DNA, solicitată să-i controleze coloana oficială a lui Oprea

APADOR-CH și SAR cer DNA, printr-un comunicat, să se sesizeze din oficiu și să înceapă investigațiile cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire a autorității pentru obținerea unor foloase necuvenite, cu privire la folosirea coloanelor oficiale de către ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

Comunicatul celor două organizații

APADOR-CH şi SAR solicită Direcţiei Naţionale Anticorupţie să cerceteze acuzele din presă privind folosirea abuzivă a echipajelor poliţiei rutiere.

În urma accidentului mortal din 20 octombrie 2015 suferit de un poliţist care însoţea autoturismul ministrului de interne, în presă au fost exprimate suspiciuni rezonabile în legătură cu legalitatea dispunerii acestei măsuri de însoţire, care ar fi contravenit condiţiilor privind urgenţa deplasării ministrului, prevăzute în art. 223 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Lipsa unor explicaţii publice în legătură cu caracterul urgent al deplasării ministrului de la data accidentului nu a făcut decât să adâncească aceste suspiciuni.

De asemenea, tot în presă au fost publicate susţinerile unor persoane, care s-au prezentat drept lucrători de poliţie care doresc să-şi păstreze anonimatul, pentru a nu-şi pierde funcţia, potrivit cărora există practica de a se solicita şi dispune măsuri de escortare a autoturismului ministrului de interne în mai toate deplasările pe care acesta le efectua, deci şi în cadrul deplasărilor în interes personal sau în interes profesional, dar care nu necesitau urgenţă.

Art. 13 din Legea nr. 78/2000 prevede că fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Ministerul Afacerilor Interne este o persoană juridică fără scop patrimonial, astfel că şi conducătorul acestui minister, ca, de altfel, al oricărui minister, intră sub incidenţa prevederilor acestui articol. Folosul necuvenit este costul operaţiunilor de însoţire.

În raport de aceste considerente, organizaţiile semnatare solicită public Direcţiei Naţionale Anticorupţie să se sesizeze din oficiu şi să înceapă investigaţiile cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a autorităţii pentru obţinerea unor foloase necuvenite, prevăzută în art. 13 din Legea nr. 78/2000 privind combaterea faptelor de corupţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.