Catastrofă. Spania distrusă: 1-5 cu Olanda

Spania a făcut cel mai slab joc din ultimii 50 de ani. Dacă îşi revin, ibericii vor juca cu Brazilia în optimi. Şi în acest meci arbitrajul a fost cu mari erori. Ce catastrofe a mai înregistrat Spania. Fiul în teren, tatăl pe bancă. Taţi şi fii care au jucat la mondiale

Spania – Olanda 1-5 (1-1)

Este incredibil ce s-a întâmplat pe Arena Fonte Nova din Salvador, Bahia. După o repriză pe care a controlat-o în stilu-i caracteristic şi care trebuia să se termine cu un 2-0 sec, dar tabela a arătat 1-1 printr-un gol de senzaţie al lui van Persie în min.44, Spania a fost masacrată în partea a doua a meciului. În ultimele 45 de minute, mai precis din minutul 53 de când a fost condusă cu 2-1, campioana mondială pur şi simplu a făcut figuraţie pe teren. A mai făcut preţ de 11 minute un joc haotic, iar după ce arbitrul a validat eronat golul 3 pentru olandezi, Spania nu a mai existat deloc în joc. Şi, bomboana de pe colivă a venit din partea lui Casillas, care la 1-3, a gestionat ca un începător o pasă acasă şi a oferit un gol cadou olandezilor. Spania a scăpat ieftin cu acest 1-5, care putea să fie foarte bine chiar 1-7 sau 1-8, dar de două ori Casillas şi odată bara, s-au opus altor goluri gata făcute.
Olanda a făcut un meci brilliant şi nici în prima repriză, nu a jucat deloc rău. Nu se poate spune dacă spaniolii au fost inexistenţi în partea a doua a jocului pentru că nu i-au lăsat olandezii să joace, sau că olandezii au făcut tot ce au vrut, pentru că Spaniei i-a căzut mijlocul, iar apărarea a fost catastrofă. Un lucru este clar: nimeni, orice adversari ar fi avut, nu credem că i-ar fi putut opri pe van Persie şi Robben. Cei doi susţinuţi excelent din spate de Wesley Sneijder au făcut legea pe teren, iar în apărare, Martins Indi,Vlaar, Blind şi Janmaat ne-au amintit de Arie Haan, Ruud Krol, Rinus Israel sau Wim Suurbier, adică apărătorii de aur de acum 40 de ani din epoca Cruijff. Paradoxal, cifrele din caseta tehnică arată că Spania a avut posesie, şi a avut mai mult timp mingea în joc. Cu toate acestea, în repziza a II-a ei nu au mai făcut nimic cu mingile pe care le-au avut. Acum Spania este obligată să bată Chile, dar va da în optimi de Brazilia. Care joacă acasă şi…

Salvador (Bahia)
Stadion: Arena Fonte Nova
Spectatori: 48.173

Arbitru: Nicola Rizzoli (Italia)
Asistenţi: Andrea Stefani şi Renato Faverani (Italia)
Al patrulea oficial: Oddvar Svein Moen (Norvegia)

Spania: Casillas – Azpilicueta, Sergio Ramos, Pique, Jordi Alba – Xabi Alonso (min. 63 – Pedro), Xavi, Busquets – David Silva (min. 78 – Fabregas ), Diego Costa (min.63 – Fernando Torres), Iniesta.
Antrenor: Vicente del Bosque

Olanda: Cillessen – Vlaar, Martins Indi, Janmaat – Blind, Sneijder, De Guzman (min.63 – Wijnaldum), de Vrij (min. 76 – Veltman) – De Jong – van Persie (min.79 – Lens ), Robben
Antrenor: Louis van Gaal

Au înscris: 1-0 (min.27 – Xabi Alonso, pen), 1-1 (min.44 – van Persie), 1-2 (min.53 – Robben), 1-3 (min.64 – de Vrij), 1-4 (min.72 – van Persie), 1-5 (min.80 – Robben)
Cartonaşe galbene: Casillas – Guzman, de Vrij, van Persie

Total şuturi: 9 – 13
Şuturi pe spaţiul porţii: 6 – 11
Cornere: 2 – 5
Faze de atac: 40 – 37
Pase reuşite: 566 – 318
Faulturi: 5 – 18
Offsides: 5 – 5
Timp efectiv de joc: 33 min. – 24 min.
Posesie: 57% – 43%
MVP meci: Robin van Persie

Care a fost cheia succesului Olandei

Trei sunt elementele care au condus la victoria Olandei. În primul rând van Gaal a reuşit să facă o „combinaţie” de zile mari: a schimbat din „mers” complet vechea gardă de apărători şi mijlocaşi defensivi şi a păstrat jucătorii cu experienţă de la „mijloc în sus”. Portarul Cillessen, Martins Indi, Janmaat, Blind, De Guzman, de Vrij, cei doi intraţi pe parcurs, Wijnaldum şi Veltman aveau la ora meciului, în total, 81 de selecţii. Adică cu 4 mai puţine decât are van Persie şi cu 18 mai puţine decât avea Sneijder. La prima vedere ar părea un act de curaj al antrenorului. Nici pe departe. Actul de curaj a fost făcut contra României, Ungariei şi Turciei în preliminarii. Atunci a riscat van Gaal. Numai că a avut şi parte de adversari modeşti şi experimentul a reuşit, iar cei noi s-au integrat perfect şi, au şi valoare. Mai mult, trei dintre jucătorii defensivi care au început meciul şi unul care a intrat pe parcurs sunt de la o singură echipă, Feyenoord Rotterdam. Deci a existat şi factorul omogenitate. În al doilea rând, atât „tineretul”, cât mai ales trio-ul experimentat, Sneijder, Robben şi van Persie sunt în formă de zile mari. Dar factorul decisiv în „distrugerea” Spaniei – şi aici sunt mai puţini cei care au remarcat – îl constituie faptul că van Gaal a REVENIT la stilul de joc al „Olandei mari” din perioada 1972 – 1978, stilul Ajax-ului lui Rinus Michels şi Ştefan Kovacs. Da, Olanda din 2014 practică jocul devastator al Olandei de acum 40 de ani, în care posturile nu mai sunt deloc fixe şi pasele sunt ultrarapide şi sunt fie în adâncime, fie spre aripi. Robben pe care toată lumea îl ştie aripă dreapta, a jucat şi „numărul 9” şi „11” şi „10” sau „8”. Şi nu a fost singurul. Dacă Olanda va juca aşa şi în celelalte meciuri, nu vedem cine ar putea să o învingă aici în Brazilia.

De ce a fost „distrusă” Spania

Spania nu a venit cu nimic nou acum în 2014 faţă de 2010. Vicente del Bosque a dovedit că este conservator. Sau – şi nu este deloc exclus – nu a avut altă „marfă” de calitate. În lot se regăsesc 16 jucători care au fost şi în Africa de Sud, iar 9 dintre ei sunt „supravieţuitori” din 2006. Dar nu este vorba de vârsta jucătorilor. Dintre cei care au intrat în primul „11” doar 4 au avut între 30 şi 34 de ani. Alta este problema: foarte mulţi dintre jucătorii aduşi în Brazilia sunt uzaţi şi nu atât din punct de vedere fizic, cât din punct de vedere psihic. Marea Barcelonă este în curs de dezagregare, Realul, chiar dacă a luat Liga Campionilor are jucătorii „obosiţi”, iar cei de la Atletico nu sunt integraţi – a se vedea cazul lui Diego Costa. În cazul golgheterului de la Atletico, el a fost aruncat în luptă într-un meci extrem de dificil, deşi nu are decât trei meciuri la naţională (se ştie, a optat în urmă cu două luni să joace pentru Spania. A contat foarte mult şi faptul că Spania joacă acum un tiki-taka „second-hand” care este foarte uşor de descifrat de adversari. În lotul deplasat la mondiale nu aveau ce căuta Fernando Torres şi Fabregas. Este adevărat la ora actuală nici nu prea sunt vârfuri de valoare în Spania. Negredo şi Soldado s-au dus în Anglia şi acolo au „murit”. Lloriente s-a „stins” şi el de vreo doi ani. Cu un Costa neintegrat (şi venit după o accidentare recentă), cu un Fernando Torres inexistent şi cu Pedro Rodriguez (care nu este deloc o sperietoate pentru apărători) cenuşiu, nu poţi avea pretenţii să înscri mai mult de un gol pe meci. Iar când apărarea (mai ales în centru) este vraişte, nici măcar singurul gol marcat nu te poate duce spre o victorie. Dacă acestea sunt constatări de ordin general, trebuie subliniată evoluţia submediocră a cuplului Ramos-Pique şi marea eroare a lui del Bosque care i-a ţinut pe bancă pe Santi Cazorla şi David Villa. Este greu de spus cum s-ar fi desfăşurat meciul dacă arbitrul nu ar fi acordat golul 3, marcat după ce Casillas a fost clar faultat. Este posibil ca portarul spaniol să nu mai fi comis eroarea de la golul 4. Totuşi, şi cu un ipotetic 1-2 pe final de meci, este greu de crezut că Spania ar fi egalat, mai repede tot olandezii ar fi punctat pe contraatac.

„Registrul” erorilor de arbitraj

Al treilea meci de la „mondiale” al treilea în care arbitrajul a fost „praf”. Italianul Rizzoli a greşit grav, acordând golul 3, deoarece înainte de a se marca, Iker Casillas a fost clar faultat în careul mic de către van Persie; i-a dat cartonaş galben nejustificat lui Casillas, deşi acesta avea dreptul, în calitate de căpitan de echipă să ceară explicaţii după golul 3; nu le-a dat direct cartonaş roşu lui De Jong (în minutul 20) şi lui Diego Costa (min.51); este greu de apreciat dacă a fost sau nu penalty la Diego Costa (dacă piciorul spaniolului a fost atins, atunci a fost 11 metri, dar reluările tv nu au fost edificatoare), dar la 1-4 a fost o fază mult mai clară în care se impunea penalty pentru Spania, şi nu a acordat nimic.

Ultima catastrofă în meci oficial: la CM din 1950

Stadioanele din Brazilia par să fie cu ghinion pentru naţionala Spaniei. La o diferenţă de minim 4 goluri, într-un meci oficial, Spania nu a mai pierdut din 1950, mai precis de la turneul final al campionatului mondial, care atunci s-a ţinut în Brazilia. De menţionat că înfrângerea cea mai grea dintr-un meci oficial a venit la JO din 1928, într-o rejucare a unei partide încheiate cu 48 de ore înainte la egalitate, 1-1. Tot în ţara cafelei, Spania a mai pierdut categoric în faţa Braziliei, dar la trei goluri diferenţă, anul trecut în Cupa Confederaţiilor.

Dezastre în meciuri oficiale
04.06.1928 (Amsterdam – J.O.): Italia – Spania 7-1
13.07.1950 (Rio de Janeiro – C.M): Brazilia – Spania 6-1

Dezastre în meciuri amicale
09.12.1931 (Londra): Anglia – Spania 7 – 1
19.04.1942 (Roma): Italia – Spania 4 – 0
13.06.1963 (Madrid): Spania – Scoţia 2 – 6
17.11.2010 (Lisabona): Portugalia – Spania 4 – 0

Titluri din presa spaniolă

„Humillación mundial” (Marca)
„España sufre su tercera peor derrota oficial de la historia” (AS)
„La Naranja Mecánica pone colorada a la Roja” (Mundodeportivo)

Trivia „Mondial”

Tatăl şi fiul la mondiale

La meciul dintre Spania şi Olanda, unul dintre cei mai buni oameni de pe teren a fost Daley Blind. Acesta este fiul lui Danny Blind, aflat pe banca tehnică, el fiind unul dintre secunzii lui van Gaal. Danny Blind a jucat în naţionala Olandei între 1986 şi 1996, iar în 1994 a participat la turneul final al Campionatului Mondial din SUA. Prin selecţionarea lui Daley Blind, acesta intră în categoria „taţi şi fii” participanţi la turnee finale. Daley Blind nu este însă singurul jucător aflat în Brazilia al cărui tată a jucat şi el la mondiale. Îi mai avem pe:

Xabi Alonso (mijlocaş, Spania) – Miguel Ángel Alonso (portar al Spaniei în 1982)
Pepe Reina (portar, Spania) – Miguel Reina (portar Spania în 1966)
Diego Forlan (atacant, Uruguay) – Pablo Forlan (mijlocaş, Uruguay în 1966 şi1974)
Javier Fernandez (atacant, Mexic) – Javier Hernandez (atacant, Mexic, în 1986)

În fotbalul mondial mai sunt şi alte 19 „perechi” de taţi şi fii care au jucat la turneele finale ale campionatelor mondiale. Familia Maldini este cea mai celebră. Tatăl, Cezare, a jucat în 1962, iar fiul, Paolo, între 1990 şi 2002. În 1998, Cezare i-a fost şi antrenorl fiului său. Campion mondial cu Franţa în 1998, Youri Djorkaeff l-a avut pe tatăl său jucător la mondialele din 1966. În România, familia Lupescu a avut tatăl şi fiul la mondiale: Nicolae Lupescu în 1970 în Mexic, iar fiul, Ionuţ Lupescu, în 1990 şi 1994.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.