×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 10 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Vineri, 24 martie 2017, 12:07
EUR (€)
+0.0901 ↗
4.5555 RON
USD ($)
+0.2026 ↗
4.2229 RON
• • •
România, ca de obicei la competiţii mondiale
Vinul românesc, în punctul negru

Duminică s-au deschis porţile Prowein, târgul anual de la Düsseldorf devenit, de ceva vreme, cel mai mare şi mai important eveniment din piaţa globală a vinului. Vorbim de peste 6.300 de companii prezente, acoperind toate (da, absolut toate!) zonele viticole ale lumii. 295 pe număr.

Dimensiunile unui asemenea eveniment sunt de nedescris. Vorba unui producător de pe la noi, ”cât vezi cu ochii”… Şi ochii nu pot cuprinde decât o părticică din zecile de hectare acoperite de expoziţie. Evident, în condiţiile unei asemenea aglomeraţii, ţările, regiunile sau producătorii independenţi trebuie să iasă în faţă cu ceva, să prindă ochiul vizitatorului cu o etichetă mai altfel, să pună muzică purtătoare de nostalgii universale sau de valori naţionale, să inventeze cel mai percutant slogan posibil… Legiuni de copyrighteri, graphic designeri, experţi new media şi arhitecţi îşi câştigă o pâine din existenţa acestei orgii de branduri.

Şi ce facem noi? Ce ştim mai bine. Am debutat la Prowein ca singurul stand fără curent electric. În tot târgul, clinchetele paharelor de cristal erau însoţite de sclipiri de reflectoare, la noi se lăsa bezna. Aşa cum povestea Dumitru Prunariu că (din cauza poluării) Sidex Galaţi se vede din Cosmos ca un punct roşu, aşa s-ar fi văzut standul României la Prowein din elicopter – singurul punct negru. Adevărat brand de ţară.

În 2013 şi 2014, am avut standul ”la cucurigu”, în cea mai îndepărtată hală a expoziţiei, în cel mai îndepărtat colţ de la intrare, la etaj, într-o zonă numită, generic, ”prietenii vinului”, pentru că era populată de producători de alimente şi dulciuri de pus pe masă lângă vin… Am coborât în 2015 doar pentru a privi oamenii care intră şi ies de la toaletă, pentru ca în 2016 să uimim prin eficienţa cu care încă montam standul, la multă vreme după ce expoziţia se deschisese oficial. Cât despre evenimente similare, precum Vinexpo Bordeaux, acolo am avut o asemenea performanţă în organizare (APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vin şi Ministerul Economiei) încât România nici măcar nu s-a mai prezentat. Au rămas din acea experienţă amintirea unei insule goale pe care scrie România, excelent amplasată în târg, nu ca la Prowein, şi o interdicţie de a mai participa la acest eveniment. Cel puţin nu în formula aceasta.

Dar niciodată, până acum, poziţia vinului românesc nu a fost mai bine descrisă decât de bezna acestui început de târg la care, culmea!, am fost primii din zonă care şi-au terminat de organizat standul. Doar ca să punem în valoare, prin contrast, vinurile din Herţegovina, Slovenia, Azerbaidjan şi ale celorlalţi vecini din ”noua Europă a vinului”, înghesuiţi în zona pe care au cedat-o italienii, întinşi oricum pe două hale gigantice.

De vină nu e nimeni, aşa a fost calendarul. Licitaţia s-a făcut târziu, s-a câştigat şi mai târziu, iar nemţii nu au primit nici măcar contactul semnat de reprezentanţii României, ceea ce face construcţia la timp a standului să stea sub semnul miracolului.

De bine, de rău, România este totuşi o ţară divizată. Şi, dacă la standul oficial era beznă, lucrurile mergeau ca pe roate la standul celor care s-au săturat de relaţia cu statul român şi şi-au luat frâiele în mână. Producători importanţi de vin premium, printre care Liliac, Aurelia Vişinescu, Avincis, Crama Oprişor, Crama Gârboiu şi încă alţii, s-au organizat şi şi-au deschis stand separat, la zece metri distanţă de standul nostru tricolor.

Vlad DumitraşPublicat Duminică, 19 martie 2017
6147
 | 13
 | 11
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
IQ100
+5
inca un succes al şerb viciilor noastre (?) externe!
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Ardeleanul
+8
Sabotaj curat.
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
IQ100 @ Ardeleanul
+1
mai ales ca e la pritenii fritzi...
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
SOBOLANU
+2
NU COMENTEZ M AM LASAT DE BAUT DE 20 DE ANI SORY !!!!!! SA DEA DUMNEZEU CA SI ROMANIA SA FIE PRINTRE PREMIANTE !!!!!!
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Nikagda
+7
...și Manole ?
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Mario
+18
Asta e Romania lui Claus. Fara leadership, fara viziune, parca se alege usor usor praful de toate. Ar putea oare cineva sa numeasca ceva de care am putea fi mandri, care sa ne faca sa vibram, sa ne motiveze. Va rog nu amintiti de S. H...p.
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Țăranul
+13
La noi , ca la nimeni .... !
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Clănţica
+11
nici vinul lui Rozentzweig( sau Rosenberg) nu merge?Nu e Carmel, dar orisicat!Vin romanesc de Dealurile Chimiei,cel mai bio dintre bio!
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
anado tauriga
+7
noaptea minţii s-a născut în România...
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Prostu' Satului @ anado tauriga
+6
Parca e prea mult, mai bine ziceati - convietuieste in mintile conducatorilor si factorilor de decizie din ....
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
taranistu
+11
Simplu in Romania , cei mai multi multi pleaca , doi- trei fraieri mai VIN.
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Recomandate
Apostolii anticorupție
Publicat acum 2 ore şi 49 minute
Petre Roman: E o eroare
Publicat acum 20 ore şi 57 minute
Dezvăluiri despre atacatorul de la Londra
Publicat acum 23 ore şi 4 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
7 articole/ Actualizat Joi, 02 martie 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
9 articole/ Actualizat Sâmbătă, 18 martie 2017
alarm off
România din Piaţa Chibrit
67 articole/ Actualizat Miercuri, 22 martie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
104 articole/ Actualizat Joi, 23 martie 2017
Ioan Vieru

Unde poate fi autoritatea publică românească?, pare a fi o întrebare juridică şi constituţională imposibil de depăşit.

Ioan VieruPublicat acum 16 ore şi 21 minute