Procesul lui Dan Voiculescu, ultimele zvârcoliri

Judecătorii de la Curtea de Apel București au reluat marți dezbaterile în dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare cu executare. Avocaţii au susţinut marți pledoariile finale. Procesul, care a început cu noi cereri din partea avocaților, a durat aproape 12 ore, timp în care procurorul DNA și avocații au ținut pledoariile finale, urmate de ultimul cuvânt al inculpaților.

UPDATE Procesul a ajuns la final. Avocaţii pot depune concluzii scrise până joi, urmând să fie anunţată ulterior data pronunţării sentinței.

UPDATE La ieșirea din sediul instanței marți seară, Dan Voiculescu a declarat că îi pare rău de faptul că „oameni complet nevinovați” au fost „târâți” într-un proces „criminal” doar pentru că el trebuia să fie condamnat. „Mă bucur că s-a terminat procesul și cred eu că doamna judecător și domnul judecător vor aprecia corect lucrurile așa cum au fost ele consemnate. Până joi, trebuie să prezentăm niște concluzii scrise și probabil pe ECRIS va fi un termen când se vor hotărî lucrurile. Pentru mine e o durere și o declar public. Este vorba de faptul că oameni complet nevinovați, dintre care câțiva de peste 80 de ani, oameni care nu au avut niciodată nicio problemă cu legea, au fost târâți în acest proces pentru că trebuia să fiu eu condamnat. Sunt niște oameni de o valoare extraordinară. Eu aș considera rechizitoriul acesta ca un fel de crimă, pentru că a mâncat niște ani din viața acestor oameni, stres enorm, și, probabil, că mai devreme sau mai târziu cei care au făcut lucrurile astea vor trebui să dea socoteală (…) Cea mai mare preocupare a mea e legată de acești oameni total nevinovați, care toată viața lor nu au făcut decât să muncească cinstit. De mine nu mă plâng, eu o să mă descurc oricum. Problema care se pune e legată de ei, niște oameni nevinovați care nu meritau astfel de lucruri”, a spus Dan Voiculescu.

Întrebat de jurnaliști de ce nu a mai pomenit în ultimul cuvânt din fața instanței despre termenul „telepatie”, Dan Voiculescu a spus că „nu reprezenta nimic nou, judecătorii știau de telepatie, avocații au vorbit de telepatie, nu am vrut să mă mai repet”.

Voiculescu i-a acuzat din nou pe procurori că au „mințit cu nerușinare” judecătorii.

UPDATE 21:00 Dan Voiculescu a susţinut, marţi, în ultimul cuvânt în fața judecătorilor, că rechizitoriul dosarului ICA este „incorect” şi „bazat pe falsuri, nu pe probe”, şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa pentru că timp de un an şi trei luni a fost „vânat” de procurori, fără a fi chemat la DNA.

Acesta a susținut că rechizitoriul este, după părerea sa, „incorect” şi „nu se bazează pe nicio probă materială”.

UPDATE Avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut, marţi, în pledoariile finale, achitarea clienţilor lor, pe motiv că aceştia sunt nevinovaţi.

După prezentarea concluziilor finale de procuror, instanţa a luat o pauză, urmând ca, la reluarea şedinţei, inculpaţii să susţină ultimul cuvânt.

Toţi avocaţii inculpaţilor au cerut achitarea acestora.

UPDATE: În jurul orei 15.40, Dan Voiculescu a ieșit din sala de judecată, în timp ce procesul continua.

UPDATE: Dan Voiculescu a fost refuzat când a cerut ultimul cuvânt. Acesta ar fi vrut să plece, dar judecătoarea Bogdan a motivat spunând că avocații celorlalți inculpați din dosar
trebuie să-și termine pledoariile.

UPDATE: După aproape trei ore în care și-a susținut pledoaria, avocatul omului de afaceri a cerut achitarea lui Dan Voiculescu:
“Sub aspectul infracțiunii de tăinuire, în urma schimbării încadrării, vă solicit să dispuneți achitarea inculpatului, desființând sentința de condamnare pentru că fapta nu există. Ulterior, Maria Vasai a cerut și ea achitarea lui Voiculescu.

UPDATE: După două ore de pledoarie, judecătoarea Camelia Bogdan l-a întrerupt pe avocatul lui Dan Voiculescu rugându-l să depună concluziile la instanță și să încheie.

UPDATE Avocatul lui Dan Voiculescu Gheorghiță Mateuț vrea retrimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul București pe motiv de nereguli în procesul inițial. Ulterior, acesta a solicitat excluderea din proces a unor probe pe care le consideră ca fiind obținute nelegal de către procurori.

UPDATE Mateuț a cerut schimbarea încadrării juridice pentru Dan Voiculescu din spălare de bani în tăinure.

Procurorul DNA a cerut la rândul său schimbarea încadrării juridice din art. 29 lit. c în art. 29 lit. b şi c din Legea 656/2002 republicată în 2012. Articolul menţionat, care se referă la spălarea banilor, prevede că această infracţiune este constituită de „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera b), dar şi de „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera c).

UPDATE Avocații lui Voiculescu au făcut marți o nouă cerere de recuzare a judecătorilor, a treia în ultimele două zile. Gheorghiță Mateuț a susținut că există suspiciuni că judecătorii nu sunt imparţiali. Noua cerere de recuzare a fost respinsă.

Totodată, avocatul a cerut marți amânarea procesului, cerere care i-a fost de asemenea respinsă.

La proces a venit și Mircea Badea pentru a-și susține patronul. „În sală este iadul, din punct de vedere al condiţiilor de trai. Altfel, nu am nicio îndoială că cererea de recuzare a instanţei va fi respinsă. Asta e, o să vedem cum funcţionează în continuare justiţia independentă”, a spus Badea.

La sosirea la Curtea de Apel, Dan Voiculescu a declarat că este „pregătit pentru orice”, dar că „întotdeauna e bine să speri şi într-o achitare”.
„Nu am niciun amestec cu spălarea de bani (infracțiune de care este acuzat – nr.). Eu sper să fie completul de judecată de bună-credinţă şi să judece corect. Dacă nu, eu sunt pregătit pentru orice, nu mi-e frică. În momentul în care într-o bătălie cu şeful statului care are toate pârghiile serviciilor secrete, lupta e grea (…) Întotdeauna e bine să speri şi într-o achitare”, a spus Voiculescu.

La termenul de luni, judecătorii au respins toate cererile lui Dan Voiculescu, iar procurorul DNA a cerut o pedeapsă mai mare pentru toți inculpați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.