Bestselleruri de vacanţă

Femeia albă pe bicicletă verde

Autoarea este o scriitoare cu nerv, plină de vitalitate şi compasiune. Ea caută răspunsuri la câteva întrebări esenţiale. Renunţarea la dragoste înseamnă renunţarea la sex? Poţi avea o relaţie fizică formidabilă în absenţa iubirii? Poate supravieţui dragostea adevărată fără sex?

Monique Roffey „creează o privire fascinantă asupra sexualităţii feminine”, scrie Rebecca Frayn. În 2002 a publicat primul ei roman, „Sun Dog”, care s-a bucurat de aprecieri din partea criticii şi a publicului. În 2010, cel de al doilea roman a intrat pe lista scurtă a nominalizării la Premiul „Orange”, iar în 2011 a fost nominalizat la Premiul „Encore”, care se acordă celui mai bun al doilea roman al unui scriitor. În iulie 2012, îi va apărea cel de al treilea roman, „Archipelago”, lansat aproape în acelaşi timp în Marea Britanie, în Statele Unite şi în Trinidad. Monique Roffey trăieşte în nordul Londrei şi îşi petrece cea mai mare parte a zilei în pijama, scriind, activitate pe care o vede mai degrabă ca pe un mod de viaţă decât ca pe un job.

„Fascinantă şi profund originală, o scrisoare de dragoste senzuală şi plină de suferinţă”, scria Maggie Gee.

Scriitorul Bedros Horasangian aprecia: „O poveste cu un El şi Ea, întreţesută cu evenimente istorico-politice. Port of Spain devine scena unei mari iubiri care, ca toate marile iubiri, se termină nu foarte vesel. Un roman dens şi captivant despre lumea globalizată în care trăim”.

Când soţii Sabine şi George Harwood ajung din Anglia în Trinidad, la jumătatea anilor ’50, aduc cu ei doar câteva geamantane şi bicicleta verde a lui Sabine, plănuind să nu rămână mai mult de trei ani. Dar luxurianta insulă îl vrăjeşte profund şi iremediabil pe George, în vreme ce soţia lui se simte chinuită de căldură, izolată şi stânjenită de segregarea rasială. Singura mângâiere o reprezintă plimbările pe frumoasa ei bicicletă verde, care o duce pe Sabine în locuri unde n-ar fi vrut să ajungă. Dragostea pentru soţul ei o ţine prizonieră pe insulă decenii la rând, până într-o zi când George descoperă cu totul întâmplător cât de mari şi de multe sunt secretele care şi-au făcut loc între ei în toţi aceşti ani. Copleşit de remuşcări, simte o nevoie disperată de a-i dovedi soţiei iubirea pe care i-o poartă încă. Dar consecinţele sunt tragice…

„George deveni mai pătimaş, străduindu-se să mă mulţumească. Întotdeauna putea fi sigur de efectul calmant al atingerilor sale, al mâinilor lui pe mine. Îmi şoptea cuvinte de dragoste cu buzele pe gâtul meu, în părul meu. Noaptea, se urca pe mine desfăcându-mi genunchii. Buzele şi mâinile lui mângâiau pielea moale de-a lungul fiecărei coapse, putea sta aşa o oră, pierdut în mângâieri, mărturisindu-şi şoptit dragostea. Odată, m-am ridicat în coate şi m-am uitat la el. Înălţă şi el privirea. Am stat aşa, privindu-ne lung în ochi. Întotdeauna vedeam undeva pe chipul lui o imagine a fiecărui bărbat de pe pământ, un zeu viril şi binevoitor. Cu un zâmbet superior pe buze, ca şi cum ar fi ştiut lucruri dintr-o altă parte a vieţii, un zâmbet al cunoaşterii de sine. «Tu eşti căminul meu, îmi şopti, tu eşti locul în care vieţuiesc»”.

O poveste de dragoste de neuitat, pe un fundal extraordinar, magic, alteori extrem de periculos…

Mari enigme ale istoriei

A supravieţuit Marea Ducesă Anastasia Revoluţiei bolşevice? S-a sinucis într-adevăr Marilyn Monroe sau a fost asasinată? A murit Ludovic al XVII-lea în închisoarea din Templu la vârsta de numai 10 ani? Ce se petrece, de fapt, în Triunghiul Bermudelor? Cine a fost Omul cu Masca de Fier? Unde se găseşte comoara Templierilor? Napoleon a fost otrăvit sau a murit din cauze naturale pe insula Sfânta Elena?

Întrebări rămase multă vreme fără răspuns, subiecte care au captat atenţia publică de-a lungul timpului, suscitând curiozitatea oamenilor din întreaga lume şi provocând, uneori, scandaluri răsunătoare.

Cele 23 de povestiri pline de suspans, de revelaţii şi de răsturnări de situaţii îi vor convinge şi pe cei mai sceptici cititori că realitatea bate de multe ori ficţiunea şi că istoria este, de departe, cel mai captivant roman.
Pierre Bellemare, un cunoscut romancier, prezentator de televiziune şi actor francez, vă va surprinde prin cercetările întreprinse de el. În urma colaborării sale fructuoase cu Jean-François Nahmias, reputat istoric şi scriitor francez, au apărut mai multe romane şi volume de povestiri-thriller şi poliţiste de succes, printre care „Asasinii”, „Dosarele morţii”, „Nopţi de coşmar”, dar şi lucrări de non ficţiune precum „Marile crime ale istoriei”.

Lumea contemporană generează şi ea, în egală măsură, destine imaginare la fel de captivante. Avioane dispar într-un loc devenit magic, un preot ascunde un tezaur în preajma bisericii lui, un blestem se abate asupra celor care descoperă o comoară.

„Trebuie să încercăm să facem lumină fără să ne lăsăm captivaţi de senzaţional. Cel mai celebru suicid din lumea filmului, a fost, după toate aparenţele, o afacere de stat. Elementul aproape sigur este legătura dintre Marilyn şi cei doi fraţi, Robert şi John Kennedy. Ceea ce explică timpul de care au avut nevoie martorii ca să anunţe poliţia. După ce au constatat decesul actriţei, cei doi doctori şi guvernanta nu au discutat vreme de patru ore. Au anunţat poliţia la cel mai înalt nivel, poate chiar Casa Albă, şi specialiştii s-au dus la faţa locului ca să facă dispărute eventualele documente compromiţătoare. Tot ordinelor venite de sus li se poate atribui graba cu care a fost condusă întreaga anchetă.

Dar restul poveştii este cu totul de necrezut. Nicio clipă nu ne-am putut imagina că nişte oameni de talia lui John şi Robert Kennedy s-ar fi lăsat tentaţi să încredinţeze secrete de stat explozibile unei tinere capabile să dezvăluie totul sub efectul alcoolului sau într-un moment de depresie. Nu asta căutau specialiştii trimişi la vilă de Preşedinţie, ci eventuale urme ale legăturii celor doi Kennedy cu actriţa.

Şi pentru a ne imagina ceea ce s-a petrecut cu adevărat, trebuie să ne întoarcem puţin la ceea ce a fost Marilyn Monroe… Norma Jean Baker, pe numele ei adevărat. Tatăl o abandonase de la naştere, iar mama care n-o dorise n-a iubit-o niciodată. Norma Jean s-a salvat şi a devenit Marilyn Monroe, starul, vampa, zeiţa filmului. Dar în plan personal? Lăsându-l la o parte pe Robert Slatzer, toate cele trei căsătorii ale actriţei au eşuat…

Când ai o imagine strălucitoare, fragilitatea interioară nu interesează pe nimeni. Hollywood-ul nu este blând cu starurile pe care le fabrică, iar Marilyn a fost cel mai strălucitor dintre toate. Până la urmă n-a mai putut suporta viaţa pe care o ducea, spectacolul permanent, zâmbetul forţat. De-a lungul anilor lua tot mai multe barbiturice, bea din ce în ce mai mult alcool, iar şedinţele de psihanaliză ale doctorului Greenson n-ar fi avut cum să schimbe lucrurile orice ar fi fost. În aceste condiţii, ruptura violentă de cei doi fraţi Kennedy a fost elementul declanşator, picătura care a umplut paharul.

Marilyn Monroe a murit singură, aşa cum fusese întotdeauna. Şi dacă ne vine atât de greu să credem în varianta suicidului, asta se întâmplă pentru că inconştient nu o putem admite. Nu ai dreptul să te sinucizi când eşti Marilyn Monroe. Ar fi o crimă. Pentru liniştea noastră, aşadar, ar fi mult mai comod ca moartea divei să fi fost un asasinat”.

Cartea de faţă explică multe din enigmele istoriei, dar şi alte mistere mai puţin cunoscute, evitând capcana senzaţionalului şi a teoriilor fanteziste lipsite de orice temei.

Făpturi uluitoare

Este povestea captivantă şi profund revelatoare a două femei care-şi găsesc împlinirea în pasiunile comune şi legăturile trainice ale prieteniei. Autoarea Tracy Chevalier împleteşte ingenios personaje istorice şi evenimente reale cu firele unei poveşti fermecătoare. „Pornind de la adevăratele istorii ale familiilor Anning şi Philpot, autoarea a creat o poveste emoţionantă despre tăria unei prietenii neobişnuite şi despre efectele cutremurătoare pe care noile descoperii ştiinţifice le pot avea asupra lumii”, scria cronicarul de la „Sunday Times”.

La începutul secolului al XIX-lea, Mary Anning, eroina acestui roman, descoperă fosilele unor creaturi necunoscute pe o plajă din apropierea casei sale, pornind o dezbatere despre creaţionism şi începuturile omului, care va zgudui comunitatea oamenilor de ştiinţă ai vremii. Dar Mary se va confrunta cu prejudecăţile sexiste din lumea academică, cu bârfa răutăcioasă a vecinilor şi durerea dragostei interzise. Din fericire, va câştiga o aliată neobişnuită în persoana lui Elisabeth Philpot, o fată bătrână inteligentă, dificilă şi obsedată de fosile. În ciuda diferenţelor de vârstă, cele două femei descoperă că în lupta lor pentru recunoaştere prietenia este arma cea mai redutabilă.

„Toată viaţa am fost ca străfulgerată. Însă doar o singură dată fulgerul a fost adevărat. Mă aflam pe un câmp, unde erau cai şi călăreţi care făceau acrobaţii. Apoi a izbucnit furtuna şi o femeie, care nu era mama, m-a luat în braţe şi m-a dus sub un copac. Cum mă ţinea ea strâns, m-am uitat în sus şi am văzut conturul frunzelor negre pe fundalul cerului alb.

Apoi s-a auzit un zgomot de parcă toţi copacii se prăbuşeau în jurul meu şi am văzut o lumină strălucitoare, strălucitoare ca şi cum m-aş fi uitat la soare. M-a străbătut un curent. Ceilalţi au început să tragă de mine şi să mă strige, dar eu nu puteam să scot niciun sunet. Am fost purtată în braţe undeva, apoi m-am simţit învăluită în căldură, ştiam unde mă aflam pentru că era apă şi eu cunoşteam apa, casa noastră era aproape de mare, o vedeam de la fereastră. Apoi am deschis ochii şi de atunci simt că nu i-am mai închis.

Fulgerul le-a ucis pe femeia care mă ţinea în braţe şi pe cele două fetiţe care se aflau lângă ea, dar eu am supravieţuit. Amintirea acelui fulger încă mă mai străbate ca un fior. E un însemn al clipelor peste măsură de vii din viaţa mea: când am văzut primul craniu de crocodil şi când i-am găsit chiar eu restul scheletului, când am descoperit alte dihănii pe plajă. Alteori simt cum loveşte fulgerul şi mă întreb de ce a venit iar. Uneori nu înţeleg prea bine, dar nu tăgăduiesc ce-mi spune fulgerul pentru că eu şi fulgerul suntem una.

De fiecare dată când găsesc o fosilă simt un ecou al fulgerului, o tresărire care-mi spune: «Da, Mary Anning, tu eşti altfel decât toate pietrele de pe ţărm». De aceea sunt o căutătoare de fosile, ca să simt din nou acea străfulgerare şi acea deosebire în fiecare zi”.

First Ladies. De la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton

First Ladies

Regine Torrent prezintă figurile a 11 Prime Doamne din istoria secolului XX american.

First Lady nu are un statut legal, definit de Constituţie, ea nu dispune de un buget de stat, ea reprezintă latura personală a Preşedinţiei. Rolul ei comportă obligaţii oficiale, aspecte sociale, ea este gazda cea mai prestigioasă din lume. Cele 11 soţii de preşedinţi vin, fiecare cu stilul ei, la Casa Albă. Eleanor, cea întreprinzătoare, declanşează adevărate incendii politice, coboară în minele de cărbuni, împarte bancnote de cinci dolari şomerilor. Bess Truman corectează discursurile soţului ei, Mammie Eisenhower impune culoarea roz în America de după război, Jacqueline Kennedy restaurează Casa Albă, Lynda Bird Johnson plantează flori pe marginea autostrăzilor, Pat Nixon citeşte cărticica roşie înainte de a se duce în vizită la chinezi, Betty Ford protejează artele pentru a învinge prejudecăţile rasiale, Rosalynn Carter participă la şedinţele de guvern, Nancy Regan îi elimină unul câte unul pe colaboratorii lui Ronald, Barbara Bush se angajează într-un program de alfabetizare.

Hillary Clinton dă rolului său o dimensiune politică. Pentru întâia oară, First Lady ocupă o încăpere vecină cu Biroul Oval în aripa de vest a Casei Albe. Este prima soţie de preşedinte desemnată prin vot în Senat, prima femeie aleasă în statul New York, realeasă cu 67% din voturi în 7 noiembrie 2006.

First Ladies sunt modele şi inspiratoare pentru cele mai recente Prime Doamne din Europa de Est, încă nedreprinse cu sarcinile lor într-un regim democratic.

„La 20 ianuarie 1961, în seara luării funcţiei în primire, prinţesa în rochie albă îi uimeşte din bal în bal pe toţi invitaţii. Precum Cenuşăreasa, ea se culca puţin după miezul nopţii, în timp de John continua să se distreze ca de obicei. Din fericire, instalarea în prestigioasa locuinţă îi aduce doamnei Kennedy efervescenţa de care avea nevoie pentru a uita aventurile soţului ei. Se apucă imediat de treabă. Obiectivul: să lase urme în istorie. Prioritatea: Casa Albă. Motivaţiile ei sunt determinate de relaţia care trebuie să existe între trecut şi prezent. Ea vrea să găsească obiectele care au aparţinut foştilor locuitori ai Casei Albe, înainte ca orice legătură cu istoria să fie distrusă. Prima etapă a procesului de restaurare se încheie la 23 februarie 1961, prin înfiinţarea în mod oficial a Comitetului de Arte Frumoase de la Casa Albă… Îşi foloseşte puterea de seducţie pe lângă bogatul editor Walter Anennberg, care deţine singurul portret al lui Benjamin Franklin. Încet-încet, obiectele foştilor rezidenţi revin. Scaunele stil Empire ale lui Martin Van Buren, fotoliul lui George Washington, biroul Juliei Grant, porţelanurile lui Lucy Hayes, lampa astrală a lui John Tyler, călimara de pupitru a lui Thomas Jefferson. Revoluţia artistică afectează de asemenea bucătăria, vinurile, parcul Casei Albe, cultivarea florilor, aranjarea lor în încăperi, focul din şemineu, cocktailurile servite înainte de cină, prezenţa cuplului prezidenţial în mijlocul invitaţilor. Discret, dar sigur, Jacqueline Kennedy îi atrage pe americanii bogaţi. Şantierul de la Casa Albă merită o carte. Se sfătuieşte cu coregraful George Balanchine, întrebându-l ce ar putea face pentru artă. Balanchine participă apoi la un juriu a cărui temă este «dacă aş fi Preşedinte». O scenă instalată în Marele Salon din partea de est a primului etaj îi găzduieşte apoi pe coregraful Jerome Robbins, pe violoncelistul Pablo Casals. Actorul Frederic March vine şi citeşte nuvelele inedite ale lui Ernst Hemingway, John Steinbeck se bucură să vadă că literatura ocupă un loc onorabil la Casa Albă. La 14 februarie 1962, cele trei reţele principale de televiziune, NBC, CBS şi ABC, difuzau emisiunea «O vizită la Casa Albă cu doamna John Kennedy», în care telespectatorii se plimbau în încăperile renovate. Mai mult de 28 de milioane de familii privesc programul, trei americani din patru. Rezultatul este imediat. Două milioane de dolari se adună în conturile Asociaţiei istorice a Casei Albe, prezentarea este cerută de televiziunile din întreaga lume. Epoca Preşedinţiei mediatice începe… De la restaurarea unei case la reconstrucţia unui oraş, un pic de rafinament şi un plan de carieră bine gândit”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.