Augustin Costinescu, pictorul bucuriilor lumii

Galeria Artelor de la Cercul Militar din Bucureşti găzduieşte, până la 16 septembrie, expoziţia „Sinaia, mon amour” a pictorului Augustin Costinescu.

O izbucnire de culoare şi poezie, de senzuală dragoste pentru locuri, oameni, pentru sărbătoare şi dans, pentru momente august închinate muzicii, pentru spectacolul vieţii. Toate filtrate prin ochii unui „spectator” care trăieşte intens emoţia întâlnirii cu lumea.

În desen sau pictură, cu o linie vibrantă construind sintetic formele sau alcătuind arhitecturi cromatice a căror „armătură” rămâne ascunsă ochiului la prima vedere, artistul pare să înregistreze pentru spectator, cu o bucurie deplină, partea solară a existenţei.

Peisajele din Sinaia, dar şi de aiurea, în care izbucnesc galbenul, portocaliul sau verdele sunt punctate de vagi arhitecturi sau de personaje cu alură romantică. Nudurile respiră plenitudine şi o calmă senzualitate, accentuată uneori de câteva elemente de natură statică care introduc firescul cotidian sau accentuează subtil o feminitate debordantă. Feminitate dublată de graţie în gesturile balerinelor, temă recurentă a artei lui Augustin Costinescu, surprinse fie în timpul dansului, fie în momentele de odihnă. A fost numit de un critic „Degas al artei româneşti”. Ca aplecare asupra acestui motiv, desigur. Există însă la artistul român un accent asupra personajelor în sine, asupra dansului întrupat, mai curând decât asupra graţiei de scenă. Stă mărturie în expoziţie compoziţia „Fascinaţia dansului”, cu balerinele sale puternice şi graţioase în acelaşi timp, plasate în peisaj, ca într-o antică celebrare a muzei Terpsichore, ca un omagiu adus armoniei devenite poveste de viaţă. Aşa cum poveste de viaţă sunt arlechinii şi colombinele, alt subiect drag artistului, suprinşi în momente de tandră relaxare, păstrând doar prin costumaţie esenţa lor de veşnici neliniştiţi şăgalnici ai scenei lumii.

Nud pe şezlong

Ecouri dintr-o viaţă altfel rafinată şi încărcată de nostalgia timpurilor dispărute apar în această expoziţie dedicată oraşului care i-a primit donaţia şi i-a constituit o expunere permanentă. Seara de muzică la palat, cu personajele sale neindividualizate, dar ghicite, reînvie o atmosferă spirituală atât de rar întâlnită astăzi.

Dar Augustin Costinescu nu este, aşa cum s-ar putea crede din ceea ce am scris până acum, numai un contemplator entuziast al unei lumi fericite. Dacă a evitat programatic asumarea cercetărilor avangardiste ale secolului al XX-lea, transpar în câteva lucrări accente expresioniste. Este vorba de unele desene de nud, cu temperate steatopigii sau de scene de cafenea, cu femei declarative dezinvolte, ca în „Franţuzoaicele”, pigmentate de ironie. Este, e adevărat, o punctare ironică blândă şi amuzată, lipsită de sarcasmul pe care îl presupune expresionismul german.

Un „bijutier levantin al culorii”

Sală de dans

Cu o stăpânire perfectă a meşteşugului, Augustin Costinescu, care se păstrează pe linia subţire dintre tradiţie şi modernitate, construieşte o artă exuberantă, de mare forţă cromatică. Compoziţiile au virtuozităţi subtile, valoraţii preţioase ale pastei, ritmuri interioare ale pânzei ce creează armonii de mare rafinament artistic. Pictorul le încarcă însă cu substanţă poetică, le supune lirismului, introduce în fragmentul de existenţă captat pe pânză un hedonism structural care le disimulează pentru ochiul nespecialistului. Pentru Augustin Costinescu pictura rămâne arta menită să transmită bucurie, să încânte privirea şi sufletul, să îmbogăţească prin strălucirea ei viaţa cotidiană. „N-o să pictez niciodată un om strâmb sau un copac strâmb pentru că asta ar însemna să renunţ la iubirea datorată naturii şi proporţiilor divine ale fiinţei umane”, mărturisea el unui critic.

Modernitatea acestui artist constă în savanta alchimie cromatică, în ştiinţa esenţializării limbajului plastic, în suverana armonie a operelor sale.

Nud

„Augustin Costinescu nu face parte dintre artiştii cu preocupări teoretice, care să elaboreze sisteme şi să studieze cu nelinişte problematica atât de dramatică şi contradictorie a obiectului de artă în lumea contemporană. El pictează însă cu plăcere. Ochiul care priveşte realitatea nu are urmă de suspiciune, iar imaginile acestea pline de culoare şi lumină şi viaţă transmit emoţia directă a unui spirit ce crede încă în capacitatea, în vocaţia artei de a oferi plăcere, bucurie şi consolare”, scria cu aproape trei decenii în urmă criticul Alexandra Titu. Toate aceste caracteristici se regăsesc, intacte, în expoziţia de la Galeria Artelor. Şi ele conferă lucrărilor expuse marea calitate de a se adresa convingător sensibilităţii privitorului.

Dansatoare

Inepuizabila vitalitate, celebrarea luminii, vitalitatea unei lumi ce surprinde mereu prin abordări inedite asigură creaţiei lui Augustin Costinescu o preţuire constantă din partea unui public larg. Fără a face nicio concesie gustului îndoielnic pentru decorativ sau pentru facil, compoziţiile sale se bucură nu numai de atenţia criticii, dar şi de un remarcabil succes pe piaţa de artă. Solaritatea, lirismul, sinceritatea trăirilor comunicate, acuitatea surprinderii esenţei unei scene sau a unui chip cuceresc, ca şi balansul continuu între sinteza modernă a imaginii şi rostul de totdeauna al artei de a cuprinde în forme irepetabile de la un atist la altul (atunci când este vorba despre artişti autentici) vibraţiile infinitezimale ale vieţii.

Autoportret

Acest „bijutier levantin al culorii”, cum îl numea cineva odată, are darul de se lăsa sedus de bogăţia existenţei, de a o primi şi de a dialoga cu ea cu o pasiunea nu rareori boemă şi de a comunica privitorului, cu exuberanţă sau vagă melancolie, miracolul continuu al întâlnirii cu lumea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.