Rolul trupelor speciale trimise de Barack Obama în Siria

Președintele Barack Obama urmează să trimită în Siria 250 de militari din trupele speciale, pentru a sprijini milițiile locale în lupta împotriva organizației Stat Islamic, transmite BBC. În acest fel, numărul total al trupelor speciale americane din Siria va ajunge la 300. Președintele SUA a declarat în mod repetat că nu va trimite trupe la sol în Siria.

Barack Obama a vorbit despre această decizie la Hanovra, în Germania. El a spus că militarii americani nu vor îndeplini misiuni de luptă, ci doar de antrenament. ”Acești teroriști vor învăța aceleași lecții pe care le-au învățat și alții înaintea lor: ura voastră nu este mai puternică decât unitatea apărării și a modului de viață al națiunilor noastre”, a spus Obama. ”Credem că angajamentul SUA de a trimite trupe speciale suplimentare poate avea un rol crucial”, a mai spus Obama, care a adăugat că scopul urmărit de Washington este ca tot mai multe forțe arabe sunnite să se alăture trupelor kurde care luptă împotriva Statului Islamic.

Obama a refuzat să trimită trupe la sol în Siria, chiar și acum, în condițiile în care trupele guvernamentale sunt acuzate că au încălcat acordul de încetare a focului și se concentrează asupra orașului asediat Alep, având și sprijinul forțelor ruse. Practic, negocierile de la Geneva între regimul Assad și opoziție au încetat, după cum retragerea rusă din Siria pare să fi fost mai mult o încercare a Moscovei de a obține poziția dominantă în negocieri. Cum SUA au respins acest lucru, conflictul reescaladează.

La scurt timp după implicarea Rusiei în Siria, în toamna anului trecut, SUA au trimis în nordul țării 50 de militari din trupele speciale. Scopul lor, scrie BBC, pare să fi fost atragerea în luptă împotriva jihadiștilor a cât mai multe forte sunnite.

Barack Obama a făcut acest anunț în timp ce se afla în vizită în Germania. El s-a întâlnit cu cancelarul Angela Merkel și a făcut apel la unitatea Europei, atât în fața provocărilor migrației, cât și în fața spectrului Brexit, cu nici doua luni înainte de referendumul din Marea Britanie. Obama a cerut regimului Assad și rebelilor din Siria să creeze zone sigure pentru civili, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să fugă din țară către Turcia și apoi către Europa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.