Consiliul Superior al Magistraturii are o nouă conducere

Noul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) şi-a ales, vineri, conducerea.

Astfel, vicepreşedinte al instituţiei a fost ales procurorul Cristian Ban, iar preşedinte, judecătorul ICCJ, Mariana Ghenea.

Procurorul Cristian Ban a condus Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a fost ales ca membru CSM de adunările generale ale Parchetelor de pe lângă Curţile de apel din ţară.

Judecătoarea Mariana Ghena, membru al CSM din partea ÎCCJ, a fost aleasă preşedinte al instituţiei.

A fost judecător stagiar la Judecătoria Tulcea ((1990-1991) și Judecătoria Galați (1991-1992), apoi judecător definitiv la Judecătoria Galați (1992-1995), după care a activat ca judecător la Tribunalul Galați (1995-1998). În perioada 1 septembrie 1998 — 1 octombrie 2010, a fost judecător la Curtea de Apel Galați, iar din 1 octombrie 2010, este judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

La Curtea de Apel Galați, a ocupat funcția de judecător responsabil pentru relația cu mass-media (2000-2006) și pe cea de judecător specializat în judecarea infracțiunilor de corupție (2003-2006). A coordonat Biroul de informare și relații publice la Curtea de Apel Galați (2004-2006).

A fost aleasă membru al Colegiului de Conducere al Curții de Apel Galați (2005-2007), membru de drept al aceleiași instituții (2007-2010), iar în perioada iulie 2007-iulie 2010 a fost președinte al Curții de Apel Galați, pentru un mandat de trei ani.

Între iulie 2006 și decembrie 2006, a fost președinte al Curții de Apel Galați, cu delegație.

În CSM au fost mai fost aleşi procurorii Codruţ Olaru de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader din Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

De asemenea, noul CSM este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea de la Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ de la Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş de la Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag de la Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina de la Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan de la Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Update: Când şi-a prezentat proiectul de management, noul preşedinte al CSM a spus că nu se pune problema adoptării unei legi privind răspunderea materială a magistraţilor până când nu se vor atinge şi condiţiile de lucru ale judecătorilor şi procurorilor din alte state europene.

„În ceea ce priveşte mult discutata răspundere materială a magistraţilor, iminenta iniţiativă legislativă, este o problema sensibilă, chiar şi pentru dumneavoastră, domnule ministru (Florin Iordache, ministrul Justiţiei, n.r.), în activitatea pe care o veţi desfăşura. Nu o dorim, nu o vedem în altă modalitate decât cea reglementată în prezent”, a spus Mariana Ghena, potrivit news.ro.

Ea a precizat că o asemenea iniţiativă legislativă ar fi utilă doar după îndeplinirea unor condiţii.

„O astfel de iniţiativă nu poate fi declanşată decât după o responsabilă apreciere a cadrului legislativ care să reclame această modalitate de răspundere, după implementarea unui sistem de legi bune pentru o justiţie bună, după o consultare reală a magistraţilor şi după identificarea altor modalităţi de eficientizare a activităţii magistraţilor. Nu cred şi nu credem că se pune problema, la acest moment, a unei iniţitive legislative sub acest aspect”, a mai arătat Mariana Ghena.

Candidatul pentru şefia CSM a precizat că o asemenea lege ar fi utilă doar după ce condiţiile de muncă ale magistraţilor se vor ridică la standardele altor state civilizate.

„Până când magistratul – judecătorul, procurorul – nu va beneficia de toate condiţiile materiale, de resurse umane, de volumul optim de activitate – bunăoară în statele europene sunt judecători care au două, trei cauze pe lună. Suntem departe de această realitate, dar poate în condiţiile în care vom avea creat tot cadrul care să ne confere siguranţă, care să ne ofere condiţiile de muncă astfel încât magistratul poate să nu greşească, atunci poaate s-ar pune problema unei astfel de iniţiative. Până atunci, nu susţinem un asemenea punct de vedere”, a afirmat Mariana Ghenă, în plenul noului CSM.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, înaintea şedinţei de constituire a noului CSM, că este necesară o lege a răspunderii magistraţilor, iar aceasta ar putea intra în dezbatere la Parlament cel târziu în februarie, după ce va avea discuţii cu reprezentanţii sistemului judiciar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.