Un director şi un consilier din Primăria Sectorului 1, reţinuţi pentru luare de mită

Directorul executiv adjunct al Direcţiei Inspecţie din Primăria Sectorului 1 şi un consilier al primarului au fost reţinuţi de DNA Ploieşti pentru luare de mită, fiind acuzaţi că au primit între 15.000 euro şi 70.000 euro pentru a dispune întocmirea proceselor verbale de recepţie a unor lucrări, transmite Mediafax.

Răzvan-Mihai Iordan, la data faptelor director al Direcţiei Inspecţie din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, în prezent consilier al primarului Sectorului 1, şi Dan Toma, la data faptelor şef birou, ulterior director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Inspecţie din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, funcţie deţinută şi în prezent, au fost reţinuţi, joi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Ploieşti pentru două, respectiv trei infracţiuni de luare de mită.

Cei doi inculpaţi vor fi duşi, vineri, la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit ordonanţei de reţinere a procurorilor, în perioada 2006-2010, Răzvan Iordan, în calitate de director al Direcţiei Inspecţie din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti şi Dan Toma, şef birou în cadrul aceleiaşi direcţii, au pretins şi primit, în două, respectiv în trei rânduri, sume de bani cuprinse între 15.000 euro şi 70.000 euro, pe care le-au împărţit, de la doi oameni de afaceri. Banii ar fi fost prmiţi pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să dispună întocmirea şi semnarea proceselor verbale de recepţie a unor lucrări de construcţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.