CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (91)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (Mielul Domnului) apărută la Editura Curtea Veche în 2013

(„Faci pe nebunul! îl admonestează cei ce continuă să pretindă că bietul scrib n-ar fi decât Gheorghe însuşi, Al O Sutălea. Ne-am cam săturat de veşnicele tale lamentaţii! Dacă ştii că eşti atât de neputincios pe cum te tot vaiţi, de ce te-ai mai înhămat la a scrie atâtea mii de pagini inutile? Dar dacă totuşi le-ai scris, înseamnă că nu faci decât pe nebunul!” „Cum să fiu eu Cel de Al O Sutălea, se apără scribul: trăiesc eu în gloria şi în belşugul acelui Gheorghe?” „Tu eşti proiecţia lui, psihanalizează ei în continuare. Tu te lauzi cu ceea ce ai fi tânjit să fii!” „Aş fi vrut eu vreodată să devin stea de showbiz?” În urma unor asemenea discuţii penibile, vocea scribului devine şi mai plângăcioasă.)

Un intermezzo i se pare, totuşi, scribului suficient de interesant pentru a-i mai răpi câteva secunde cititorului: unul dintre puţinii colaboratori care au avut privilegiul de a vizita reşedinţa păzită asemenea unei redute şi, deci, de a sta faţă în faţă cu Al O Sutălea (spre deosebire de cei mai mulţi cu care comunica doar cu ajutorul aparaturii) l-a întrebat ce părere are despre dominaţia ţiţeiului asupra lumii contemporane, arătându-se interesat când va lua capăt acea dominaţie. Şi, în continuarea discuţiei, i-a sugerat că ştie că se află în prezenţa unuia dintre cei câţiva bărbaţi care conduc lumea. La care Gheorghe a păţit acelaşi lucru ce li s-a întâmplat şi celor cărora, la rândul său şi cu mulţi ani în urmă, le-a servit, desigur tot pe ocolite, aceeaşi afirmaţie: s-a înecat şi el cu lichidul din paharul avut la gură, râsul pornind şi din el de nestăpânit.

(Bine, bine, dar soţia? Cine a fost aleasa? Ceva despre copii?… Este, totuşi, vorba despre atâţia ani! Cum poate scribul să lase o pată albă atât de întinsă într-o biografie?

Dacă sunteţi atât de nerăbdători să aflaţi, înseamnă că demersul meu nu a fost chiar inutil, se bucură scribul.)

Într-adevăr, despre soţia lui Gheorghe s-a scris chiar cu supramăsură. Păi, dacă despre el s-au tot umplut pagini cu fel de fel de amănunte (adevărate ori mai ales nu), cu fotografii reale sau cu colaje măsluite, iar paparazzi nu mai reuşeau să aducă mai nimic nou, din nou femeia, ca de atâtea ori, a devenit subiectul vandabil. Şi, poate intenţionat ori doar din lipsă de prea multe date, şi iubitei Celui de Al O Sutălea şi, apoi, soţiei sale i s-a întocmit un portret învăluit într-o aură la fel de misterioasă ca şi nimbul lui Gheorghe. Păi, nici nu se prea putea altfel: nu puteai să aşezi lângă o figură atât de bine fixată într-o umbră luminată doar de spoturi înşelătoare o parteneră comună. Despre soţia lui Gheorghe s-a scris chiar cu supramăsură, însă, aşa cum scribul a mărturisit şi cu alte prilejuri, atunci când informaţiile sunt prea bogate, foarte multe dintre ele nu fac decât să acopere adevărul, obturându-l. Cu atât mai evident într-un caz aşa de special. Iată doar şi un singur exemplu menit să-i arate bunului cititor (şi a-l mai disculpa cât de cât pe bietul scrib) cât de flagrant relativ este ceea ce s-a afirmat despre soţia lui Gheorghe: în şapte publicaţii diferite i s-a publicat CV-ul, însă doar în patru se preciza aceeaşi dată de naştere! Făcând un calcul simplu pornind de la datele de naştere specificate, într-o revistă, femeia este cu doi ani mai în vârstă decât soţul ei, în patru materiale apare cu patru ani mai tânără, în altul cu nouă şi, în fine, în ultimul cu optsprezece ani. Şi, ca totul să fie şi mai şocant, în două publicaţii este reprodus chiar şi certificatul de naştere. Adică două certificate de naştere diferite, cu destule date ce se bat cap în cap. Şi poate că au mai apărut în lumea largă şi alte asemenea „dovezi de netăgăduit”, scribul neavând pretenţia că le-a întâlnit pe toate. Sigur, asemenea discrepanţe evidente sunt uşor de sesizat, ele sar în ochi, însă majoritatea celorlalte informaţii sunt expuse în mod plauzibil şi gândirea logică singură ne poate depista neadevărurile din ele. De aceea, din pricina prea numeroaselor informaţii aruncate pe piaţă, despre soţia Celui de Al O Sutălea, scribul nu poate vorbi decât luându-şi o marjă de siguranţă asupra celor afirmate. Singurul lucru cert rămâne figura ei, deoarece ea nu se ferea de paparazzi şi ieşea în lume, iar cele două gărzi de corp ce apar de obicei în fotografii îi ţineau la o parte pe cei prea insistenţi. (Şi, de parcă figurile feroce ale bodygarzilor nu erau suficiente, se ştia că la câţiva paşi distanţă, mai erau şi alţi bărbaţi care sub aparenţa unor trecători oarecare aveau şi ei misiunea de a interveni la nevoie.) În pozele publicate, ni se prezintă o femeie elegantă, însă fără a etala vreo bijuterie, privind curioasă în jur, uitându-se în ochii celor întâlniţi, de parcă ar vrea să comunice cu oricine. Şi, totuşi, nu comunica niciodată cu nimeni. Originea îi rămâne ascunsă, probabil pentru ca să nu poată fi descoperite rudele, vecinii şi ceilalţi martori ai devenirii ei, care ar fi putut cleveti orice. Ceea ce, desigur, a născut alte legende la fel de contradictorii ca informaţiile privind anul naşterii ei. Ca să nu încarce şi el povestea cu amănunte false, scribul preferă să se lase acuzat de încă o omisiune nepermisă în demersul său.

(O categorie de pisălogi îl suspectează pe scrib că i-ar fi frică să dezvăluie prea multe detalii despre Cel de Al O Sutălea. Fără să le răspundă lor, scribul recunoaşte în faţa cititorului de bună credinţă că se miră şi el cum de a putut da atâtea amănunte ale unor vieţi derulate cu sute şi mii de ani în urmă şi nu este în stare să ofere suficiente date certe despre contemporani. Ceea ce este o surpriză şi pentru el.)

Dar să trecem la o perioadă din nou vizibilă (ceva mai vizibilă) din biografia Celui de Al O Sutălea! Nu atât de vizibilă decât cea a megastarului, deşi cu o mai mare implicare în viaţa a mii – sau chiar milioane – de oameni¹. (Prea multe divagaţii! Când habar n-ai de subiect, deschizi o mulţime de paranteze. Parcă ai fi politicianul de la tribună! Şi, dacă nici atunci nu-ţi vine o idee salvatoare, deschizi paranteze în paranteze! Bunul cititor are, ca întotdeauna, dreptate!) Aşa că să revenim! Aşadar, şi anul 1987 a fost un an foarte important, liderul sovietic Gorbaciov iniţiind perestroika. Dar anul 1987 a fost un an important şi în biografia lui Gheorghe. A fost anul când, în sfârşit, la vârsta de patruzeci şi doi de ani s-a căsătorit, iar scribul a notat că ”tot atunci şi-a retras Al O Sutălea toate investiţiile şi şi-a vândut la timp majoritatea acţiunilor; cu banii rămaşi, a hotărât să-şi schimbe strategia: să nu se mai ia după sfaturile unor veterani şi să se orienteze strict după inspiraţia sa. (Cel puţin asta este <versiunea oficială>.) Şi a avut din nou dreptate. Acum, puţinii foşti asociaţi cu care a mai ţinut legătura încercau să se ia după el. Cei ce au reuşit să şi-l păstreze în apropiere au trecut valul.” Şi, tot în anul 1987, Al O Sutălea a revenit în viaţa publică.

Uimitor cum tot în acelaşi an, 1987, a izbutit într-un timp incredibil de scurt să-şi refacă averea! Greu de acceptat un reviriment atât de rapid cu mijloace ortodoxe! De parcă inima cuiva s-ar fi oprit să pulseze câteva secunde în timpul unui concurs de alergări, dar şi-a revenit la timp şi omul şi-a reluat activitatea ca înainte, ba chiar şi refăcând handicapul. În viaţa umană au existat asemenea cazuri. În viaţa economică mai rar.

Pentru început, câteva precizări în legătură cu povestea cu „ieşitul în viaţa publică”: ea nu trebuie înţeleasă ca şi cum Gheorghe ar fi început să frecventeze iarăşi hotelurile şi localurile de lux, că şi-ar fi deschis reşedinţa pentru mari sindrofii sau că ar fi putut fi văzut în sălile de concerte ori la vernisajele marilor expoziţii. Acolo era de multe ori prezentă soţia sa în societatea unor prieteni. (Discret, însă atent supravegheată de gărzile de corp.) Al O Sutălea a ieşit în viaţa publică tot doar cu ajutorul aparaturii: după ce a dat mai multe interviuri la radio şi la televiziune, s-a constatat că apariţiile sale produc un rating neobişnuit pentru nişte emisiuni totuşi doar cu profil economic. Lucru cu atât mai surprinzător cu cât Gheorghe evita orice amănunte anecdotice, orice cancan. La început mai rare, apoi tot mai dese, ieşirile sale pe micul ecran au devenit atât de vizionate încât unul dintre cele mai mari canale media şi-a putut permite chiar în prime time un talk show cu celebrul personaj. Întotdeauna cu acelaşi moderator şi întotdeauna în biblioteca din reşedinţa VIP-ului. Din nou VIP! Şi nu orice VIP… Onorariul pentru acele emisiuni bilunare este uriaş chiar şi pentru lumea televiziunilor, iar, de fiecare dată, discuţia se încheie după acelaşi tipic: moderatorul, în numele şefilor săi, îi întinde cecul cuvenit amfitrionului, iar acesta invită în faţa camerelor un reprezentant dinainte stabilit al unei societăţi de binefacere, al unei comunităţi aflate în urma unui dezastru natural sau al unui institut ştiinţific sau fundaţii culturale. În timp ce înmânează cecul tocmai primit, moderatorul aplaudă, iar scena este acompaniată de „Oda bucuriei”. Regia, imaginată de Gheorghe, este perfectă şi gândită în amănunte, la fel cum, pe vremuri, punerea în scenă a megaconcertelor a fost de asemenea rodul inspiraţiei personajului titular.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.