Casa Albă, împotriva unei teorii ”învrăjbitoare și înjositoare”

La finalul lunii august, compania americană Sandia Labs și-a trimis în concediu administrativ un angajat și a înființat rapid un consiliu de securitate pentru a evalua dacă respectivul angajat a pus în pericol sistemele de securitate ale companiei. Evenimentul poate să pară unul grav, câtă vreme Sandia Labs se ocupă de cercetarea în domeniul armelor nucleare și este o companie finanțată de guvernul federal american.

Însă nu a fost vorba despre vreun risc nuclear și nici despre spionaj industrial. Angajatul cu pricina a postat pe YouTube un clip în care critică politica Sandia Labs de a organiza sesiuni în care angajaților albi li se predă ”teoria critică a rasei”. Șefii companiei ”au arătat limpede că vor să promoveze teoria critică a rasei, sesiuni segregate rasial de training și tabere de reeducare a angajaților albi”, arată angajatul revoltat, Cassey Paterson. El a fost susținut de câțiva dintre colegi, dar în special de mii de internauți.

Cazul a avut un oarecare ecou chiar și în presa americană de mainstream, pentru că Sandia Labs este finațată de guvernul federal, acolo se duc banii contribuabililor. Fostul adjunct al secretarului Trezoreriei SUA în timpul președintelui Ronald Reagan, Paul Craig Roberts, a scris pe blogul său ca fenomenul nu se limitează la acest contractor federal, ci se extinde la nivel federal, de stat și local, în întreprinderile publice și în cele private. ”Știu un inginer software angajat de o companie privată care a trebuit să meargă la sesiuni de sensibilizare unde angajații albi trebuiau să recunoască că sunt niște opresori ai femeilor și ai angajaților de altă rasă”. Cine acceptă aceste sesiuni de ”reeducare”, poate fi promovat, iar cine se opune nu va fi promovat, ba chiar riscă să fie eliminat din companie.

”Datorită popularității blogului meu, am primit e-mailuri de la mulți bărbați albi care spun cât de mult își urăsc slujbele, din cauza ostilității șefilor față de bărbații albi. Ei se roagă să aibă șefi asiatici – chinezi, coreeni, japonezi – pentru că aceștia îi evaluează în funcție de performanțe, nu după ideologie. Șefii albi nu sunt preferați, pentru că aceștia au ajuns în funcții înalte dovedind că se pot urî pe ei înșiși și pe toți bărbații albi”, scrie Paul Craig Roberts.

Ei bine, vineri, Casa Albă a arătat că este conștientă de ceea ce se întâmplă în agențiile federale. La instrucțiunile președintelui Trump, Biroul pentru Management și Buget, cel mai important organism al administrației prezidentiale, a cerut agențiilor să oprească orice programe finanțate de guvern care includ referințe la ”teoria critică a rasei” și la ”privilegiul albilor”.

Această teorie de sorgite neomarxista a apărut în anii 1980 în mediul universitar din SUA, iar apoi s-a extins în companiile americane și agențiile guvernamentale. Una dintre ideile promovate este că legislația și instituțiile SUA sunt profund rasiste. Această teorie nu ar fi în centru atenției dacă ea nu ar influența politicile guvernamentale în SUA.

”Președintele a observat că agențiile guvernamentale cheltuiesc milioane din banii contribuabililor pentru ai supune pe angajați la sesiuni de „training” care să-i facă să creadă într-o teorie învrăjbitoare și anti-americană”, arată șeful biroului de management și buget de la Casa Albă, Russell Vought. ”Spre exemplu, potrivit relatărilor din presă, angajaților guvernului li s-a cerut să participe la sesiuni de training unde li se spunea că «aproape toți albii contribuie la rasism» sau unde li se cerea să spună că au «profitat de rasism»”. ”Nu putem accepta ca angajații noștri să participe la aceste training-uri care subminează valorile americane fundamentale și creează diviziuni în rândul forței de muncă”, arata Vought.

”Președintele a dovedit că este alături de cei a căror voce nu a fost ascultată și care nu au reușit să beneficieze de ceea ce le poate oferi țara noastră, iar el vrea să-i sprijine pe mai departe pe toți americanii, indiferent de rasă, religie sau credință”, arată Vought. ”Propaganda teoriei critice a rasei care învrăjbește și înjosește este împotriva valorilor americane și nu are ce căuta în guvernul federal”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

9 Comentarii

  1. Reeducarea ? Reeducarea.Parca am mai auzit de asta . Ne vom bucura inca odata de beneficiile ei.

  2. @ Aurel

    Nu mai e mult pana acolo. Deja oricine are vreo opinie contra vantului e stigmatizat public. Internetul stie tot ce faci, la ce ora iti bei cafeaua, multumita consumatorilor de facebook si amatorilor de pokemon.
    Lipsesc lagarele…ah, nu, ele deja exista: se numesc ‘facilitati pentru asimptomatici’ si a fost impanzita intreaga ‘lume libera’ cu ele.
    Mai lipseste un ‘eveniment catalizator’, un ‘nou Pearl Harbor’- al catelea?

  3. o democratie unde nu exista conflicte este greu de controlat ….oamenii gindesc ….conflictele dupa principiul , divide et impera…..asigura haosul necesar organizat….cind urasti n-ai timp sa gindesti , nu intrebi….oamenii care gindesc intreaba …sint periculosi…in sua …the civil act …the great society …din 1964 a echivalat rasismul iratiional din societatea americana cu asazisul antisemintism in care jidanii sint uriti ….istoria palestinei dintre razboaie este graitoare ….terorismul jidanesc si perfidia a continuat in sua culminind cu 911 in 2001…

  4. In numele asa zisei „corectitudini politice” folosind drept combustibil resentimentele atavice acumulate de secole, progresistii si neomarxistii promoveaza un rasism invers, incercand pe toate caile culpabilizarea populatiei albe si punerea la index a valorilor fondatoare ale Statelor Unite.

  5. Este pura „reeducare” in stil maoist. Jean Pasqualini a scris o carte intitulata „Prisonier de Mao”, publicata pentru prima oara in anul 1975 in Franta in care poveste cei sapte ani petrecuti in lagarul de munca pentru „reeducare” pentru vina de a fi…alb!
    Nascut in China, din mama chinezoaica si tata francez corsican, acest om desi vorba perfect mandarina, avea un comportament psiho-gestual chinezesc, trebuia sa isi recunoaca „vinovatia”.
    Cartea este o marturie remarcabila, si unica, facuta vreodata de un occidental despre ce se intampla cu adevarat in aceste lagarea de spalare a creierului.

  6. Stati putin!!! De training in „resilience” ati auzit ? asta-i noua gaselnita comunista de sorginte o-nu.
    Traducerea lor e „Resilience means being able to bounce back and cope effectively in the face of difficulties.” Nu conteaza ca sensul correct si vechi in engleza se refera la recuperarea dupa o boala, un stress psihic. Si definitia de baza se refera la propriertatile materialelor. Poftim: 1 : the capability of a strained body to recover its size and shape after deformation caused especially by compressive stress
    2 : an ability to recover from or adjust easily to misfortune or change
    Prin extrapolare, tovarasii de la un folosesc cuvantul in training pt protejarea minoritatilor si a femeilor din comunitati 🙂 Jos e doar un exemplu. Ca si „knowledge management” a devenit un slang UN.

    http://origin.searo.who.int/entity/emergencies/policy_orgresiliencemgt_2016.pdf

  7. Hai bre, pune si tu de un 911, ca suntem in septembrie si prea multi stiu secretele capilor amarlicani! Cat dureaza?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.