(VIDEO) Trei americani şi un rus au plecat împreună în spaţiu

Trei astronauţi americani şi un cosmonaut rus au fost lansaţi duminică seară, din Florida, cu o rachetă a companiei SpaceX spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la bordul căreia vor rămâne pentru aproximativ şase luni, informează AFP, preluată de Agerpres.

Racheta Falcon 9 a companiei SpaceX a fost lansată duminică seară la ora locală 22:53 (03:53 GMT, luni) de la Centrul Spaţial Kennedy, iluminând cerul nocturn cu o coloană lungă şi strălucitoare de flăcări portocalii.

La câteva minute după lansare, racheta survola deja Oceanul Atlantic cu o viteză de aproximativ 9.700 de km/h, au precizat comentatorii de la NASA.

Vehiculul spaţial, care are la bord trei bărbaţi şi o femeie, a avut nevoie de circa nouă minute pentru a se plasa pe orbita Pământului. El urmează să se conecteze la ISS şi să preia alţi patru astronauţi care fac parte din echipajul laboratorului orbital.

 

Programată iniţial pentru sâmbătă, lansarea acestei misiuni a fost amânată cu 24 de ore din cauza vremii nefavorabile.

Capsula de zbor Dragon, denumită „Endeavour” şi plasată în vârful rachetei Falcon 9, a fost deja utilizată în cadrul a patru misiuni precedente cu echipaj uman ce au fost realizate de compania SpaceX, deţinută de Elon Musk.

Cei patru pasageri ai săi sunt membrii misiunii Crew-8, a opta misiune ce asigură rotaţia regulată a echipajului american de pe ISS, o operaţiune asigurată de SpaceX pentru NASA.

Americanul Michael Barratt este singurul astronaut din cadrul misiunii Crew-8 care a vizitat deja ISS. Acesta va fi cel de-al treilea sejur al său la bordul staţiei orbitale.

În schimb, misiunea va reprezenta prima călătorie spaţială pentru ceilalţi doi americani – Matthew Dominik şi Jeanette Epps -, precum şi pentru cosmonautul rus Alexander Grebenkin.

NASA şi agenţia spaţială rusă (Roscosmos), care administrează împreună ISS, au stabilit un program de schimb de astronauţi, fiecare dintre ele trimiţând pe rând în spaţiu câte un membru al echipajului care provine din cealaltă ţară.

Acest program a fost menţinut în pofida războiului din Ucraina, iar ISS este în prezent unul dintre puţinele domenii de cooperare între Washington şi Moscova.

Membrii misiunii Crew-8 se vor alătura celor şapte astronauţi care sunt deja prezenţi la bordul ISS.

După o perioadă de câteva zile alături de cei patru membri ai misiunii Crew-7 – o americancă, un danez, un japonez şi un rus -, aceştia din urmă vor reveni pe Terra la bordul propriei capsule Dragon.

Peste 200 de experimente ştiinţifice urmează să fie desfăşurate în timpul celor şase luni ce vor fi petrecute de echipajul Crew-8 la bordul staţiei orbitale, care este locuită în permanenţă de 23 de ani.

În timp ce primii ani de funcţionare ai staţiei au fost dedicaţi construcţiei acesteia, astronauţii pot de acum să dedice mai mult timp ştiinţei.

„Multe dintre lucrurile la care am visat în urmă cu multă vreme se concretizează astăzi”, a declarat săptămâna trecută administratorul NASA, Bill Nelson, dând ca exemplu cercetările despre celulele stem.

Însă vârsta staţiei orbitale are şi un dezavantaj: NASA şi Roscomos monitorizează o „scurgere” apărută la extremitatea unui modul rusesc din structura ISS şi al cărei debit a crescut recent, a declarat săptămâna trecută Joel Montalbano, managerul programului ISS din cadrul NASA.

În prezent, o trapă este închisă permanent pentru a izola scurgerea de restul staţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

15 Comentarii

  1. Turbinele sunt rusesti. Daca se supara rusii s-a terminat cu programul NASA. Rusii au facut un motor extraordinar la cote de precizie imbatabile. Vrei sa pleci in spatiu? Cumpara motoare rusesti!!! Nu sunt scumpe 10 mil. dolari pe bucata!!!

  2. Sa vedem daca mericanii vor reusi sa-l elimine pe rus din statie, sau daca mericanca va veni pe pamant cu un Vaniusa.
    [Eduard K K T KuMotz, cititor pasionat dee Pravda si Murzilka]

  3. Pe lună numai se duc numai se fabrică lămpi și becuri cu filament să poată susțină o transmisie in direct de la 384000 de kilometri in plus sa defectate antenele spațiale din 60 și până astăzi :)))

  4. Eu n-as fi chiar atat de sigur ca bruneta este femeie.
    [Eduard K K T KuMotZ, cititoe pasionat de Pravda si Luminita]

  5. @RD-180/A intarcat balaia! „Agenția spațială a Rusiei a anunțat că nu va mai vinde motoare de rachetă Statelor Unite incepand cu 2022, ceeace sa si intamplat. Americanii sunt în proces de a-și dota rachetele cu motoare produse de compania lui Jeff Bezos.”

  6. voi ati inteles cum ecu sanctiunile,si cu principiile,si ci deontologia,si cu…ipocrizia?! ca eu,vorba lui Tudor Gheorghe: al dracului daca mai inteleg ceva!!!

  7. Nu cred deloc în explorarea spațiului co(s)mic! Cablurile submarine de telefonie au fost puse cam în același timp cît ne mințeau că merg pe lună. Ca la scamator, noi ne uitam în sus, ei ne lucrau jos.
    Rachetele bănui că, după ce nu se mai văd de martori, cad în Ocean, Siberia sau alte pustiuri.
    Măcar cei neinjectați la plan-demie să-și pună întrebări.

  8. America cumpara 50 motoare mari de rachete pt. uzul nasa, dar si al Pentagonului. Dovada ca rusii sunt mult mai avansati daca dau dușmanului asa ceva.

  9. 90% din ISS e construita de rusi. Americanii au venit mai mult cu banii decat cu tehnologia. Urmatoarea statie, rusii au zis ca o vor face singuri. eventual cu India sau China. Rusii au mai avut o statie inainte de ISS, deci nu e problema sa faca singuri una

  10. Ca sa nu se plictiseasca in Spatiu, parca si vad ca se apuca sa joace restul Ucrainei la babaroase …

  11. Mir I Druzba ! Fara Rusia nu mai merg ca unse rotitele Europei . Altminteri sancțiunile sunt foarte stricte pentru papagali dar SUA continuă să importe din Rusia minereu de fier uraniu diamante wolfram paladiu litiu și titan.

  12. O fotografie frumoasa, oamenii trebuie sa fie uniti , progresele pot fi si mai mari in toate domeniile! Sigur este femeie, misiginilor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.