Udrea, un nou termen în dosarul Bute

Luni este programat un nou termen în dosarul „Gala Bute”, informează Agerpres.

Aflată în arest la domiciliu, Elena Udrea va ajunge, luni,la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procesul începe la ora 13.00.

Magistrații vor decide dacă se impune modificarea măsurilor preventive în cazul inculpaților din acest dosar.

În acest dosar, Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie. Fostul ministru este acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosarul ”Gala Bute” sunt implicați și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria
Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.