50 de ani de cercetări arheologice ale ansamblului Sf. Sava

Cercetările arheologice din curtea interioară a Universității din București se leagă inevitabil de istoria Ansamblului mănăstiresc Sf. Sava. Investigarea zonei a început încă din anul 1972, când cu ocazia unor lucrări de infrastructură, arheologul Aristide Ștefănescu a descoperit o parte din fundațiile celor două biserici Sf. Sava, anume cea ridicată de Andronache Pîrcălab spre finele secolului al XVII-lea, dar și cea ctitorită de Constantin Brâncoveanu la 1709, plus 12 morminte din cimitirul care a funcționat în jurul acestora. Aproape 40 de ani mai târziu, Muzeul Municipiului București împreună cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române reiau cercetările din Piața Universității la o amploare nemaiîntâlnită până atunci în capitală. Au fost atunci dezgropate peste 1000 de morminte plus multiple clădiri din ansamblul mănăstiresc într-o suprafață de peste 4000 de metri pătrați.

În anul 2017, Univestitatea din București a demarat un proiect de reabilitare a emblematicei clădiri din Bulevardul Regina Elisabeta, opera arhitectului Alexandru Orăscu și ridicată din dorința domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

A început așadar o nouă etapă de cercetare derulată tot de Muzeul Municipiului București, de această dată în curtea interioară. După toate informațiile pe care le aveam, erau create premisele descoperirii uneia dintre cele mai importante edificii ale ansamblului, clădirea Academiei Domnești. Nu știam ce vom găsi. Pe de o parte, clădirea originală a Universității ridicată după planurile lui Orăscu a trecut peste serie de extinderi înainte de Primul Război Mondial, apoi a fost avariată spre finele celui de-al doilea, urmând o reconstrucție în anii ’70 ai secolului trecut. În plus, toate rețelele de apă, canalizare, electricitate șamd, vor fi afectat la rândul lor vestigiile arheologice, ca să nu mai spunem de deznădejdea empatică a oamenilor locului care ne-au spus că. „Nu mai e domn’e nimic aici! La câte s-au băgat prin curtea asta!”

Experiența ne-a învățat însă că nu trebuie să încetăm să sperăm. Ne-am apucat timid cu câteva secțiuni deschise în dreptul facultăților de Istorie, Litere și Chimie, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Printre multitudinea de țevi, fire și canivouri am descoperit încă din prima campanie fragmente ale zidurilor groase ale vechiului Corp Orăscu din care azi mai stă în picioare Facultatea de Chimie, dar și crâmpeie din zidurile Academiei Domnești. Ne-am entuziasmat când am făcut primele suprapuneri ale descoperirilor noastre cu planul Borroczyn și apoi cu planul parterului Academiei desenat de arhitectul Alexander von Montbach în preajma anului 1853. Am crezut inițial că am găsit Academia lui Brâncoveanu. Ne înșelasem. Era de fapt cea de-a două construcție, anume cea ridicată de Alexandru Ipsilanti între 1776-1779. În cursul celor patru campanii de cercetări, am scos la lumină toate zidurile care s-au mai păstrat din clădirea veche de aproape 250 de ani. A fost grav afectată în primul rând de construirea Univestității, apoi a dependințelor sale. Se mai păstrează azi doar fragmente din partea de nord a clădirii. Aici, am descoperit că există neconcordanțe în planul de la 1853 și realitatea arheologică. Sala mare centrală din zona nordică este împărțită în cel puțin 4 încăperi, iar spre est am identificat și două pivnițe adânci, care au deservit Academia. Măsurători topografice precise ne-au permis să determinăm că parterul era înălțat cu aproape 1 metru față de nivelul străzilor din jur, iar împreună cu spațiul larg din față, mărginit de cele două extinderi dinspre sud și cei peste 2000 de metri pătrați, ar fi dat acestei instituții un aspect impunător.

În zona de vest a curții, în dreptul Facultății de Matematică, au fost expuse alte două clădiri de mari dimensiuni. Ambele au fost desenate de Arthur von Borroczyn pe planul lui, lipite la calcan. Proprietatea aparținea atunci unui anume Căminaru Manolache, pentru ca pe planul de la 1895 să vedem proprietar pe Maria Blaremberg, cel mai probabil soția lui Constantin Moret de Blaremberg (1838-1886), născută Băleanu (1940-1924).

Una dintre case, cea dinspre răsărit a fost dărâmată pentru a face loc Palatului Universității. La vremea respectivă casa aparținea răposatului Manolache Serghiadis, aceasta fiind achiziționată alături de alte proprietăți la 1858 în urma unei solicitări a dirigintelui de lucrări.

Cel mai probabil casa a fost demolată la scurt timp după. Am surprins arheologic acest detaliu, cu zidurile mari și groase al palatului tăind prin fundațiile fostului imobil. În fața casei încă rămase în picioare – din care arheologic am descoperit 6 camere și o pivniță –  și pe latura de vest a Universității se găsea o frumoasă gradină publică.

Cele două construcții descoperite se păstrează destul de precar. Numai în extremitatea vestică, într-una dintre camere se conservă destul de bine podeaua din cărămidă, motiv pentru care am propus ca această zonă să fie pusă în valoare.

De altfel, punerea în valoarea a vestigiilor arheologice reprezintă unul dintre punctele forte ale proiectului de reabilitate prin care trece acum clădirea Palatului Universității. În zona centrală a curții interioare, vor fi refăcute Aula vechiului Palat, iar în plus, nivelul va fi coborât astfel încât zidurile Academiei Domnești să fie vizibile și palpabile. Studenți și profesori deopotrivă se vor putea bucura de un loc al dezbaterilor și al ideilor la umbra zidurilor clădirii care a simbolizat etalonul învățământului superior din România.

Text scris de Theodor Ignat, Arheolog/Muzeul Municipiului Bucuresti

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.