AGNUS DEI Mielul Domnului (9)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (Mielul Domnului) apărută la Editura Curtea Veche în 2013

Chiar dacă vremurile mai păreau atât de schimbătoare, pentru Al Nouăzeci şi patrulea nivelul uniformei nu era atât de important, atâta vreme cât avea acces la cele mai înalte sfere. Da, într-adevăr, vremurile mai părea extrem de schimbătoare. Aşa că Simon nu stătea toată ziua în apropierea perechii imperiale. Mai mult timp îl petrecea în preajma puternicei Arhiducese Sophia. În privinţa aceasta, părerile erau împărţite: unii pretindeau că Al Nouăzeci şi patrulea nu făcea decât să ducă mai sus dorinţele mamei viitorului împărat, alţii continuau să creadă că până şi atât de influenta Arhiducesă – al cărei cuvânt nu era pus sub semnul întrebării de nimeni – acţiona tot la sugestiile colonelului Simon.

Chiar dacă vremurile mai păreau atât de schimbătoare, pentru Al Nouăzeci şi patrulea nivelul uniformei nu era atât de important, atâta vreme cât avea acces la cele mai înalte sfere. De unde, cu ochii şi cu experienţa sa, putea vedea totul. Să ştie totul¹.

Oricum, colonelul Simon, pardon generalul Simon, şi-a pregătit din vreme poziţia pe lângă noul împărat.

Este punctul pe care scribul l-a amânat cât a putut: punctul în care trebuie să relateze ce s-a petrecut cu Al Nouăzeci şi patrulea în acea perioadă tulbure şi de mari schimbări şi, mai ales, cum a reacţionat generalul Simon la toate astea. Aşadar: despre el se vorbea tot mai mult ca despre făcătorul şi desfăcătorul de miniştri şi de alianţe. Şi asta într-o conjunctură de nesiguranţă maximă, când destinul oricui atârna de un fir de aţă. Cine a fost prudent – s-a dat la fund, cine nu – şi-a asumat riscuri.

– Eu şi dacă aş fi vrut, n-aş fi putut să plec! s-a destăinuit mai târziu Simon lui Bruno.

– De ce nu?

– Păi, uniforma militară, poziţia în care am fost…

– Şi ce? Metternich a avut şi oficial o poziţie mult mai înaltă şi tot a fugit!

– Şi, după ce s-a întors, ce-a făcut? Depăna amintiri… Nu, mulţumesc!

– Metternich era un om bătrân.

– Păi, tocmai!

– Tocmai, ce?

Fumau, Simon ţigări, Bruno pipă. Soţia lui Bruno a dus copiii la culcare. Erau singuri în încăperea cu mobilă stil Ludovic XIV, camera încadrată de pereţii plini cu rafturi cu cărţi. Erau singuri în încăpere, deşi se afla şi mama lor de faţă. Dar Cristina Theodora nu era cu ei. Ea nu mai era de mult decât cu frânturile gândurilor rătăcind în trecut.

Da, plecarea ar fi însemnat retragerea, probabil definitivă, din viaţa publică. Iar Simon nu putea concepe să-şi ducă viaţa asemenea unui pensionar.

– Ai fi putut trăi fără nici o grijă într-o proprietate confortabilă, înconjurat de familie şi de respectul unui renume bine consolidat.

– Decât aşa… Simon n-a putut trăi niciodată într-o „proprietate confortabilă”. Aceea ar avea ziduri sigure. Care l-ar ţine prizonier. Prizonierul familiei şi al „renumelui bine consolidat”. Să ascult păsărelele şi să… şi să ce?

– Mulţi nici n-ar putea visa la un asemenea trai…

– Să ascult păsărelele, să privesc cum creşte iarba şi să… şi să ce?

Erau în salonul din atât de plăcuta locuinţă a lui Bruno, iar mama celor doi domni şedea în „fotoliul ei”, fotoliul cu speteaza înaltă, şi privea, ca de obicei, în gol. De la moartea lui Pip, soţul ei şi tatăl celor doi domni de faţă, Cristina Theodora locuia împreună cu fiul medic la Viena. Era locul cel mai indicat: femeia veşnic îndrăgostită de soţul ei nu mai trăia decât în trecut. Dacă Bruno n-ar fi fost psihiatru, buna doamnă ar fi trebuit să-şi petreacă restul zilelor într-un sanatoriu.

– Lucrurile sunt mai complicate, a închis discuţia generalul.

Dar convorbirea aceasta a avut loc mai târziu. În 1860. Metternich murise nu de mult.

Odată cu venirea pe tron a lui Franz Iosif, revoluţia din imperiu – deşi a durat mai mult ca altundeva -, avea să fie înăbuşită pas cu pas. Austria devenea, pe zi ce trecea, o cazarmă. Unde, pe lângă militari, se aflau şi civili. Mulţi civili. Care trebuiau organizaţi şi supravegheaţi. „Nu contează numărul, ci organizarea” a spus Simon încă pe când a fost doar un copil şi când a analizat şi comentat povestea prizonierilor. Un principiu bine de ţinut minte! Important de aplicat!

Odată stabilit acest principiu drept linie directoare, mai rămânea de precizat scopul: bună organizare pentru ce? Al Nouăzeci şi patrulea a ajuns general, a reuşit să intre în graţiile celor mai puternici oameni ai momentului, a supravieţuit la acelaşi nivel şi alături de Metternich, a izbutit să devină favoritul puternicei arhiducese Sophie, mama viitorului împărat, s-a postat alături de împăratul Ferdinand (şi, mai ales, lângă împărăteasa Maria Anna), şi-a menţinut statutul şi influenţa în preajma lui Franz Joseph, şi-a păstrat nealterat prestigiul şi în pofida tuturor marilor modificări de pe atât de învolburata scenă europeană. Şi, ceea ce era mai rar, era stimat şi de către stradă. Păi, l-a uitat cineva pe cel ce a anunţat primul demiterea lui Metternich? Al Nouăzeci şi patrulea se bucura de o familie fericită, avea aventuri câte îşi dorea; pe generalul Simon nu numai că nu-l refuza nimeni, însă oricine era fericit să vină să-i ofere orice ofrandă. O bună vreme, orgoliul i-a fost suficient satisfăcut de jocul în marea diplomaţie, un joc rămas doar parţial cunoscut chiar şi de către mandatarii săi, darămite în memoria istoriei. Bună organizare pentru ce?

„Nostradamus din Viena” nu şi-a dezminţit nasul fin nici aflat în culmea puterii. Şi în imperiul lui Franz Iosif, evenimentele se precipitau spre deznodământ. Spre deznodământul prezis. Tânărul suveran a dat dovadă de o energie şi de o seriozitate neaşteptate de nimeni. Şi asta deşi anul 1849 n-a început cu nimic mai bine decât cel precedent. În special Italia lui Mazzini era cea care îi dădea lui Simon cel mai mult de gândit. În Regatul Celor Două Sicilii, nesupunerea faţă de imperiu dura încă de la începutul lui 1848. În februarie 1849, un puci împotriva Marelui Duce Leopold II a dus la un nou război, terminat doar odată cu victoria mareşalului Radetzky. Dar vreme de sărbătorit încă nu era. La 3 iulie, a fost înăbuşită şi revoluţia romană de către trupe franceze. (În apus, furtuna bântuia tot mai slab, iar protestele din Franţa împotriva amestecului în Italia semănau de acum cu ultimele tunete ale urgiilor ca se îndepărtau.) Au mai trecut luni grele până la 24 august, când acelaşi Radetzky a înfrânt şi Republica Venetă.

Pe celălalt front, în răsărit, Lajos Kosuth, în mare criză de timp, în faţa ameninţărilor iminente atât de apropiate şi după ce a epuizat toate cererile de ajutor din partea unor fraţi revoluţionari epuizaţi, a demisionat la 11 august, în speranţa că generalul Artúr Görgey va mai putea opune rezistenţă.

În contextul acesta, scribul a notat, relatând sfârşitul aventurii Celui de Al Nouăzeci şi treilea, „Înţeleptul Lombardiei şi al Piemontului”, tatăl generalului Simon: „Până şi oamenii generalului Haynau – <Hiena din Brescia> sau <Tigrul din Hamburg>², după cum a fost supranumit, în funcţie din ce parte era privit – au înţeles că nu este deloc înţelept să treacă la măsuri imediate împotriva <Înţeleptului Lombardiei şi al Piemontului>. În populaţia, îngrozită de toate represaliile la care a fost supusă, încă mai mocnea entuziasmul ultimelor luni, iar prestigiul Celui de Al Nouăzeci şi treilea mai era de asemenea viu. Aşa că, măcar pentru o perioadă, Castelul n-a fost decât păzit. Când generalul Girolamo Ramorino a fost împuşcat pentru înaltă trădare şi i s-a permis să-şi comande singur plutonul de execuţie, a devenit clar că din destinul înfrânţilor ar putea să se nască legendele unor eroi.

Pe urmă, lucrurile s-au mai potolit şi, după o vreme, ca de obicei, s-au liniştit şi masele.

Atunci a sosit vremea: Castelul a devenit locul unde au fost instalate mai multe tribunale militare care au dat sentinţe capitale. În altă parte a Europei, după înfrângerea armatelor revoluţionare ale lui Lajos Kosuth, la 13 August 1849, la Şiria, Artúr Gorgey capitulează în faţa generalului rus Artur Rüdiger. Şi semnează capitularea la Şiria (Vilagos), în biblioteca castelului baronului Bohus, împreună cu generalul Frolov. Situaţia de la Castelul din Segrate era încă asemănătoare cu cea de la castelul de lângă Arad. Gradelor înalte, atât din tabăra învingătorilor, cât şi din cea a învinşilor, li se respectau rangurile. La fel cum şi generalii şi ofiţerii armatei revoluţionare maghiare, aflaţi în custodia armatei imperiale ţariste, au chefuit nopţi lungi împreună cu generalii şi ofiţerii ruşi.

Până când… până când au fost daţi pe mâna lui Haynau. Un tribunal militar a condamnat la moarte treisprezece generali (şi colonei) ai revoluţiei maghiare („Az aradi vértanúk”, după cum au intrat în istorie). Patru dintre ei au fost executaţi prin împuşcare şi nouă prin ştrangulare. Sentinţa a fost pusă în aplicare lângă zidurile cetăţii Aradului, în data de 6 octombrie 1849. Zi aleasă nu întâmplător: ea aniversa un an de când contele Theodor Baillet de Latour, ministrul austriac de război, a fost linşat de către populaţia vieneză fiindcă a intenţionat să trimită trupe împotriva revoluţionarilor. Atunci, la 6 octombrie 1848, familia imperială a părăsit capitala şi a început revolta vieneză. Pentru a arăta că revoluţia s-a terminat definitiv şi că protagoniştii lor au fost pedepsiţi exemplar, în diferite puncte ale imperiului au fost omorâte personalităţi implicate în mişcările antihabsburgice: la Arad, cei „Treisprezece generali”, la Pesta, Contele Lajos Batthyány, fostul prim-ministru al Ungariei Revoluţionare, la Castelul de la Segrate, Al Nouăzeci şi treilea, „Înţeleptului Lombardiei şi al Piemontului”, („gazda, iniţiatorul şi complicele atâtor comploturi anti-imperiale”, după cum a fost precizat în sentinţă). Şi au fost şi alte execuţii toate la 6 octombrie 1849, însă acelea îşi au fiecare propriul roman.”

Da, generalul austriac Simon avea nasul fin. Şi chiar dacă a ezitat să facă publică şi această prorocire, a fost încredinţat că, „mai devreme sau mai târziu”, lucrurile se vor întâmpla aşa. Drept consecinţă, măcar deocamdată, „organizarea” îşi avea un scop pe care n-a trebuit să-l caute prea mult.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.