Cel mai important obiectiv al Sectorului 4 a fost inaugurat

Vești bune pentru locuitorii Sectorului 4! Unul dintre cele mai importante obiective ale comunității a fost inagurat. Noua Piața Sudului și-a deschis, de astăzi, larg porțile, pentru un comerț civilizat și de unde oamenii să-și poată cumpăra alimente proaspete direct de la producători, la prețuri accesibile.

Zeci de chioșcuri și construcții provizorii, care funcționau ilegal pe domeniul public și care, în decursul anilor, au transformat tradiționala piață într-un adevărat bazar și într-un pol al infracționalității chiar în centrul sectorului, au fost demolate, pentru a face loc unui complex agro-alimentar dotat la cele mai înalte standarde și sigur pentru comercianți dar și pentru oamenii care se aprovizionează din acest loc.

Nouă luni de zile au durat lucrările de modernizare și extindere a Pieței Sudului, dar acum, oamenii spun că așteptarea a meritat. Și asta întrucât, începând de astăzi, aceștia pot găsi la Piața Sudului, atât cele mai moderne condiții și dotări pentru un comerț civilizat, cât și fructe și legume proaspete sau alimentele de bază, toate acestea regâsindu-se într-un singur loc, un nou ansamblu agro-alimentar, ce a fost refăcut din temelii și care, în momentul de față, este format din:

Corp 1 – Acesta este corpul central al noului ansamblu. Cu un regim de P+1 și cu o înălțime liberă generoasă la interior, de aproximativ 8.5 metri, acest spațiu are o arhitectură modernă, realizată pe o structură metalică în formă de arce, cu fațade vitrate și copertină de sticlă în zona de acces, care să permită o puternică iluminare naturală.

Acest corp este dedicat atât comerțului cu tarabe cât și comerțului cu magazine independente. În total, au fost amenajate 145 de tarabe pentru producătorii de fructe și legume, dispuse pe cele două nivele – 105 la parter și 40 la etaj, precum și 37 spații comerciale, de unde oamenii se vor putea aproviziona cu produse alimentare de bază, brânzeturi, produse din carne, de panificație, etc.. Mai mult, la etajul acestui corp, a fost amenajată o zonă de alimentație publică – restaurante, cafenele precum și zone de relaxare.

Corp C2 – este un pavilion cu spații de închiriat, aflat în lungul Străzii Nițu Vasile, în partea de Vest a amplasamentului, amenajat pentru comercializarea produselor fast-food, panificație, patiserie, cofetărie.

Corp C4 – Acesta este o clădire cu un regim de înălțime subsol+parter, amplasat lângă C1 și paralel cu C2. La parterul acestei zone au fost amenajate zone comerciale destinate închirierii, iar la subsol spații tehnice.

Însă, nu doar condițiile necesare unui comerț civilizat au fost considerabil îmbunătățite, ci și cele de siguranță în folosirea acestei piețe. Autorizată din punctul de vedere al securității la incendiu, Piața Sudului dispune acum de toate dotările necesare pentru preintâmpinarea unei situații de urgență.

Astfel, în urma lucrărilor specifice, au fost montate sisteme de detecție și de stingere a incendiilor, sisteme de evacuare a fumului și, după caz, a gazelor fierbinți. Totodată, la realizarea construcțiilor, s-au folosit materiale ignifugate, care să asigure rezistența la foc și să nu favorizeze propagarea ușoară a incendiilor, iar căile de evacuare au fost dimensionate pentru evacuarea unor fluxuri mari de persoane și suplimentate cu ieșiri direct în exterior.

Cât privește respectarea cerințelor de igienă, sănătate publică și mediu, noul comlex agro-alimentar oferă acum toate condițiile necesare unui comerț civilizat, cu produse de calitate și sigure pentru sănătatea oamenilor. Pentru aceasta, în zona tarabelor au fost amenajate zone distincte cu fântâni pentru spălarea fructelor și legumelor, camere frigorifice pentru păstrarea produselor perisabile, au fost montate separatoare de grăsimi pentru evacuarea apelor uzate, au fost amenajate vestiare și grupuri sanitare distincte pentru personalul de deservire și clienți. Valoarea investiției este de 8 milioane de euro plus TVA.

De altfel, noul complex alimentar reprezintă un element central în reconfigurarea întregii zone de la Piața Sudului, care, în urma lucrărilor, a devenit una dintre cele mai atractive zone de relaxare și socializare din sector.

Dacă în anii trecuți, acest spațiu funcționa ca un pol al infracționalității chiar în mijlocul Sectorului 4, acum el a fost transformat într-o oază de verdeață de care se pot bucura cei care vin să-și facă cumpărăturile la Piata Sudului și nu numai.

Parcul Central, care a fost amenajat lângă piață, are o suprafață de aprox. 10.000 mp, este un spațiu verde generos, cu fântâni arteziene, cu mobilier urban modern și elemente de decor naturale în care oamenii se pot relaxa. Mai mult, datorită amplasării într-una dintre cele mai aglomerate zone din sector și în imediata apropiere a stațiilor de transport în comun, parcul va putea asigura și o gestionare eficientă a fluxurilor de pietoni, foarte ridicate, de altfel, la orele de vârf. 

Și tot pentru un trafic decent într-una dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei a fost construită și parcarea supraetajată de la Piața Sudului, dată în folosință deja, de la începutul acestui an. Cu o capacitate de peste 300 de locuri, dispuse pe trei nivele, această parcare are o dublă funcţiune, întrucât asigură atât deservirea celor care tranzitează zona şi caută un spaţiu de tip park&ride, pentru a-şi lăsa maşina în siguranţă şi pentru a traversa oraşul cu metroul, sau cu alte mijloace de transport în comun cât şi a celor care locuiesc în apropiere şi au nevoie de o parcare de reşedinţă.

Fiecare pas înainte spre condiții civilizate de trai ne va aduce mai aproape de standardul pe care ni-l dorim pentru comunitatea noastră. Fiecare lumină aprinsă pe stradă, fiecare piață reabilitatată, fiecare școală renovată și securizată, fiecare spital construit, înseamnă tot mai puțină putere în mâinile celor certați cu legea, care s-au hrănit, pe ascuns sau la vedere, din ezitările celor care trebuiau să aplice legea. Nu voi permite, ca primar, ca roadele muncii noastre, împreună, cetățeni și administrație publică locală, să fie culese de astfel de entități sau de indivizi care s-au obișnuit să pescuiască în ape tulburi. V-am promis că se poate. Astăzi, aici, vă spun din nou și puteți vedea și voi că e posibil să facem împreună din sectorul 4 locul în care muncim, iubim, trăim alături de cei dragi în prosperitate și siguranță. Nu în ultimul rând doresc să le mulțumesc colegilor mei care s-au implicat în acest proiect, oameni fără de care aceste lucruri nu s-ar fi putut realiza!”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. Campania a inceput, uraa…
    Cei care se dau producatori au si teren?

  2. …in practica, la nici un stand nu veti vedea afisate :
    – atestate de producatori cu lista produselor reacoltate ( cati dintre vanzatori sunt cu adevarat producatori / oare nimic import pe tarabe ?)
    – fise cu produse aduse zilnic la vanzare
    – fisa cu produsele vandute
    Ce ciubucuri vor iesi din … „miopia… organelor” …dlui. primar !

  3. “ structură metalică în formă de arce, cu fațade vitrate și copertină de sticlă în zona de acces, care să permită o puternică iluminare naturală” unde vara din cauza efectului de seră temperatura în interior va depăși 50 de grade Celsius. Am vazut o catrastrofă similară. Frumosul muzeu complet vitrat de la Histria. Nu știu ce viziune a avut arhitectul, dar cu toată înălțimea spațiului de expunere în dorința probabil de plasare exponatelor în lumina naturală a Histriei, caldura și uneori și lumina erau insuportabile. Vizitarea a fost o încercare de rezistanță. Păcat. I-ar trebui muzeului Histria o instalație de răcire a aerului ca la supermarketuri în zonele de carne și lactate. Cam la fel va fi vara și în noua și frumoasa Piață a Sudului cu arce amintind de prumusețea arcelor stâlpilor de fontă ai Pieței Unirii.

  4. Adevărat că suntem o gașcă imposibil de mulțumit…
    Mai bine o demolăm.

  5. Este o realizare a actualilor edili care isi dovedesc implicarea. Totusi pentru cei in varsta erau de preferat pietele din trecut, ambianta era extraordinara, produsele erau autohtone si cei care le comercializau oameni de omenie. Trebuiau mentinute in mare parte in forma lor initiala, insistat doar la dotarile de igiena si interzicerea speculantilor care au proliferat in acesti zeci de ani cu colaborarea functionarilor din piete. In alte tari pietele isi pastreaza si acum vechiul parfum.

  6. # Unul de pe-aici: subscriu. Demolată si construit in locul ei un parc, în care sub fiecare copac sa se amplaseze o taraba, dotată cu aer conditionat si la care vânzătorul sa fie costumat in constum Anticovid.
    Ps. Propun ca fiecărui cumpărător sa i se ia un test Covid, inainte că vânzătorul sa-si încaseze banii pe produse. Testele sa fie trimise la un laborator privat, casa se încurajeze dezvoltarea acestui sector. Cu acest prilej pretul oricărui produs, cumparat individual, va fi de 300 de lei. Astfel ne vom încadra în dorinta PNL, de creștere a nivelului de trai a cetățeanului.
    Ps. Dragi romani. Nu mai construiti nimic. Demolată tot, inclusiv omu.Faceti din el un Covid si utilizati-l ca armă de distrugere in masa a plamanilor națiunii. Din haos, Doamne am aparut/ si ma-as intoarce-n haos/ si din repaus m-am nascut/ mi-e sete de repaus.

  7. Terminati cu expresia ” legume si fructe de la producatori”! Procentul producatorilor este doar pe hartie, in realitate sunt sub 30%, chiar si acestia se mai aprovizioneaza de la angrouri{Pucheni)! Sa vedeti „producatorii” de mere cu marfa din Polonia sau alte tari europene!

  8. Chiar ca cel mai important obiectiv. Dar si al Bucurestiului. Pai nu exista alta piata asa moderna in sector!

  9. Voi ati vazut ce popular e Baluta? Cum a fost ieri primit de oamenii de la Piata Sudului. Pai deja a castigat alegerile cu inaugurarea asta.

  10. Investitie cu cap, Baluta si-a legat numele de ea in cel mai frumos mod posibil. O placere sa mergi sa iti faci cumparaturile la Piata Sudului. Asta inseamna civilizatie!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.