Curtea de Apel, decizie în cazul directorului Centrului Cultural din Radioul Public

Oltea Şerban-Părău, managerul Centrului Cultural Media Radio România şi director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio, a fost condamnată la un an cu suspendare pentru conflict de interese, potrivit MediaSind.

Hotărârea Curții de Apel Bucureşti este definitivă.

„În urma sesizării Sindicatului Unit al Salariaţilor Radio România, în data de 3 aprilie 2014, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese în materie administrativă şi penală în cazul lui Şerban-Părău Oltea, redactor-şef al postului Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune”, se menţionează într-un comunicat transmis de MediaSind.

ANI a constatat că Şerban-Părău Oltea a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, având un interes personal de natură patrimonială (respectiv mărirea patrimoniului familiei sale prin obţinerea de către soţul său a unor beneficii băneşti), în perioada 31 august 2006 – 8 august 2013 a aprobat şi semnat un număr de 63 contracte de cesiune a drepturilor de autor şi de cesiune a drepturilor conexe, încheiate de Societatea Română de Radiodifuziune cu persoana fizică Oprina Virgil-Vasile, respectiv cu Oprina Virgil -Vasile, persoană fizică autorizată (soţul persoanei evaluate).

Potrivit ANI, Valoarea totală a contractelor încheiate a fost de 55.147 Lei. A fost sesizat Parchetul de pe Judecătoria sectorului 1, iar în data de 8 iunie 2015, Judecătoria sectorului 1 a condamnat-o la un an cu suspendare.

„MediaSind împreună cu principalele organizaţii naţionale şi internaţionale din mass-media au solicitat, în nenumărate rânduri, Comisiilor de Cultură şi Mass-Media din Parlament, să ia măsuri pentru sancţionarea abuzurilor din Radioul Public. Din nefericire, până în prezent nu s-a luat nicio decizie. În acest timp, cu complicitatea unor politicieni, abuzurile în Radioul Naţional s-au înmulţit”, afirmă reprezentanţii SJ MediaSind.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.