Imposibilul transformat în posibil

Silviu Lung jr. a dat liber la folosirea îu exces a cuvintelor senzaţional, incredibil, miraculos şi a tuturor celorlalte care evidenţiază excelenţa.

Ieri, pe London Stadium, bastionul celebrului West Ham United, campioana României, Astra Giurgiu, a îngenuncheat, pentru a doua oară, una dintre echipele de frunte ale celui mai bogat campionat din lume.

În succinta avancronică a meciului afirmam, înspre final, că va fi greu, foarte greu, dacă nu chiar imposibil ca Astra să se impună. Silviu Lung jr. şi chipa lui Marius Şumudică au transformat imposibilul în posibil.

A fost nevoie de o singură fază adevărată de fotbal – Săpunaru a recuperat, din picioarele lui Byram, printr-un fericit tackling, un balon în preajma careului, mingea ajunge la D. Niculae, acesta întârzie pasa exact cât trebuie, Alibec fuge spre dreapta şi trage după el doi fundaşi, se creează un spaţiu mare pe dreapta, acolo pasează D. Niculae, la întâlnire cu Teixeira, care pătrunde în careu şi înscrie imparabil în colţul lung. 0-1 în min. 45!

Până la acest fabulos gol, englezii au irosit câteva mari ocazii, una chiar în debutul partidei, când nu s-a semnalizat un offsaid clar ca lumina zilei. Au urmat alte şi alte ocazii, dar Silviu Lung, aflat într-o zi excepţională, a prins sau a respins absolut tot. Este adevărat că a avut în faţa sa un bloc defensiv determinat, cu J. Morais, pe stânga, de netrecut, cu Geraldo şi Fabricio, perfect ajutaţi de închizătorii Lovin şi Săpunaru.

Susţinute şi bine construite, atacurile în valuri ale englezilor s-au împotmolit adeseori în faţa acestei defensive, iar atunci când au depăşit-o, a ieşit la rampă Silviu Lung jr.

Tot acest scenariu conceput de Marius Şumudică n-ar fi avut câştig de cauză fără jocul dezinvolt din atac, unde Daniel Niculae, Denis Alibec şi Teixeira au dezvoltat câteva acţiuni care ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe Slaven Bilici, antrenorul englezilor. Dar nu lipsa de reacţie a gazdelor o subliniem, ci jocul inteligent şi determinat al unei echipe din care au plecat Boldrin, De Amorim, Enache, Găman şi Budescu, dar care, în pofida subţirimii lotului, reuşeşte, iată, să elimine o echipă de prim rang din Premier League, o echipă al cărei brand este evaluat a fi pe locul 14 în lume. Nu întâmplător, desigur, la casele de pariuri Astra a avut o cotă de 12-1.

Ţuţării fotbalului autohton se vor bate cu cărămida în piept şi se vor da mari şi tari că fotbalul românesc a intrat cu două echipe în grupele Europa League. E mult, e excepţional, dar nu e meritul lor şi nici al fotbalului românesc aflat în continuare cu un picior în groapă. Şi asta nu e de mirare atâta vreme cât principalele preocupări ale diverşilor patroni sunt de-a subţia loturile adversarilor din campionat şi de-a exporta, de-a vinde cât mai repede fotbaliştii care, umflaţi de-o presă jegoasă şi fripturistă, sunt daţi ca viitoare mari valori.

La urma-urmelor, aşa ne trebuie, pentru că aşa ne-am aşternut şi-acum trebuie să dormim cum ne dictează nişte unii. Treziţi-vă, oameni buni! Astra a dat deşteptarea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.