Speranțe pentru STB

Bucureștiul ia autobuze de 40 de mil. €

Foto: Andrei Marian

Municipiul București a scos la licitație, pe Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, un contract de 195 de milioane de lei (41 milioane euro) pentru achiziționarea a 130 de autobuze cu sistem de propulsie hibrid, diesel și electric, banii provenind din fonduri UE. PMB mai are în licitație un contract de 200 de milioane de euro pentru tramvaie iar, anul trecut, municipalitatea condusă de Gabriela Firea a acordat un contract de 100 de milioane de euro, pentru 400 de autobuze diesele, turcilor de la Otokar.

Autobuzele hibrid sunt din gama 12 metri (12000±350mm), cu tracţiune hibridă, cu podea complet coborâtă pe toată lungimea, cu trei uşi şi aer condiţionat în salonul de călători. Durata contractului va fi de 19 luni, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 7 mai 2019.

Instruirea şoferilor, la pachet

În cele 40 de milioane de euro pe care Primăria vrea să le plătească pentru autobuze hibrid (300.000 de euro pe bucată) intră și echipamentele electronice de interior, piesele de schimb, pe perioada garanției, și instruirea șoferilor regiei de transport local.

“Achiziționarea a 130 autobuze hibride noi, din gama 12 m (12000±350mm), cu tracţiune hibridă, cu podea complet coborâtă pe toată lungimea, cu trei uşi şi aer condiţionat în salonul de călători, conform tuturor cerințelor din caietul de sarcini; Livrarea SDV-urile și echipamentelor specifice, soft-urile de aplicație (cu licența nelimitată în timp), piesele de schimb și materialele de primă dotare, agregatele și unitățile electronice de comandă de prima dotare, reperele consumabile și de mare uzură, materialele consumabile și de mare uzură prevăzute în anexele la contract; Asigurarea activităților de service, de remediere a defecțiunilor, furnizarea de ansamble, subansamble, piese și materiale în perioada de garanție, conform specificațiilor caietului de sarcini; Asigurarea instruirii personalului Achizitorului, în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul contract, prin propunerea tehnică și propunerea financiară”, este descrierea licitației din SICAP.

Condiţii pentru participanţii la licitaţie

Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să aibă o medie a cifrei de afaceri anuale pe ultimii trei ani (2016, 2017, 2018) de minim de 66,19 milioane de lei. De asemenea, ofertantul va prezenta lista principalelor livrări de produse efectuate în ultimii trei ani din care să rezulte că a livrat/furnizat produse similare în valoare cumulată de minim 39 milioane de lei.

Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor este de 40 de zile pentru prima sesiune și de 23 de zile pentru a doua sesiune. Primăria Bucureşti va răspunde solicitărilor de clarificari cu 28 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor în prima sesiune și cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, pentru a doua sesiune.

Cele 130 de autobuze hibrid vor fi utilizate pe nouă trasee din Capitală, potrivit studiului de oportunitate pentru această achiziţie, astfel: 105, 123, 131, 133, 178, 205, 301, 304, 605.

Promisiuni vechi

Primarul Gabriela Firea a anunțat, încă din campania electorală din 2016, că are de gând să schimbe o bună parte din flota actuală a RATB, deja uzată moral. La 3 ani de la preluarea mandatului, nu a reușit să cumpere efectiv decât 400 de autobuze diesel Otokar. Achiziția a fost plină de controverse, din momentul lansării în licitației și până în prezent, când relatările despre problemele pe care le au autobuzele se țin lanț.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1084 Articole
Author

4 Comentarii

  1. „piesele de schimb, pe perioada garanției”-voi sunteti nebuni? in perioada garantiei,piesele de schinb sunt gratuite si daca trebuie sa le schimbi,ai probleme de desen sau constructie,pagubele trebuiesc platite de constructor si eventual contractul reziliat.Tara bananiera,nu stiti nici sa faceti un contract.

  2. Cu banii astia se putea reconstrui fosta fabrica „Autobuzul” si aveau de lucru si 2000 de romani, poate se intorceau si 100 de diasporeni. A!!!? Nu avem voie, trebuie sa cumparam de la altii?? Pentru ca suntem prosti!

  3. GRESIT! Nu Firea – nu primaria IA autobuzele!
    Banii sunt dati de la Guvernul tarii si nu din banii bucurestenilor.

    Banii bucurestenilor se duc pe concerte si tot felul de pomeni , ca ii trebuiesc firei pentru un procent acolo in plus.
    Mizeria din Bucuresti, pomii plini de molii urat mirositoare ce intra in casele noastre cu miile, asta este bucurestiul firei!

    Nu ii este rusine!
    Sa spuna de unde sunt banii?
    Ca apoi sa atace la PSD, Dragnea, fara de care ar fi fost libera de serviciu, pt. ca nici cei de la Antena nu ii mai grantau vreo emisiune.

    Radu Tudor, cel fara de scoala, dar extrem de arogant, este cel ce mereu este langa firea. Pobabil l-a ajutat cu ceva important…

    In plus cei de la RATB, in modul ilegal, au cerut pensionarilor copii dupa cartile de identitate, in conditiile in care, mai ieri, protectia datelor personale spunea ca este interzis sa se mai solicite copii dupa ci.

    De ce , daca tot ajung la casele de pensii aceste documente, nu s-a cerut direct caselor de pensii sectoriale sa transmita acele cartele de transport direct pensionarilor? Ce se ascunde aici ?

    Si de ce , daca lucrurile meergeau bine pana acum, s-au trezit deodata astia sa mai cheltuiasca ceva bani ? Cine face cartoanele respective ? De vazut cati bani se dau!

    Lumea lor…fara respecat fata de lege si fara bun simt!

  4. Conditiile impuse celor ce ar vrea sa ofere autobuze scot din joc firmele romanesti. Politica anti romaneasca?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.