Parchetul General: 29 de răniți, încă NEIDENTIFICAȚI

Un număr de 29 de persoane internate în spitale din Capitală în urma incendiului de clubul Colectiv nu au fost încă identificate, în timp ce identitatea altor 38 de răniţi a fost stabilită, a anunţat Parchetul General duminică, într-un comunicat cu privire la anchetă. În acest moment în spitalele din București mai sunt internate 137 de persoane rănite în clubul groazei.

Comunicatul Parchetului General:

„În continuarea cercetărilor în cauza privind incendiul produs în Clubul ,,Colectiv’’ din București, soldat cu decesul mai multor persoane și vătămarea corporală a altora, au fost desfășurate activități complexe pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30.10.2015.
Astfel, activitățile de identificare a persoanelor decedate și transportate la Institutul Național de Medicină Legală ,,Mina Minovici’’ au fost finalizate, toate cele 26 de persoane fiind identificate; au fost efectuate, de asemenea, autopsiile medico-legale dispuse de procuror.
Cu privire la persoanele internate în cele 12 unități sanitare, s-a stabilit cu certitudine identitatea a 38 de persoane, fiind continuate activitățile specifice pentru stabilirea identității unui număr de 29 persoane.
S-a continuat cercetarea la faţa locului de către o echipă constituită din procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, experţi criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică – I.G.P.R., precum şi ai Serviciului Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. La această activitate au participat, totodată, și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratul Teritorial de Muncă București, ENEL România și specialiști pirotehniști, cu precizarea că această activitate va continua și în zilele următoare.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost ridicate noi mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30.10.2015.
De asemenea, în baza delegării, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ridică de la sediile mai multor instituții publice şi private documentele apreciate ca fiind utile soluționării cauzei
La sediul Poliției Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei și ai Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. continuă audierile de martori.
În continuare se verifică starea de sănătate a persoanelor internate în unitățile spitalicești, pentru a se stabili care dintre acestea pot fi audiate.
În cursul zilei de mâine vom informa opinia publică cu privire la activităţile desfăşurate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.