În Donbas se moare, la Kiev guvernanţii străini îşi etalează nurii

Ucraina este mult mai deschisaă către Occident şi către America datorită schimbărilor petrecute pe scena politică în urmă cu un an. Cultura politică ucraineană pare una modernă, atractivă, rafinată şi europeană. De exemplu, scrie New York Observer, la finalul anului trecut o nouă lege a permis celor care au deţin cetăţenie străină să intre în viaţa politică ucraineană şi chiar să facă parte din guvern, cu condiţia renuntarii la cetăţenia deţinută. Motivaţia a fost lupta împotriva corupţiei din ţară. Se pare că, într-o ţară care are mai mult de 40 de milioane de locuitori, premierul Arseni Iaţeniuk (poreclit “Iepurele”) nu a reuşit să găsească câteva zeci de ucraineni care să nu fie corupţi, pentru a-i numi în funcţiile guvernamentale.

Pentru început au fost numiţi trei miniştri străini in guvernul Ucrainei – fostul cetăţean american Natalia Jaresko (ministru de Finanţe), fostul cetăţean lituanian Aivaras Abromavicius (Ministru al Economiei şi Comerţului) şi fostul cetăţean georgian Alexander Kvitaşvili (ministru al Sănătăţii). Acestia au renunţat la paşapoartele lor americane sau europene, precum şi la poziţiile pe care le deţineau în cadrul unor companii financiare şi fonduri de investiţii pentru un salariu care nu depăşeşte 200 de dolari americani pe lună, însă au în schimb ocazia de a construi o Ucraină prosperă.

Iar în acest scop, se pare, pe 5 ianuarie, ministrul ex-lituanian al Economiei a numit în funcţia de consilier pentru investiţii străine, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi coordonarea programelor internaţionale o specialistă venita tot din ţările baltice. Este vorba de estoniana Jaanika Merilo, care a renunţat şi ea la cetăţenia europeană, o brunetă care a găsit cu cale ca imediat după numirea în funcţie să posteze pe facebook nu noul ei program economic, ci o serie de fotografii a la Sharon Stone sau Angelina Jolie.

Se pare că alogenii numiţi în posturi ministeriale au respectat litera legii şi au renunţat la cetăţenie in schimbul celei ucrainene, fără să recurga la o metodă brevetată de oligarhii ucraineni pentru a-şi păstra cetăţenia. Spre exemplul, guvernatorul regiunii Dnepropetrovsk, Igor Holomoisky, deţine trei cetăţenii (ucraineana, cipriota si israeliana), explicând că legea interzice dubla cetăţenie, nu însă şi pe cea triplă!

Cât îi priveste pe parlamentarii ucraineni, aici problemele cu cetăţenia sunt mai simple: în Rada Supremă de la Kiev au fost aleşi o serie de naţionalişti ucraineni. Printre ei se numără şi Dmitro Iaroş, liderul grupării extremiste Sectorul de Dreapta, un deputat care declara senin că intră în parlament purtând o grenadă de război în buzunar. El profită de faptul că deputaţii nu pot fi percheziţionaţi de forţele de ordine şi spune că este înarmat deoarece se simte înconjurat de mulţi duşmani, inclusiv în Rada Supremă.

Cine îi va mai ajuta pe noii miniştri străini de la Kiev în procesul legislativ? Spre exemplu deputatul Andrei Levus, fost comandant de batalion pe frontul din estul Ucrainei şi fost director adjunct al Serviciului ucrainean de Securitate, după căderea regimului Ianukovici, care în decembrie 2014 a salutat comiterea unui atentat terorist la Groznîi.

I se adaugă deputatul Anton Gherascenko, considerat, la 36 de ani, un exponent al noii generaţii de politicieni din Ucraina. Gherascenko este un politician educat, apreciat pentru prestaţiile sale în emisiunile TV, dar şi un adept al liniei dure la adresa Rusiei. Recent, Gherascenko a postat pe contul sau de Facebook o serie de remarci foarte caustice la adresa preşedintelui Barack Obama şi a administraţiei democrate americane. Lăudând viziunea radicală a lui George Soros în ce priveşte Ucraina şi relaţia cu Rusia, Gherascenko îl numeşte pe Obama “pitic politic” şi îşi exprimă frustrarea că SUA nu acorda Ucrainei sume similare celor implicate în Planul Marshall sau în ajutorul pentru reconstrucţia Japoniei după al Doilea Război Mondial.

Gherascenko a comparat Rusia cu un “Mordor”, iar pe preşedintele Putin Cu Hitler, afirmaţii care au stârnit o serie de proteste inclusiv în Ucraina. Postările lui Gherascenko au fost şterse de pe Facebook în aceeaşi zi.

De la viziunea unor deputaţi exaltaţi şi până la realitatea de zi cu zi din ţară este cale lungă. Parlamentul ucrainean a adoptat la finalul anului 2014 un buget pe care până şi ministrul (ex-lituanian) al Economiei îl consideră o simplă bucată de hartie, pentru că ţara este practic falită. Însă acest buget formal era necesar pentru primirea următoareui tranşe dintr-un împrumut de 17 miliarde de dolari din partea FMI, necesar pentru ca ţara să poată trece peste iarnă.

În timp ce la Kiev miniştrii şi consilierii îşi etalează nurii pe reţele de socializare şi îşi expun planurile de deschidere a unor fronturi imaginare împotriva Rusiei, în estul Ucrainei numărul victimelor conflictului cu tabara pro-rusă se propie de 5.000 de morţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.