Câți medici au grijă de sănătatea românilor

În anul 2015 în România, numărul de medici a fost de 248 la 100.000 de locuitori, în comparație cu media UE de 347 iar numărul de asistenți medicali a fost de 601 la 100.000 de locuitori, în comparație cu media UE de 836, se arată într-un raport de audit financiar asupra contului de execuție a bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru anul 2015 la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întocmit de Curtea de Conturi. În pofida acestei situații, nu există nicio strategie formală privind resursele umane din domeniul asistenței medicale. Rețeaua de mediatori sociali și în materie de sănătate este în curs de constituire și a fost propus un proiect de lege privind serviciile comunitare.

În ceea ce privește evoluția numărului de consultații ambulatoriu – clinic, a numărului de servicii medicale paraclinice decontate de CNAS după tipul recomandării respectiv medici de familie și medici specialiști potrivit rapoartelor CNAS în anul 2015, s-a înregistrat un trend descendent față de anul anterior, astfel:
– numărul de consultații în ambulatoriu în 2015 a fost de 17.729 mii, față de 18.216 mii în anul 2014;
– numărul de servicii medicale paraclinice după tipul recomandării, respectiv medici de familie, decontate de CNAS, a fost de 20.565 mii în anul 2015 față de 34.148 mii recomandări în anul 2014;
– numărul de servicii medicale paraclinice după tipul recomandării, respectiv medici specialiști, decontate de CNAS, a fost de 11.632 mii în anul 2015 față de 13.510 mii recomandări în anul 2014.

Raportat la populația României ( 18.871 mii ) din anul 2015 rezultă că, cca. 94% din aceasta a beneficiat în medie de o consultație în ambulatoriu, fiecare persoană beneficiind în medie de cel puțin o recomandare de la medicul de familie pentru un serviciu medical paraclinic. De asemenea, cca. 62 % din populația României raportată în 2015 a beneficiat de o recomandare de la un medic specialist pentru un serviciu medical paraclinic. În ceea ce privește evoluția numărului de cazuri rezolvate prin spitalizare de zi în spitale aflate în relații contractuale cu CAJS, aceasta a avut, conform raportărilor CNAS, un trend descendent în anul 2015 față de anul 2014 respectiv a scăzut cu cca. 8,66% pentru cazurile rezolvate prin spitalizare continuă și cu 2,58% pentru cazurile rezolvate prin spitalizare de zi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.