Robu scrie cântece, ţiganii îi fură statuile din oraş

În timp ce bande de ţigani cutreieră Timişoara şi fură până şi statuile de pe socluri, primarul Robu Nicolae scrie cântece, îşi numără like-urile de pe reţelele de socializare şi îi pune pe poliţiştii locali să-i păzească palmierii plantaţi în centrul urbei.

În numai două zile, trei statui din bronz au dispărut, peste noapte, de pe soclurile lor şi doar una dintre ele a mai fost descoperită de către poliţiştii Secţiei 2. Bustul lui Emanuil Ungureanu, avocat şi filantrop bănăţean, a fost găsit bucăţele, tăiat cu flexul, la un centru de colectare a fierului vechi. Poliţiştii spun că i-au identificat pe cei trei ţigani care ar fi autorii acestui furt şi au reuşit să-i reţină miercuri. Despre celelalte două statui din bronz, cea reprezentându-l pe Victor Babeş, autorul primului tratat de bacteriologie din lume, şi cel al lui doctorului Aurel Cândea, primul director al Clinicii Bega, din Timişoara, nu se ştie nimic. Probabil şi acestea au fost tăiate cu flexul şi vândute ca fier vechi.

De mai mult timp, bande bine organizate de ţigani colindă Timişoara şi, folosind diferite mijloace de transport, fură tot ce le pică la mână fără să fie deranjaţi de nimeni. De la calorifere din fontă, fier vechi, profile din aluminiu, piese de mobilier şi multe altele, toate sunt transportate cu platforme sau cu cărucioare pe la casele hoţilor, ori pe la centrele de colectare a metalelor. Pe lângă tupeul pe care-l manifestă, ţiganii sunt foarte bine organizaţi, fură fără teamă în plină zi şi au chiar antemergători pe traseele pe care urmează să le parcurgă cu bunurile sustrase. Când e pericol de a fi luaţi la întrebări, aceştia schimbă traseul sau se ascund, după care-şi continuă drumul nestingheriţi. În faţa lor, Timişoara pare un oraş fără apărare. De fapt, relaţia dintre clanurile ţigăneşti şi unii dintre poliţişti a fost zugrăvită de ”mâini îndemânatice” chiar pe peretele unei vile ţigăneşti din oraş.

Primarul Robu Nicolae e mult prea preocupat cu propria-i coamă, cu scrieri de cântece, cu excursii prin ţări exotice, sau cu plantarea pupilelor sale liberale pe funcţii publice, bine plătite, ca să mai aibă grija statuilor de prin Timişoara. ”Tot ce facem, facem pentru binele oraşului”, repetă mereu primarul Robu, numai că lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Din ordinul său, dat din uşa autoturismului Mercedes care-l plimbă prin urbe, poliţiştii locali păzesc palmierii plantaţi în centrul oraşului, sau pereţii unui pasaj subteran, ca să nu apară pe el caricaturi de-ale celui care-şi zice ”edil şef”. Fără poliţie locală şi municipală plasată în locurile vulnerabile ale cetăţii, bandele de ţigani îşi vor face de cap în continuare. Robu nu-i în stare să-i oprească. Nici nu cred că vrea. Oricum, ca arădean, el nu simte nimic pentru Timişoara. El are doar buletin de Timişoara şi ambiţii personale. Robu a acordat un interviu unei publicaţii locale în care povestea că atunci când era copil visa să devină, la maturitate, tractorist. Din păcate visul nu i s-a îndeplinit încă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.