Cei o sută, Ecce Homo (55)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al doilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut în 1993 la editura Cartea Românească din București.

Cel de Al Douăzeci și treilea nu-și mai reluă demonstrațiile ce l-au făcut celebru. Reveni la soție și la copii și se lăsă îngrijit ca un om bolnav. Bărbatul puternic, capabil să domine masele, nu-și mai putea reține lacrimile în fața propriei suferințe. Dragostea de o viață față de femeia iubită se dizolvă într-o milă la fel de acaparatoare pe cum a fost iubirea inițială. În autocompătimirea sa, soția juca un rol indispensabil. (De fapt, era în realitate bolnav, doar că de o boală necunoscută și nenumită încă nici azi cu una dintre frumoasele etichete cu care știu savanții să desemneze atât de potrivit cele mai crunte suferințe. Fiul lui Felix căuta alinare și-și plângea de milă, știind că în curând va muri, că nu mai există nici o forță capabilă să-l țină viu. Își zicea acum că toată viața a umblat pe un drum greșit, puterea și menirea visate nefiind decât niște himere, niște nori de fum ai unui foc de cărbuni ordinari. Nimic nu era așa cum a crezut, nimic așa cum ar mai putea să creadă. Forța din interiorul său s-a risipit, iar el murea bucată cu bucată.

– Cum poți să continui? îl întrebă pe Țipor, care îi destăinui că s-a implicat într-un nou complot. Nu vezi că eforturile tale sunt zadarnice? Că nu se va schimba nimic, decât cel mult decorurile ori actorii?

– Și dacă Fiarei îi vor mai crește zece capete pentru fiecare dintre cele retezate, eu tot îmi voi face datoria!

– Dar dacă n-ai să mai poți reteza nici un cap din cauza pădurii ce nu contenește să crească? Tot nu vezi că prin acțiunea ta parcă ești tu cel ce face ca Fiara să se dezvolte mai repede?

– Dacă nu voi mai putea răni Fiara – dar asta nu va fi niciodată! – atunci o voi descrie. Smulgându-i unul câte unul secretele, o voi lovi la fel de parcă aș descăpățâna-o.

– Și de unde ai tu convingerea că nu izbești decât Fiara? Dar dacă unul dintre capetele ei ești chiar tu?

Țipor îl privi cu niște ochi cu care nu se uitase încă niciodată la el. Din ziua aceea nu s-au mai văzut.

Puțină vreme mai târziu, nerezistând unui imbold prea puternic, fiul lui Felix porni să hoinărească din nou prin Roma.

Într-o dimineață îl întâlni pe Simon, dus de soldați spre închisoare. Fu pentru ultima oară când „Magister morum“ simți pornirea de a-și folosi puterea. Simon, alungat de noii săi tovarăși de credință, îi urma, totuși, ca un câine, peste tot. Și își asuma orice acuză dintre cele de care erau ei învinuiți. Acum era osândit la moarte pentru o vină pe care n-o avea. Al Douăzeci și treilea vru să-l elibereze, însă prietenul său îi refuză ajutorul.

– O să te omoare, constată fiul lui Felix.

– Știu.

– O să te și chinuie înainte.

– Știu și asta. Simon era cel dintotdeauna.

– Mă enervează veșnica ta liniște imbecilă!

– De ce „imbecilă”? Eu știu că după mizeriile de pe lumea asta, urmează fericirea din Împărăția Lui. De ce e imbecil să te bucuri pentru fericirea ce va veni?

„Magister morum” își aminti de Peisithanatos.

– De ce nu te-ai ucis până acum? Ajungeai mai repede la fericirea cu care te amăgești.

– Nu mă amăgesc. Ea este. Numai că nu există fericire fără suferință prealabilă.

Din nou văzu Cel de Al Douăzeci și treilea că puterea-i este refuzată, lui, cel ce nu credea decât în prezentul ticălos. Răbdarea lui Simon învingea timpul. Fiului lui Felix nu-i era decât greață. O greață imensă și un infinit sentiment de milă de sine.

Până la urmă bău prea mult într-o cârciumă și se încaieră cu doi pierde-vară… Îi fu ușor să-i facă să rămână cu loviturile încremenite în aer, dar simți o dorință nebună să-i lase să-l nimerească, să guste din plin impactul cu bastoanele lor, să se sfârșească totul.

Pentru Al Douăzeci și treilea, cel ce s-a crezut o vreme „Magister morum“ totul… totul s-a sfârșit.

ANEXĂ

SCAMATORUL

– o altă ipostază dintre cele multe –

– Acum vă rog să fiţi atenţi!

Oamenii îl priviră o clipă, apoi continuară să vorbească între ei, căutându-şi fiecare un loc cât mai bun în piaţa largă din faţa balconului unde se afla el. Câţiva favorizaţi puteau vedea totul de la ferestrele caselor din piaţă, putând zări de acolo, de sus, fiecare mişcare a scamatorului.

– Doamnele, domnişoarele şi domnii care privesc din locuri situate la nivelul acestui balcon sunt rugaţi să urmărească și ei extraordinara demonstraţie, dar să nu se uite şi la cele ce se petrec aici. Jos, se stârni o mică rumoare. O, nu! Nu e vorba de mine, continuă scamatorul, cei ce vor privi şi în „bucătăria” mea, o vor face numai pe propriul lor risc!

Oamenii îşi căutau şi îşi găseau fiecare locul potrivit. Aşteptau de acum începutul spectacolului şi, încetul cu încetul, statul în picioare fără rost începea să-i enerveze. Scamatorul era un ins plecat din orăşelul lor, un terchea-berchea dispărut fără urmă. După ce mai multă vreme nu se bucurase de o faimă prea bună, ajuns scamator cine ştie cum, („Un individ ca el numai de înşelăciuni se putea apuca, nu? O oaie rătăcită ce încearcă să se ascundă într-o blană ieşită din comun.”) Nimeni nu credea în pretinsele sale succese (cu care îşi împănase publicitatea în ajun), însă a venit tot târgul fiindcă îl cunoştea de atâta vreme şi dacă, totuşi, cumva, printr-o minune, ar arăta ceva deosebit, un truc mai abil, ar fi fost păcat să nu fii de faţă ca să poţi comenta în deplină cunoştinţă de cauză evenimentul şi să nu…

– Şi încă ceva, mai spuse scamatorul, îi rog insistent pe cei bolnavi de inimă să nu participe la această demonstraţie extraordinară!

Ei, nu! Asta chiar că suna drept cea mai ordinară autoreclamă! Să înceapă odată! Să înceapă! SĂ ÎNCEAPĂ!

Scamatorul ceru linişte, apoi le explică:

– După cum vedeţi, nu am la îndemână alte materiale în afara acestui mic reflector şi a câtorva cartoane. Apoi stinse lumina şi piaţa rămase în semiîntuneric. Doar lămpile din încăperi şi o lună indiferentă mai străpungeau întunericul nopţii.

Scamatorul îi lăsă să aştepte şi, când rumoarea reîncepu, aprinse din nou lumina micului său reflector. Agăţat de o sfoară, un carton cu inscripţia ATENŢIE ÎNCEPEM se bălăbănea sub balcon. Apoi, cartonul, mânuit de sus asemenea unei marionete, se răsuci în toate direcţiile, astfel încât oricine îi putea vedea scrisul, chiar şi cei din rândul al patrulea, chiar şi cei ce se odihneau în cafeneaua din fundul pieţii, chiar şi cei care…

Pe oameni îi cuprinse o senzaţie stranie: fiecare dintre ei era conştient că nu se poate întinde o sfoară în poziţie orizontală răsucind-o în cele mai ciudate unghiuri. Şi, totuşi, ascultătoare, sfoara se lăsa mânuită de sus: pentru aceasta, scamatorul se apleca peste balustradă, se întindea tot mai mult în afară.

– Nu la mine, se auzi vocea lui disperată, nu la mine să vă uitaţi! La afiş! Nu la mine! În timp ce, desigur, toată lumea privea spre el, spre acest ratat ce se apleca atât de imprudent peste balustradă, parcă smuls din balcon de frânghia pe care încerca s-o manevreze, în vreme ce l-au privit cu toţii, artistul, urmărit de fascicolul dat de micul său reflector, îşi pierdu echilibrul şi se prăbuşi încet spre pământ, plutind asemenea unei frunze desprinse de vânt din ramura copacului.

O clipă s-au retras cu toţii din jurul trupului căzut.

(„La ce spectacol te-ai fi putut aştepta de la un ratat notoriu?

Ăştia, de obicei, când vin acasă vor să se răzbune pe tot trecutul lor, îşi supralicitează puterile şi, în mod inevitabil…”)

Se opriră din vorbe şi gânduri: trupul bietului scamator prăbuşit sângera puternic; sângele apuca să-l acopere; nimeni n-a văzut vreodată un corp sângerând astfel, de parcă se dezumfla o băşică umflată, umplută cu sânge; o uriaşă baltă roşie acoperi locul; din corpul scamatorului n-a rămas decât o pieliţă; apoi nimic. NIMIC! Şi, brusc, din mijlocul bălţii, o pasăre îşi luă zborul ţâşnind în noapte cu un foşnet puternic.

Linişte.

Formidabil! Lumea aplaudă încântată. A fost, într-adevăr un spectacol pe cinste. Despre o astfel de trăire se poate comenta săptămâni în şir. („Uite derbedeul! Niciodată n-ai fi crezut că e în stare de aşa ceva! Asta cu toate că şmecheria e destul de evidentă, dacă stai să te gândeşti un pic. Numai că, până să te dumireşti, unul ca acesta e în stare să-ţi fure până şi maioul de sub cămaşă!”)

– Nu vă bucuraţi de moartea mea! se auzi vocea scamatorului şi lumea îl revăzu în lumina micului său reflector şezând pe un scaun în mijlocul pieţii; apoi, spotul luminos mişcându-se încet, îl descoperi pe turla bisericii, ţinându-se de cruce; după care, din nou pe locul său de pe balcon. Pe urmă, în toate trei locurile deodată.

Şi din nou fu răsplătit scamatorul cu aplauze zgomotoase, cu toate că, între timp, lumea îşi bătea capul să găsească explicaţii logice în legătură cu întâmplarea la care asista.

Scamatorul coborî direct prin aer de pe turla bisericii şi încă multă vreme au putut fi zărite în întuneric urmele paşilor săi, care au lăsat în văzduh un fel de praf compact păstrând forma tălpilor sale. Un praf de aer…

În continuare, demonstraţia se desfășură într-un ritm îndrăcit; piaţa se umplu cu copaci; copacii dispărură şi, în locul lor, apăru un leu care băgă spaima printre spectatori; pe unul îl mâncă de-a binelea, dar, mai târziu, „victima” fu văzută într-alt loc, urmărind şi ea demonstraţia; urmă dispariţia edificiului prefecturii şi scamatorul făcu să se ivească acolo o prăvălioară cu tot felul de mărfuri dubioase; scamatorul însuşi „se mai omorî” de câteva ori în fel şi chip, pentru ca să apară de fiecare dată mai teafăr şi pus pe alte năzdrăvănii din balconul de unde îşi manevra micul reflector conectat printr-un cablu de ţeava fântânii din piaţă. (La un moment-dat, un pişicher încercase să tragă priza din locul acela atât de nepotrivit, însă reflectorul nu orbi decât pentru o secundă, pe urmă continuă să-şi facă datoria, cu cablul prins prin ştecherul conectat în nările imprudentului. (Mai târziu, fiindcă n-a reuşit să-şi desprindă sârma de nas, individul a fost obligat să privească tot spectacolul cu cablul acela nesuferit sugând parcă energia din propriul său trup.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.