UE și statele membre susțin cererea de asistență a Franței

Uniunea Europeană și statele membre și-au exprimat sprijinul ‘unanim’ pentru cererea de asistență a Franței de după atentatele de la Paris, a anunțat marți șefa diplomației UE, Federica Mogherini, citată de AFP, potrivit Agerpres.

‘Astăzi UE, prin vocea tuturor statelor membre, a exprimat unanim cea mai puternică susținere și faptul că este gata să acorde asistența solicitată’, a precizat șefa diplomației UE în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a cerut marți țărilor Uniunii Europene ‘o participare militară sporită’ în anumite teatre de operațiuni externe și le-a solicitat să sprijine Franța în lupta împotriva grupării Statul Islamic în Irak și în Siria, relata anterior AFP.

Jean-Yves Le Drian ar fi invocat un articol privitor la solidaritate din tratatele europene, respectiv articolul 42-7, care se referă la situația de agresiune împotriva unui stat membru UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.