Americanii pun muzica și în lume începe petrecerea

Când America strănută, toată lumea financiară răcește, se spune prin mediile financiare. De data aceasta însă, America zâmbește, iar efectul este că în lumea financiară începe petrecerea.

Rezerva Federală (FED) a Statelor Unite a decis să continue achiziţiile lunare de obligaţiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari, în pofida aşteptărilor majorităţii analiştilor la o reducere de circa 15 miliarde de dolari, printre motive instituţia menţionând nivelul ridicat al şomajului. FED anunțase cu câteva luni în urmă că va opri achiziția acestor obligațiuni. În luna iunie a acestui an, toată lumea financiară a îngheţat, în timpul discursului lui Ben Bernanke, şeful FED. El a anunţat că urmează încheierea politicii de expansiune monetară în economia SUA, însă fără să dea termene sau să vorbească despre volumele pe care FED nu le va mai tranzacţiona în perioada următoare. FED se angajase iniţial să achiziţioneze titluri de stat şi obligaţiuni garantate cu ipoteci în valoare lunară de 85 de miliarde de dolari, până în momentul în care economia americană îşi va reveni. În luna mai, şeful FED a lăsat să se înţeleagă că ar putea să reducă volumul de achiziţii sau chiar să le stopeze, iar o lună mai târziu a spus explicit acest lucru. Efectele s-au văzut imediat în piețe, pentriu că asta înseamnă că este foate aproape sfârşitul erei banilor ieftini, relativ uşor de accesat. O primă undă de şoc a lovit pieţele internaţionale. Bursele şi aurul au primit o lovitură puternică, iar dobânzile interbancare şi randamentele la obligaţiuni au crescut brusc pe majoritatea pieţelor. Așadar, America strănuta iar la nivel global piețele intrau în fibrilație.

Acum, situația este complet invers. Decizia FED i-a luat prin surprindere pe analişti, care se aşteptau ca banca centrală americană să restrângă achiziţiile lunare de obligaţiuni cu 10-20 miliarde de dolari.

După anunțarea contunuării politicii de achiziție de obligațiuni, primele efecte s-au făcut simțite pe bursele americane. Indicii Standard&Poor’s 500 şi Dow Jones au inversat evoluţia negativă din prima parte a şedinţei de tranzacţionare şi sunt în urcare cu 0,8%, respectiv 0,9%, atingând maxime istorice. Randamentul titlurilor de Trezorerie pe termen de 10 ani a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, la 2,755%. Indicele ICE al dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de şase valute importante, este în declin cu 0,76%, la 80,436 puncte. Euro este în urcare cu 0,74%, la 1,3476 dolari pe unitate.

Valul de optimism a trecut foarte repede Atlanticul. Acţiunile europene au deschis şedinţa de joi în creştere, cu indicele Stoxx Europe 600 la cel mai ridicat nivel al ultimilor cinci ani. Indicele FTSE 100 de la Londra a deschis cu un avans puternic de 1,4%, indicele DAX al bursei germane creşte cu 1,2%.

Fiind vorba despre vești bune, efectele deciziilor din America s-au făcut resimțite și în România. Indicele BET al a Bursei de Valori București a avansat cu 1% în deschiderea şedinţei de joi și a încheiat ziua cu o creștere moderată, de 1,11%. Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 43,43 milioane lei (9,75 milioane euro), de trei ori mai mult faţă de lichiditatea de miercuri, de 14,4 milioane lei (3,2 milioane euro). Acesta ar putea fi semnalul de trezire pentru investitorii puțini și destul de amorțiți de pe bursa românească. Și tot în România, BNR a cotat joi un gram de aur la un preţ de 143,94 lei, cu 3,9 lei mai mult decât în şedinţa de miercuri. Creşterea cotaţiei gramului de aur a fost temperată pe piaţa locală de faptul că leul s-a apreciat cu 2% faţă de dolarul american. Dolarul american este valuta în care se tranzacţionează uncia de aur pe pieţele internaţionale.

O uncie de aur se tranzacţiona joi pe bursa de la Londra cu 1.370 dolari (4.589 lei), cu 70 de dolari (235 lei) mai mult decât ieri când scăzuse sub pragul de 1.300 dolari.

O uncie de aur este echivalentă cu 31,1 grame. Așadar, aurul era cotat la 147,5 de lei gramul la Londra.

În această euforie generală este bine să nu uităm un lucru. FED chiar va frâna la un moment dat achizițiile lunare de obligaţiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari – iar atunci piețele nu vor percepe o piață americană care strănută, ci una bolnavă la pat. Trendurile se vor inversa la fel de repede pe cât s-au făcut vizibile în aceste zile de optimism. Cu diferența că valul de optimism va fi înlocuit de un tsunami devastator pentru toate piețele financiare ale lumii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.