Avem și deținuți, cum procedăm?

Deţinuţii nu mai pot primi vizite, pachete şi nici nu mai au dreptul la vizite intime pe perioada stării de urgenţă. Pentru a compensa suspendarea acestor drepturi, ei pot să vorbească mai mult la telefon sau prin mediul online.

Toate măsurile sunt incluse într-un ghid de măsuri al Ministerului Justiţiei, emis după prelungirea stării de urgenţă.

„Cum vor comunica deţinuţii:
– Deţinuţii din regim deschis, semideschis şi închis vor vorbi la telefon 75 de minute pe zi (majorare de la 60 de minute/zi)
– Deţinuţii de la maximă siguranţă şi cei care sunt un pericol pentru siguranţa penitenciarului vorbesc 45 de minute pe zi (de la 30 minute/zi).
– Toţi deţinuţii beneficiază, în funcţie de regimul de executare, de 3, 5, 6 sau 8 comunicări online”, se stabilește în Ghidul Ministerulului Justiţiei.

În cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt aproximativ 20.000 de deţinuţi. ANP are 12.000 de angajaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Dar , tot asa multi in camere , stau ? Poate acum era cazul ca cei non violenti si nerecidivisti si cu pedepse mai mici , sa fie trimisi la casele lor , conditionat . Apropo , mai avem ministru de Justitie , pe unde o mai bananai asta de acum , care este incolor , inodor , insipid si …invizibil ? Sau poate s-o fi carabanit ca ala plantat aiurea de la Sanatate . Buni baieti (de cofetarie !), dar i-a stricat anturaju’ !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.