”În întreaga lume pare să se răpândească tendința alunecării spre autoritarism. Vladimir Putin a folosit cu succes naționalismul pentru a-și întări controlul în Rusia și pare că se bucură de o mare popularitate. Xi Junping este privit drept cel mai puternic lider din China după Mao Zedong, conducând tot mai multe comisii cu putere de decizie. Președintele Recep Tayyip Erdogan l-a înlocuit de curând pe premier cu un politician mai docil, pentru a concentra mai multă putere executivă în propriile mâini. Unii analiști se tem că, dacă Donald Trump câștigă prezidențialele din SUA în noiembrie, ar putea deveni un ’Mussolini american’”, scrie pentru Project Syndicate Joseph S. Nye, fost asistent al șefului Pentagonului, președinte al Consiliului Național de Informații din SUA și profesor la Harvard.
”Abuzul de putere e vechi de când lumea. Biblia arată că, după ce David l-a învins pe Goliath și a devenit apoi rege, a sedus-o pe Bathsheba și l-a trimis intenționat pe soțul ei pentru a muri într-o bătălie. Conducerea implică și uzul de forță și, așa cum a avertizat Lord Acton, puterea corupe. Însă liderii nu pot conduce fără putere.
Psihologul David C. McClelland de la Harvard a observat că există trei grupuri de persoane, în funcție de motivația lor. Cei care sunt preocupați să faca mai bine ceva simt ”nevoia realizării”. Cei care se gândesc să aibă mereu relații apropiate cu alții simt ”nevoia afilierii”. Cei care vor să aibă impact asupra celorlalți simt ”nevoia puterii”.
Al treilea grup este cel al liderilor cei mai eficienți. Însă puterea per se nu este bună. Precum caloriile într-o dietă – prea puține duc la cașexie, iar prea multe duc la obezitate. Maturitatea emoțională și pregătirea sunt mijloecele prin care se poate limita păcatul narcisismului puterii, iar instituțiile sunt esențiale pentru găsirea cestui acord fin. Etica și puterea se pot potența reciproc.
Însă etica poate fi folosită și pentru sporirea puterii. Machiavelli a vorbit despre importanța eticii pentru conducători, însă în primul rând în ce privește impresia pe care virtutea o lasă în mintea guvernaților. Aparența virtuții este sursă de soft power a liderului, sau a abilității sale de a obține ceea ce dorește prin atracția pe care o exercită, mai degrabă decât prin coerciție sau recompensă. Pentru Machiavelli, virtutea unui prinț trebuie să fie aparentă, niciodată reală.
Machiavelli a mai subliniat importanța coercitiei și a rasplatei când un conducător trebuie să facă un compromis cu puterea sa de atracție, ”odata ce a fi iubit depinde de ceilalți, în timp ce a fi temut depinde de tine însuți”. Machiavelli credea că, atunci când trebuie să alegi, este mai bine să fii temut decât iubit. Dar a înțeles și că teama și iubirea nu sunt diametral opuse și că opusul iubirii – ura – este foarte periculos pentru conducatori.
Lumea anarhică a orașelor-state ale Renașterii italiene era mai violentă și mai periculoasă decât democrațiile de azi, însă sfaturile lui Machiavelli sunt valabile. Pe lângă curajul leului, Machiavelli a lăudat șiretenia vulpii. Rareori idealismul poate influența lumea în lipsa realismului, însă când îi judecăm pe conducătorii noștri ar trebui să fim atenți la Machiavelli și la Acton. Trebuie să ne căutăm și să-i susținem pe liderii care au o etică a reținerii și care simt nevoia de realizare și afiliere, nu doar de putere.
Mai este însă un element al dilemei lui Acton, dincolo de etica liderilor: revendicările adepților lor. Leadershipul este o combinație a trăsăturilor liderilor, a așteptărilor supușilor și a contextului în care interacționează. Publicul rus temător în legătură cu situația sa materială; poporul chinez preocupat de corupție; populația turcă scindată de religie sau etnie – toate creează medii pentru liderii care simt atracția puterii. La fel, pentru a-și satisface nevoia narcisistă de putere, Trump sporește nemulțumirea unei părți a populației printr-o manipulare abilă la programele de știri și pe rețelele de socializare.
Aici instituțiile joacă un rol crucial. La începuturile Statelor Unite, James Madison și ceilalți părinți fondatori au considerat că nici liderii, nici cei guvernați nu vor fi vreodată îngeri și că instituțiile trebuie concepute în așa fel încât să conducă la un echilibru. Au învățat din istoria Republicii Romane că este nevoie de un cadru al separației puterilor pentru a preveni apariția unui lider precum Iulius Caesar. Răspunsul lui Madison la cum să evităm apariția unui ”Mussolini american” a fost sistemul instituțional care să asigure că SUA nu vor ajunge niciodată în situația Italiei din 1922, sau a Rusiei, Chinei și Turciei de azi.
Fondatorii Statelor Unite s-au luptat cu dilema puterii pe care dorim să o acordăm conducătorilor. Răspunsul lor urmărea să mențină libertatea, nu să sporească eficiența guvernării. Multi comentatori s-au plâns de erodarea instituțiilor, în timp ce alții dau vina pe unele schimbări – precum apartiția reality show-urilor și a rețelelor de socializare – care au dus la apariția discursului public necioplit. La finalul acestui an vom afla cât de bine a rezistat acest cadru al puterii stabilit de părinții fondatori.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.