Cetățenii, tot mai datori fără voia lor

bani-moneda-romania-inflatie

La finele acestui an, fiecare cetățean român va fi îndatorat cu 2.525 de euro după ce la 31 decembrie 2017 a fost îndatorat cu 1.728 de euro. Va fi o creștere de 46%. Aceste cifre reies din informațiile legate de evoluția datoriei publice. Anul trecut s-a încheiat cu o datorie publică de 33,53 miliarde de euro iar în acest an se mai adaugă alte 15,4 miliarde de euro, adică 72 de miliarde de lei, conform Ministerului Finanțelor. Banii atrași sunt destinați acoperirii deficitului bugetar și rostogolirii altor credite ajunse la scadență. Atragerea resurselor financiare de pe piața internă se realizează prin intermediul licitațiilor de titluri de stat organizate cu caracter regulat de către Banca Națională a României, în calitate de agent al statului, iar volumul estimat al acestora se anunță în prealabil la sfârșitul fiecărei luni pentru luna următoare.

În anul 2018 necesarul brut de finanțare la nivel guvernamental este de aproximativ 72 miliarde de lei, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Ministerul Finanțelor Publice de pe piețele interne și externe fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de -2,97% din PIB (aproximativ 28 miliarde de lei) precum și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2018. Volumul indicativ de titluri de stat estimat a fi emise în anul 2018 pe piața internă este de aproximativ 46 miliarde de lei în timp ce finanțarea deficitului bugetar de pe piețele externe se realizează prin emiterea de euroobligațiuni într-un volum de aproximativ 5 miliarde de euro în cadrul Programului MTN și prin contractarea/trageri de împrumuturi de la instituțiile financiare internaționale.

Până în prezent, MFP a realizat implementarea planului de finanțare pentru anul 2018 în condițiile pieței și in conformitate cu programul anunțat. Astfel, până la data de 31 octombrie 2018, Ministerul Finanțelor Publice a atras 37 de miliarde de lei pe piața internă (lei și euro, inclusiv emisiunile de titluri de stat pentru populație) și aproximativ 4,6 miliarde euro de pe piețele externe, totalizând aproximativ 59,2 miliarde de lei. Ministerul Finanțelor Publice a anunțat pentru luna noiembrie un volum de 4,2 miliarde de lei, la care se pot adăuga 540 de milioane de lei din alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive, acest volum fiind stabilit prin consultare cu investitorii locali (dealeri primari, administratori de fonduri) luând în considerare cererea acestora și condițiile de piață.

Rezerva financiară în lei și în valută este de aproximativ 42,1 miliarde de lei, acoperind mai mult de 7 luni din necesitățile brute de finanțare. Rezerva financiară în valută la dispoziția Trezoreriei Statului are rolul unei rezerve care asigură protecție în contextul unor perioade de volatilitate și incertitudine mare în piețele financiare care s-ar materializa în mod direct și negativ asupra termenilor și condițiilor de împrumut ale statului român pe piețe financiare, diminuând astfel riscul de refinanțare la nivelul portofoliului de datorie guvernamentală.

MFP nu întâmpină probleme de lichiditate având in vedere nivelul rezervei în valută la dispoziția Trezoreriei Statului și a disponibilităților în lei aflate în contul curent general al Trezoreriei Statului pentru acoperirea necesităților de finanțare rezultate din finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Utilizarea rezervei în valută la dispoziția Trezoreriei Statului și a disponibilităților în lei aflate în contul curent general al Trezoreriei Statului depinde de tipul de operațiune efectuat pentru acoperirea necesităților de finanțare, rezultând un efect de contrabalansare a disponibilităților existente în lei și în valută în funcție de instrumentul utilizat. Politica Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește menținerea rezervei financiare în valută la un nivel sustenabil are în vedere consolidarea acesteia prin împrumuturi contractate de pe piețele financiare externe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Tactica celor de la butoane este „comunicarea”prin monolog, anuntarea zilnica a cresterilor in perspectiva de salarii si pensii, pentru a grabi cresterile de preturi si taxe. In timp ce de mariri vor beneficia in mod diferentiat diverse categorii de bugetari(categorii privilegiate, pile supraevaluate, incompetenti si corupti ) cresterile de preturi vor fi la fel si pentru cei cu castiguri uriase( familii de politicieni si alti bugetari cu doua salarii mari ), si pentru cei cu castiguri mici( familii cu un singur salariu, pensionari, defavorizati etc).Comunicarea(de fapt propaganda) are importanta pentru cei de la butoane si pentru ca le creste notorietatea, pe care o castiga datorita mediatizarii excesive . De mediatizare au nevoie ca sa obtina urmatoarele mandate.

  2. Din articol se intelege ca datoria publica ar fi crescut cu cca 50% intr-un an!
    Punem pariu ca nu adevarat?
    Poate n-ar fi rau ca articolele de economie sa fie verificate de cineva competent…

    • Datoria actuala a Romaniei este de 69,7Mrd eur,3.555,27 eur/cetatean,35.39% din BIP.Statul roman se imprumuta cu 197eur/sec

  3. Draga domnule ziarist, daca ai avea un pic de educatie financiar-economica si buna credinta, nu ai trage concluzii denigratoare si descurajante. Este adevarat ca statul se finanteaza din imprumuturi, dar cum ai vrea sa se finanteze un stat caruia i s-au luat toate entitatile generatoare de profit?! Ai vreo solutie minune pe care varfuri ale economiei mondiale n-a descoperit-o?
    In situatia actuala singura cale de atenuare a acestei situatii este sa se gaseasca modalitati de reducere a costurilor imprumuturilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.