SUA sunt pregătite să negocieze cu Bashar al-Assad

Secretarul american de Stat John Kerry a declarat că Washingtonul va negocia “în cele din urmă” cu preşedintele Bashar al-Assad pentru a ajunge la o soluţie privind o tranziţia în Siria.

La patru ani de la izbucnirea războiului civil din Siria, Kerry a declarat pentru CBS: “Am crezut mereu că este important să găsim o soluţie diplomatică şi că la negocieri trebuie să participe şi preşedintele Bashar al-Assad”.

“În cele din urmă trebuie să negociem cu el”, a mai spus şeful diplomaţiei americane, amintind însă că pentru a ajunge aici, preşedintele sirian trebuie să accepte că scopul procesului de pace de la Geneva este instalarea unui guvern de tranziţie la Damasc.

“Dacă Bashar al-Assad este gata să participe la negocieri serioase despre modul în care se va aplica Geneva 1, atunci, desigur, îl vom încuraja”, a a spus John Kerry. Acordul Geneva 1 a fost negociat în iunie 2012 de către statele membre ale grupului de acţiune pentru Siria, printre care Rusia şi SUA. Acordul prevede o tranziţie politică sub conducere siriană, prin formarea unui guvern de uniune naţională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.