Un compartiment dedicat mamei şi copilului va funcţiona la Ministerul Sănătăţii

Un compartiment dedicat mamei şi copilului, care va monitoriza modul în care sunt distribuite fondurile în sistem, va funcţiona din luna august în cadrul Ministerului Sănătăţii, a anunţat luni ministrul de resort, Nicolae Bănicioiu, conform Agerpres.

Ministrul a subliniat faptul că politicile de sănătate ce vizează mamele şi nou-născuţii sunt o prioritate a mandatului său la Ministerul Sănătăţii.

„Din acest an, chiar de luna aceasta, va funcţiona în cadrul ministerului compartimentul pentru mamă şi copil, tocmai pentru a optimiza coordonarea activităţilor din programul naţional, cooperarea cu ONG-urile de profil dar şi pentru a monitoriza mai bine tot ceea ce se întâmplă în sistem, de la maternitate, de la cazurile de prematuri şi monitorizarea efectivă”, a spus Bănicioiu.

Ministrul a adăugat că acest compartiment va monitoriza modul în care sunt distribuite fondurile: „Să nu mai existe discontinuităţi, să nu mai existe maternităţi în care nu au ajuns fondurile sau s-au terminat fondurile şi ministerul nu ştia. Scopul înfiinţării acestui compartiment a fost acela de a preîntâmpina aceste fenomene şi de a le rezolva din timp”.

Aceste declaraţii au fost făcute în cadrul conferinţei de presă „Alăptarea în contextul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”, organizată de asociaţia Hands Across Romania cu ocazia Săptămânii Alăptării, care are loc la nivel mondial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.