profesioniști) aceasta constituie o activitate economică.

Potrivit practicii decizionale a Comisiei Europene, cluburile sportive profesioniste pot fi considerate întreprinderi, ca urmare a faptului că desfășoară activitate economică în cadrul mai multor piețe, precum: piața transferurilor jucătorilor profesioniști, piața de publicitate, media, vânzare de bunuri etc.

Consiliul Concurenței arată, în final, că ‘finanțarea din fonduri publice a sportului profesionist’ poate fi considerată, în anumite circumstanțe, ajutor de stat, ‘indiferent de forma de organizare a clubului care primește finanțarea sau de modalitatea de acordare a acesteia’.

Altfel spus, la fel ca peste tot în Europa, guvernele naționale pot finanța sportul profesionist din fonduri publice indiferent de forma de organizare a cluburilor care primesc finanțare.

Mai exact, statul poate să finanțeze fără nicio problemă atât cluburi sportive de drept public, cât și cluburi sportive organizate ca asociații non-profit sau societăți comerciale pe acțiuni – motiv pentru care modificarea Legii Sportului nu contravine în niciun fel legislației în materie de ajutor de stat”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

14 Comentarii

  1. Daaaa…inainte de 1990 echipa Steaua avea voie sa joace in Liga Campionilor europeni, avea voie si sa o castige…Dupa 1990 nu mai are voie…Clubul Steaua are 20 de sectii sportive…Cu exceptia echipei de fotbal, toate sectiile sportive au voie sa joace in cupele europene…Mai mult, toate au si jucatori de import, indiferent ca au sau nu au voie in Europa.

  2. Adica armata in loc sa pregateasca aviatori,tanchisti, pregateste fotbalisti!!! O mai fi asa ceva in lume,inafara de Kimcoreea?

  3. Dinamo 1948 si clubul Cailor Ferate Romane mai exista, sa aducem si Clubul Sportiv al Armatei in s’perliga. Ce faceti cu Sportul Studentesc, Dancule ? „Cea mai tare din Carpati este Otelul Galati” !

  4. CeFeReul n-are locomotive, dar are 2 echipe de fotbal in S’perliga. Cate locomotive se pot cumpara in fiecare an cu banii aceia ?

  5. O decizie CORECTA data de Consiliul Concurentei,pentru ca NU este corect ca niste cluburi de fotbal AMARATE de felul Club Ciskszereda (Miercurea Ciuc) cu finantare dubioasa straina si altele ca astia,sa poata evolua in ligi superioare numai fiindca sunt finantare privat.
    Orce club care are ANGAJATI profesionisti salariati cu contract de munca,este EGAL cu celelalte cluburi sportive,precum si sportivii lor.

  6. Bucuresteanul @axon are perfecta dreptate sa ceara FC Steaua si in Superliga !.

  7. În sfârșit s-u găsit și instituții ale statului care sa gândească rațional, drept în spiritul legalității și normalității și Astfel CSA Steaua are și avea drept de promovare numai ca cei din conducerea MAN și comandamtul CSA s-u lăsat influențați de manarelile interlopului de la fcsb și nu au insistat pentru a putea promova Steaua chiar dacă din punct de vedere sportiv obținuse acest drept!!
    Este cazul acum ca cei de la MAN și CSA sa facă urgent demersurile organizatorice pentru ca Steaua sa promoveze în prima liga!!!
    Si deasemenea sa solicite redeschiderea dosarului și rejudecarea modului fraudulos în care g. becali a obținut prin șantaj și Înșelăciune terenurile statului din administrarea armatei pe care le vinde la metru și a obținut averi colosale !!!

  8. Doar in Romania un Club numit Steaua are 20 de echipe de baschet, volei, rygbi, box…etc. etc. care toate joaca cu sigla STEAUA…. dar echipa de fotbal nu ar mai juca cu sigla STEAUA, fiindca sigla STEAUA a furat – o Gigi Becali si a pus – o la echipa sa, fiindca lui Gigi ii plac siglele cunoscute pe plan european….E limpede de ce Justitia a decis ca echipa lui Gigi Becali NU poate juca cu sigla STEAUA.

  9. Vreau meci Steaua-Dinamo in fiecare etapa, cand se unesc cele doua galerii impotriva celor de la Jandarmerie ( „cea mai proasta meserie” ). Chiar, Jandarmeria nu-si face echipa de liga 1 si ea, impreuna cu Sportul Tiganesc ?

  10. Consiliul Concurenței a dat o veste excelentă tuturor suporterilor Stelei București și celorlalte echipe departamentabile și ministeriale care vor fi finanțate din fonduri publice sau private‼️ Așa trebuie ca statul român să finanțeze echipele departamentabile și ministeriale și echipele care fac parte din Consiliul Județean, sau SA-urile, SC-urile, și AFC-urile,exact cum se întâmplă și în toate echipele departamentabile și ministeriale sau private din Europa Centrală și din Vestul Europei, m-am bucurat enorm, asta în ciuda celor care au declarat, că echipele departamentabile și ministeriale nu au voie să joace în Cupele Europene‼️ Nu pot decât să mă bucur pentru că Consiliul Concurenței obligă Parlamentul, că CSA STEAUA BUCUREȘTI, sau alte echipe departamentabile și ministeriale poate avea dreptul începând cu sezonul 2024-2025 să promoveze în Superliga României, există un Dumnezeu care are grijă de toate sporturile de echipă, precum fotbal, handbal, baschet, volei, polo, rugby și hochei 🙏🙏🙏‼️

  11. Consiuliul Concurentei nu este Curtea Constitutionala sau Parlamentul Romaniei. Un politruc numit intr-o functie publica (ministru, consilil concurentei, primar,etc.) nu are voie sa se pronunte intr-o problema legala care tine de functionarea statului. Si uite asa dispare initiativa privata. Cine naiba mai investeste intr-un domeniu sa concureze cu statul. Nu cred ca e normal ca banul public, adica si banii celor din Iasi, Cluj, Craiova sau Galati sa fie investiti intr-un club sportiv care nu-i reprezinta. Fotbalul o sa ajunga un fel de ,,Cantarea Romaniei” unde o sa concureze primariile intre ele.

  12. Ar trebui ca cei din MApN și aici mă refer la ministrul apărării naționale Angel Tîlvăr și
    noul comandant al Clubului Sportiv al Armatei STEAUA BUCUREȘTI care va fi pus începând cu luna Mai 2024, să înceapă să facă demersurile pentru dacă va fi posibil să promovăm acum începând ori cu anul acesta 2023-2024 în luna iulie a acestui an să putem promova sau dacă nu sezonul viitor 2024-2025 să putem promova și aici mă refer la toate secțiile de echipe, fotbal, handbal, baschet, volei, polo, rugby și hochei 🙏🙏🙏‼️

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.