Capitala și provincia, imperiile și coloniile

În Cartea de la Gamedolor se afla Canonul de la Matapahapamar, secretul norilor trandafirii de lângă Tambo Tamboree şi, se pare, se găsea şi dezlegarea minunii de la Watima şi a misterului din Gambee, fericita cetate a hermafroditilor temba.

Privind formele şi chipurile pornite la stricarea lumii, eu, văluritul buclucaș din București, încercam să pătrund înţelesurile tainice ale oboselii sau ale erotismului popoarelor acvatice sau ale nemuririi al cărui secret îl căutau cu toţii cu o fervoare de neînchipuit.

Asta îl încânta pe nebunul de Lomonosov. Îl punea pe jeratic. Lomonosov se avânta. Punem mâna pe comoara lui Bibescu! Se jura că o să fure secretul nemuririi din casele imaginarului care se aflau bine ferecate într-un inel magic aflat în corpolenta ficţiune din inima universului plin de universuri, desfăşurat în corporalitatea circului acvatic din Marsila Mole.

Lomonosov se urca pe câte un scaun şi declama. Îmi recita din Pidulsky, din Quambo Bamquaboa şi din Moround, din Katamari sau din Omar Khalam. Îmi vorbea plin de patos despre metamorfoza markoniană şi despre mirajul orientalelor. Lomonosov murea de nerăbdare să ajungă la porţile orientalelor. Orientalele îl fascinau. Îi ardeau buzele. Îl împingeau să se destrăbăleze, să-mi vorbească despre ordine când de fapt dezordinea era regina nisipurilor.

Artele privirii sunt ale ritmului, mi-a spus Lomonosov în timp ce mă căra cu el prin bazarul din Qutombe căutând o tastatură magică. Ar fi vrut să devină şi el un moreaugarin. Un navigator al secretului! Dar nu pentru a pătrunde ultimul sens al universului plin de universuri. Lomonosov era întruchiparea marelui şi hulpavnicului nimic. Voia doar să stârnească dezordinea, instabilitatea, îndoiala în toate partidele politice din România, băi, păzea. L-am urmat însă fără să crâcnesc. Mă fascina. Asta eram, o meduză fascinată pe deplin, pe deplin dacă vă spun.

Pe Lomonosov îl întâlnisem pe asteroidul Quampaala din constelaţia Rajahala. Lomonosov răsărise din neantul oceanic, scuipat de o balenă albastră. Poate că nici nu era o existenţă reală. Poate că era un animat construit de războinicii semantici din Goltuba sau de spionii de dincolo de orizontul vizibil. Poate că era un exerciţiu al furtunilor oceanice sau o protuberanţă a vârtejurilor virtuale.

Lomonosov se lăuda în stânga şi-n dreapta ba că ar fi om de ştiinţă, ba că ar fi un vestit scriitor bazgubanian în travesti. Școlit în saloanele literare simandicoase de la Paris. Acolo unde se scrie de fapt istoria secretă a mândrului nostru București. Mare mincinos, Lomonosov, derbedeu intelectualist! Pezevenghi! Coate-goale intelectual! Pornise să schimbe istoria lumii, să modifice realitatea, să vălurească istoriile lumii. Pornise, chipurile, să descopere miracolul ultimului sens.

Dar Lomonosov nu credea deloc în miracol! Şi nu era de acord cu mine când îi spuneam că ştiinţa în întreaga ei corporalitate era o ficţiune generalizată şi generalizantă, atât de generalizantă! Infinitul este o categorie paraştiinţifică, politicianistă! striga Lomonosov dezlănţuindu-se împotriva mea, lomonosându-mă.

În Qutombe aerul era încins. Caravane leneşe se târau prin lumina amurgului către Marsila Mole, către Kabul și Singapore. Luptătorii deşertului Kaharym cărau cu ei lăzi cu dinamită iar puşcaşii ameridores se plimbau ţanţoşi de colo, colo, în ritm de ragtime. Bazarul colcăia de şopârle şi de şobolani şi de şerpi vorbitori. Erau şopârle trandafirii şi galbene şi şobolani verzulii, vărgaţi, aduşi de corăbii tocmai din Batoa Butuba sau din Halicarnas şi şerpi mincinoşi găsiţi pe sub pietrele încinse din inima orientalelor nebune, pornite să cucerească așezămintele ordoxilelor de la periferia occidentalelor înfumurate.

Ah, centrul și periferia! Capitala și provincia. Imperiul și coloniile. Îmi firbeau în creier ideile astea mărețe.

Un doctor francori se certa cu o somaleră. Somalera se bâțâia după o muzică auzită numai şi numai de ea. Doctorul cânta într-o păsărească aiuritoare. Un ritm nelămurit îi cadenţa furia în timp ce mâinile desenau în aer pictograme porcoase, ciudate hărți ale spiritului. Privindu-i, i-am şoptit lui Lomonosov că Pintora din Salvedar se înşelase atunci când decretase că vorbele durează mai mult decât faptele căci, iată, cuvintele stâlcite ale doctorului francori zăboveau o clipă prin praful spuzit peste bazar şi se pierdeau printre razele molatece ale soarelui care abia mai pâlpâia peste întinderile oceanului. Acordurile de pian de pe Sellaa, din Montamorté, din cartierul Latone şi din arondismentul 27 pluteau prin aerul sălciu.

Satile! Satile! Satile! Fairez ces qulle tum veuxo.

Bietul Satile, pianistul! Fusese digitalizat de oamenii împăratului Owagama pentru că îndrăznise să compună un concert pentru pian pe tema miracolului aflat în inima universului plin de universuri. Dar Suzanne, iubita lui necredincioasă? Unde era, oare? Căuta şi ea comoara de pe ? Sau poate fugise cu stickul meu să-l predea lui Lomonosov într-o speluncă din Casablanca? Uite-o în aerostatul de colo. Îşi scoase jartierele şi mi le aruncă la picioare iar Lomonosov mort de invidie, se pierdu printre tarabele viu colorate. Era nebun după femei, fusese crescut de femei. Dar cred că minţea!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.