O celulă îi spune altei celule. Atenţie, o să mă îndrăgostesc de tine! Vino și tu la club, lasă-i pe politicieni! Ieși din ale tale, genetic vorbind, virusul e o mare gogoriță! Momentul magnetic, vălurit și văluritor, îi transformă pe toţi şi pe toate în celule. Întâi însă, toţi şi toate sunt făcuţi felii, felii pentru a creşte suprafaţa informaţională. Îţi crapă ochii, zice cu aplomb Fifi Baston vrând să arate că ea este foarte bine informată asupra fenomenului.
Ţi se rup muşchii, adaugă primarul Ferdinand cutremurându-se. Bineînţeles că-ţi cad unghiile de la picioare spune repede doctorul Spiridon adăugând ceva despre curburile spaţiului. Îţi cade părul, zice madam Brizard cu părere de rău în glas, strivindu-şi o lacrimă pe obraz. Ţi se crapă pieptu-n două! răcneşte pirpiriul de la bancă rugându-se în sinea lui să nu fie adevărat.
Inima se transformă în sticlă, zice Mama Filoni împungându-şi palmele cu un cuţitoi. Avea ea vreun păcat de ispăşit! Rinichii încep să-ţi fluiere ca şi cum ar fi un samovar, spuse Tătărăscu ciupindu-se de braţ. Plămânii încep să fluiere, zice insul care e cuplat intim cu Forţa Universală. Rinichii fluieră! strigă Haralambie înciudat.
Eşti tâmpit! strigă insul. Iar tu eşti de două ori tâmpit! strigă Haralambie suflecându-şi mânecile cămăşii. Apare turbionul care duce-n Absolut! zice Mama Filoni ştergându-şi sângele de pe palme cu batista ei dantelată. Pe asta de unde o ştii, dragă? întreabă madam Brizard cuprinsă de mirare. Nu-i bârfă, e adevăr ştiinţific, zice repede Mama Filoni cotrobăind prin poşetă după rujul de buze. Aha, face madam Brizard privindu-se în oglinjoara ei de Burgundia.
Aşa zici, adevăr ştiinţific. O fi, dragă, dacă spui tu! Uite aşa stau de vorbă amândouă.
Madam Brizard îi spune ei, Mama Filoni îi spune lui madam Brizard. Ca şi cum o celulă i- ar spune unei alte celule… Bonifaciu mai că i-ar juca o festă lui Moreaugarin alias Vogoride.
De ce să nu ia el în stăpânire Lumea Nouă? Şi le zice tuturor că momentul magnetic e o metaforă tocmai potrivită pentru un tablou la care lucrează de-o viaţă. Şi îi întreabă pe fiecare cam ce-ar vrea să fie în Lumea Nouă care stă să se nască dintr-un moment magnetic în altul. Aş vrea să fiu o zebră, zice unul timid. Nu te juca cu şansa dumitale! E unică! strigă pictorul Bonifaciu amestecând vopselele. Fie, zebră, domnule dragă: Şi zebra fornăie dă din picioare, sare peste mese şi iese în stradă. Se afundă în Moebus.
Asta-i momentul de magie, Moebus, lucrurile pe dos. Aş vrea să fiu un trandafir, zice temătoare madam Brizard, înfoindu-se în mătăsurile ei roşii, roşii. Fie, trandafir. Eu aş vrea, dacă se poate, să fiu un nasture la prohabu’ celui mai barosan tip din Lumea Nouă! zice starostele cerşetorilor prostindu-se un pic. Fie, nasture, nătângule. Vă rog frumos, aş vrea să fiu Greta Garbo, zice pirpiriul de la bancă înroşindu-se tot de ruşine.
Fie, pirpiriule. Vrea cineva să fie brontozaur? Așa strigă, strigă gaterul, boxerul ăla fioros, înviat din morţi, nu se ştie cum. Nuuuu! strigă întreaga suflare din Adamville. Domnule, eu vreau să fiu un brontozaur, zice boxerul. E nevoie de brontozauri. Trebuie să-i halească cineva pe tipii care ar îndrăzni să mai treacă prin foc şi sabie atâta amar de lume! N-o mai luăm de la capăt c-am văzut ce-a ieşit., Brontozaur să mă faci, Bonifaciu! Fie, brontozaur.
Şi momentul magnetic e în plină desfăşurare, se cutremură toate, se sparg ferestrele, se schimbă încet, încet axa Pământului. Nu te mai prosti, îi zice Agatha lui Bonifaciu văzând că s- a schimbat axa Pământului. Te-ai cherchelit. Ai luat-o razna, magicianul a făcut-o. Înţelegi? Moreaugarin şi-a dus planul până la capăt. Uite-l colo, râde de se prăpădeşte. Hai că suntem caraghioşi amândoi. A plecat şi Haralambie. Nu mai e muzică.
Ce să mai pierdem vremea? Fără muzică n-are niciun haz seara asta! Ritmul e cheia lucrurilor! Te înşeli, Agathă! zice Bonifaciu sughiţând. Culoarea contează! Ea şi numai ea! Uită-te în jur, şopteşte Agatha. Nu vezi ce de lume? Uite ce forme uluitoare. Şi toate vorbesc parcă o limbă nouă! Visezi, Agathă, Bobolină, Imbolbină! strigă Bonifaciu împleticindu-se către ieşire. Nu te prosti! Nuuu! Ce suntem noi în lumea asta nouă?
Două celule îndrăgostite! strigă Bonifaciu împiedicându-se de Jobo, alcoolicul, adormit în uşa clubului. Şi asta ce-i? întreabă Bonifaciu. Nu e căsuţa de turtă dulce a magicianului?! Nu e pandemie!
E clubul lui Abab Hassan, îi şopteşte Agatha. Sanchi! E căsuţa de turtă dulce pe care a turtit-o momentu’ magnetic, hâc! Te dai în stambă! Mă dau de ce să nu mă dau?! Şi nu mă las, Agathă, nu mă las! Dacă-ţi spun că nu mă las! Ce vrei? Să mă las? Cum să mă las?! Nu mă las! Păi ce, vrei tu să mă las?! Adică tu vrei să mă las?! Păi, nu, fetiţo, nu mă las! Ai înţeles că nu mă las?! Şi pictorul Bonifaciu scoate un tub de vopsea galbenă şi luminează acum, luminează până departe Lumea Nouă. Am bănuit că se va petrece un lucru extraordinar. O cădere în penumbra Lunii. O nouă revoluţie. O ploaie cu broaşte despre care toţi vorbeau cu un soi de frenezie periculoasă. Agatha mi-a telefonat de câteva ori. Bănuia că puneam la cale un nou moment de magie.
O înţepa inima, i se tăiase maioneza, i se zaharisise dulceaţa de migdale. Avea unele temeri. Visase elefanţi. Avea vedenii. O urmărea un străin când se ducea la piaţă sau la teatru, în toiul nopţii primea telefoane ciudate. Văzuse un dragon de foc. Călărea norii pârjolind întinderile. Mi-a propus mici ieşiri, Agatha. Oarecari mondenităţi. Îmi displăceau însă lansările de carte. Erau momentele pline de ridicol ale provinciei mele prăfuite, asudate şi înamorate de glorie vulgară. Nu mi-ar fi plăcut să merg la sindrofiile organizate de nevasta primarului Ferdinand.
Nu-mi trecea prin cap să mă ard la soare la sfârşit de săptămână la picnicul pus la cale de madam Brizard. La începutul verii mi-am petrecut vremea la clubul de jazz, am băut bere blondă pe terasă la Emil, am scris scrisori unor personalităţi din capitală. Nu eram de acord cu anumită măsuri luate de guvern şi ceream ridicarea monopolului asupra nemuririi. Bineînţeles că unii m-au felicitat pentru ultimul meu moment de magie în timp ce alţii mi-au trimis bileţele în care m-au ameninţat cu moartea. Ce-mi păsa?! Într-o dimineaţă, pe terasă, Tătărăscu îi înjură vârtos pe nemţi, pe ruşi, pe americani şi pataggonezi. Îi făcu cu ou şi cu oţet pe cei de pe Limbo.
Golind o halbă de bere pe nerăsuflate, unul, Popovici, îi ţinu hangul spunând şi el nişte bazaconii. Dacă pataggonezii îi băteau pe ruşi la Trafalgar, în 75, Bibescu al nostru ar fi putut să-şi instaleze tronul fix în Piaţa Roşie! Baţi câmpii, domnule! Așa îl apostrofă Haralambie de la Arsenal, vrând să-l îmboldească niţel. Pataggonezii n-au fost încă la Trafalgar. E mai mult ca sigur. Puţină istorie mai ştiu şi eu, ce naiba! Pe onoarea mea, au fost! Nava lor amiral a fost scufundată de crucişătorul Odessa!
„Domnule, eu vreau să fiu un brontozaur, zice boxerul. E nevoie de brontozauri. Trebuie să-i halească cineva pe tipii care ar îndrăzni să mai treacă prin foc şi sabie atâta amar de lume!..” Avem nevoie de multi „brontozauri” ca sa oprim plandemia ….