Percheziții la locuinţa lui Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara (VIDEO)

Procurorii DNA efectuează, vineri dimineață, percheziții la Consiliul Județean Hunedoara.

DNA precizează, printr-un comunicat, că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2011-2014, a unor infracțiuni de corupţie și asimilate celor de corupție”.

„Sunt efectuate 18 percheziții domiciliare în locații situate în județul Hunedoara, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se mai arată în comunicatul DNA, care mai precizează că „procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei”, se arată în comunicatul citat.

Instituția publică vizată este Consiliul Județean Hunedoara, iar locuinţa la care se referă comunicatul este cea a preeşedintelui CJ, Mircea Ioan Moloţ (PNL), care ar fi suspectat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu.

Moloț ar fi oferit sprijin unei firme pentru obținerea unui contract și, în schimb, administratorul acesteia ar fi cedat execuția unei părți din lucrările prevăzute, fără contract de subantrepriză, societății controlate direct de ginerele șefului CJ Hunedoara.

Ar fi vorba, potrivit site-ului stiripesurse.ro, despre SC Viva Construct SRL, care ar fi obţinut un contract de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru tratarea apei uzate în Hunedoara şi Deva şi ar fi început lucrările înainte de finalizarea procedurilor de achiziţie. Ulterior, Viva Construct ar fi cedat „execuţia unei părţi a lucrărilor, fără contract, către SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, firmă controlată de Roberto Patrik Venter, ginerele lui Mircea Moloţ”.

Site-ul citat scrie că Moloţ mai este „agăţat” de procurori şi în cazul atribuirii unui contract privind realibilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată din municipiul Hunedoara. În acest caz ar fi vorba de firma SC Euro Cons Expert SRL, controlată tot de Vasile Axinte, susţine site-ul citat, care afirmă că „în schimbul sprijinului acordat, SC Viva Construct SRL a asfaltat strada din satul Mărtineşti, unde Mircea Moloţ deţine un imobil”.

Mircea Moloţ are un proces şi cu Agenţia Naţională de Integritate, potrivit căreia liderul liberal hunedorean „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26.09.2008-30.01.2009, deoarece a deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara, cât şi funcţia de preşedinte al Adunărilor Generale ale Acţionarilor (AGA), respectiv reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local la S.C. Drumuri şi Poduri S.A. Deva”.

Moloţ a devenit lider al PNL Hunedoara la capătul unei dispute cu predecesorul său, Mircia Munteanu (ajuns între timp deputat PSD, după un periplu pe la alte partide), iar la primul tur de scrutin a fost acuzat în spatele uşilor închise că nu a „tras” suficient pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis, tocmai din cauza problemelor din justiţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.