Zbor deasupra unui cuib de cuci, asta e viața, ziceți voi că nu-i așa! Cum ne umplem singurătatea asta bestială? Bârfind politicienii, luându-i la mișto, vai de capul nostru! Tăind valurile, maiestuos, m-am gândit cu drag la personajele mele acvatice, fabuloase și drăcoase, îngerești, vai, cât de îngerești pe care le însuflețeam de ani și ani în mintea mea și care erau de toate felurile de la pitoșkinii, terenții, moreaugarinii, bobolinele, esmeraldele și bambolerele, mofluzii, borcănații, guralivii, pricolici, demoni, îngerii de sticlă, gunoierii din Kantao, cavalerii inspirați din Sorbona, muncitorii revoluționari din Dresda, margaretele și concubinele din Milano, filozofii și nebunaticii zglobii din Detroit, ivanovii, baronii din nord, învățații din Marsila Mole, din nou moreaugarinii, secretoșii lumilor, din nou pitoșkinii, din nou rudolfii și pampolerele din Madrid, frizerii, benzinarii, actorii de la Holiud, marabellele, bărzoii, cașaloții reformați din Jahamadar, de la drahmanii și mazetele din Karaki, sirenele și pisicile de mare din Phoenix la fantomele din Dublin.
Mi-au însoțit întreaga copilărie. Dresorul de foci de la circul acvatic din Marsila Mole, Moș Crăciun, Margareta de la casa de bilete de la cinema, cavaleriștii de la regimentul de roșiori, fanfara municipală, Carmil, șeful de gară, frizeria, arsenalul, acvariul, farul genovez adus de la Sulina, tramvaiul galben, aeroplanul sosit din Milano.
Dar cărțile?! Ah, cărțile care nu mă lăsau să dorm noaptea, hiperboloidul inginerului garin, insula doctorului moreau, submarinul dox, mantaua neagră, pirații din caraibe, insula misterioasă, robin hood, ursul fram, micul prinț, războiul lumilor, ivanhoe, doi ani de vacanță, comoara din insulă, un veac de singurătate, darul lui humbold, zece negri mititei, omul invizibil, iliada și odiseea, vrăjitorul din oz, războiul ghildelor, jazzonia, cruciada lui moreaugarin, inelul magic, câmpuri magnetice mă țineau treaz, visam cu ochii deschiși. Ah, uite-l pe Jack Nicholson în filmul acela bestial în care pune la îndoială sănătatea mintală a politicienilor, da, e chiar el și numai el!
Iar noi, noi, înamorații secretului, interceptăm visele, mesajele, semnele lumii. Zgomotul de fond al universului plin de universuri e încărcat de amprente din viața politică, zumzăiește universul de atâta politică perversă. Interpretarea mesajelor schimbate între piraţi și spioni ne duce la o concluzie stranie. În rândurile inamicilor noştri aparenţi se cuibăreşte confuzia. Sunt tot mai fascinaţi de acurateţea secretizarii universului acvatic. Sunt cuprinşi de perplexitate. Tind să devină inversul nostru informaţional. Ca şi cum ar vrea să ne legăm prin curenţi de apă secreţi. Ca şi cum ar vrea să fim pereche în călătoria noastră aparentă, să ne confundăm, să fim unul şi acelaşi pitoşkin aflat în funcţiune sau fiinţând pervers în corporalitatea acvatică a universului acvatic.
Unii hecări, unii piraţi, veniţi de dincolo de orizontul vizibil, porniră în căutarea propriei lor identităţi, se chemară unii pe alţii, se tatonară, încheiară câte un armistiţiu. Alţii încercară să descopere gramatici operaţionale şi grile de lectură hoinărind prin instrucţiunile registrului de navigaţie vrând să dea de urma noastră. Gâfâim pe Facebook. Clic, clic.
Dar grilele de lectură sunt secrete. Aidoma nopţilor acvatice. În faldurile lor se ascund felurite întâmplări al căror înţeles scapă fiinţelor fabuloase arestate chiar în acest moment digital în inima inelului magic. Asta s-a întâmplat cu puţin timp înainte că domeniul cruntei realităţi să explodeze aplatizându-ne şi transformându-ne creierul în curenţi de apă de gradul unu tocmai pentru a înţelege cu mai mare uşurinţă artele navigaţiei în universul plin de universuri. Asta e tot de pe Facebook, vă dau linkul ceva mai încolo, să vă zic acum despre arta navigației. O știți pe asta? N-o știți. Ia stați locului și ascultați!
– Ce ar putea fi arta navigaţiei? O secretă aşezare a punctelor într-o grilă imaginară care poate fi tratată drept fundal? O urmă de melc, o aparenţă şi ea, un semn al planului ascuns al lumii, un semn al vălurii tainice? Cine să înţeleagă oare planul ascuns al lumii? se întreabă domnișoara Margareta cerându-mi din nou prietenie pe Facebook după ce, nu mai știu din care pricină ne-am certat foarte tare.
– În noaptea când va începe noua eră a mândrului nostru București, norii de zăpadă din Gomanaozan se vor prăbuşi în braţele moi ale furtunilor oceanice dând de veste despre războaiele semantice de o mie de ani şi punând astfel pe jeratic însângeratele cărnuri ale ficţiunii generalizate şi generalizante care ne ajută să navigăm către sensul ultim, mi-a zis Rudolf, frizerul fără foarfece, invitându-mă la o cafea în timp ce aruncam ancora în docuri.
– Scepticii sau academicianul desuet ar întreba cu maliţie la ce i-ar trebui universului plin de universuri o ancoră sau un manometru sau un telescop sau pânze de corabie iar filozoful arogant ar spune că universul plin de universuri ar încerca să se cunoască privindu-se prin uriaşa lentilă acţionată de un motoraş pus în mişcare de puterea vântului, am zis eu ca să nu fiu cumva mai prejos.
Rudolf, frizerul fără foarfece, m-a țintuit cu privirea printr-un inel magnetic de-al lui secret gata, gata să-mi facă freza cu un vârtej electromagnetic pe care-l ținea la rece în frigider, în timp ce Marabella ne turna în ceșcuțe o cafea cu arome adusă din Antile.
– Și vrei să spui că Bobolina a zburat așa, pe deasupra valurilor? Ai văzut tu pe Youtube, zi drept! Sau ți-a distrus creierul dragul de Pitoșkin cu numerologia lui, cu savantlâcurile lui despre mări și oceane, despre Aquarium?!
Cucul zerodoct, părăsit în cuib, singur-singurel, gângurește aiurea-n tramvai, zilele i-s numărate, vine valul mare, cel adevărat, ce să mai vorbim, Pioșkin s-a săturat de el, vrea unul mai performant, să vezi și să nu crezi, în prelungirea nației ridicole și triste, vitează numai din gură, ce înșelător, prin munți poate sau în valuri să fie unul ceva mai curajos, mai insurgent, în rest, pleșcăreală dâmbovițeană, furtișag, placebo de doi lei, furăciune de doi lei, cripte de marmură, gagici siliconate, vacanțe deșălate, castele și averi și pe urmă, ce? La mortăciune, vezi bine, cu alai de popi plini de odăjdii grele, în masonice triluri, ha, ha, ha! Se duce dracului nația asta mică, mică, se dizolvă în marele val, biciuită de ruși, jugănită de austrici și de germani, siluită de turci, călcată de tătari, înjungheată de unguri pe la spate, fumărită de americani, vai, vai, vai! Cine să vină să ne scoată din rahat? Că noi, așa, de unia singuri, nu putem și pace. Om trăi și om vedea și pe toți îi vom speria…
PS: Nu uitați, în 14 noiembrie 2021, Proiectul SF Politic împlinește cinci ani de existență! CINCI! Un proiect unic în lumea asta, un proiect original, un proiect haios sau tembel, iubit sau înjurat meserie de comentatori. Să fiți iubiți cu toții. Pregătiți șampania și pupăturile. Între timp, dacă aveți chef, comentați acești 5 ani de existență cum vă lasă inima.
Să fiți iubiți.
Ovidiu Bufnilă, pe bune
Zbor deasupra unui cuib de Burci. Burci, se făcu luntre și punte pentru a-si onora contractul la termenul limitat, asemeni mintii lui de curca progresista. Asa ca apela la un intermediar care sa-i garanteze succesul afacerii. Prin urmare, pe lungimea de unda ondulata cu ondulatorul de par, ca să nu fie interceptat se care Serviciul Antiroman de Impertinenti, lua legătura cu un anume Halim Salam Săsesc, care alături de soția sa și a lui, scormonesc raciul unor copitate prin comitete și prin satele mioritice peste care cândva erau stapani, ca să afle persoane dispuse ca sa-si înstrăineze copiii pe o perioada nedeterminata de timp și spațiu locativ. Tovarasul Halim era cunoscut în lumea interlopa pentru neuronul sau singuratic cu care trata in termeni de calau căcălău de dreapta și de sluga la stapani orice persoana care nu stătea drepți în spatele sau de animal de nepovara. Pentru un pumn de dolari era dispus sa-si vândă tatăl și sa-si amaneteze mama la consignație din coltul orașului tatăl și binatal fără remușcări, ci doar cu muscaturi de canini și palme peste sufletele nenorocite de soarta, adică de o viata de tot rahatul globalist, infestat cu noul zeu pompos denumit Sars Cov Sas.
Animalul cu un singur neuron, la auzul zornaitului de dolari falși și falsificati își trezi soția, care își dormea somnul de neveci în patul conjugat la orice persoana care dorea ca să apeleze la el și la ea, deoarece proprietarul patului nu reușea ca să o facă sa tresalte de bucurie mare nici la aniversare și nici la o eventuala înscenare din partea organului de stat și de drept privat, in particular si-i zise: a sosit timpul. Fa-ti bagajul și geamantanul din piele de bou fără coarne publice. E timpul ca să plecam pe teren. Stiindu-l mare iubitor de golf, soția își lua sacul cu cross cantry și pleca supusa și pusa cu mana de către rețeaua de informatori cu state de plata la zi, în urma sa, pe o urma lăsată de un animal de prada sau parada pe care nu reuși ca sa-l identifice deoarece acesta nu-si pierduse pașaportul verde prin zona de tranzit intestinal și de colon cu coloane dorite sau ionice. Ajunși la fata locului se intoarsera cu dosul la el și asteptara un răspuns, sau ma rog o acțiune de gen progresist care sa le certifice faptul ca nu se aflau pe un teren minat, ci pe unul viran și aproape virgin cu bălării și șobolani de import dintr-o insula pe care nu ma mai chinuiesc ca s-o identific pe harta lumii a treia. Văzând ca nimeni nu reacționează la dosul lor, puseră mana pe primul copil întâlnit în cale, îl urcare în mașină și tusti la Burci. Acesta ii primi in sufragerie cu o fanfara de suflători în trompeta și corn din corn de ciuta statuta și multumindu-le pentru cadou le oferi o suma frumușică drept recompensa ca sa-si achiziționeze o noua casa de toleranta în urbea prenatala, casa care fie vorba între noi o populara cu prostituate de calitate îndoielnică, pe care le expoatara peste limita bulanului fără bun simt și prin urmare ajunseseră amândoi o stanca de beton înarmat de cea mai joasa speță de la tribunalul județean care era capitala de județ.