Corupţia, „cea mai gravă problemă” a justiției de la Chişinău

Corupţia în rândul procurorilor, judecătorilor şi avocaţilor reprezintă cea mai gravă problemă a sistemului, a admis miercuri şefa Procuraturii anticorupţie de la Chişinău, Veronica Dragalin, menţionând că prioritatea instituţiei pe care o conduce pe anul 2023 este curăţarea de corupţie a sistemului juridic din Republica Moldova, relatează Radio Chişinău.

Trei dosare pe numele unor avocaţi şi procurori acuzaţi că au pretins şi oferit mită în valoare cuprinsă între 5.000 şi 30.000 de euro au fost trimise în judecată în ultimele luni de către Procuratura Anticorupţie. Totodată, un ofiţer din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă. El primise 100.000 de euro pretinzând că poate să influenţeze un caz aflat pe rol la CNA şi la Procuratura Anticorupţie, a indicat Veronica Dragalin, enumerând doar câteva dintre cazurile la care a lucrat instituţia pe care o gestionează, într-o conferinţă de presă în care a prezentat un bilanţ al activităţii sale în primele şase luni de la preluarea mandatului.

A ajuns să se spună că ‘toţi procurorii şi judecătorii sunt corupţi. Nu este adevărat, dar s-a creat o percepţie la nivel de societate pentru că unora li s-a permis să se ocupe de justiţie’ chiar dacă s-au compromis, a afirmat ea, subliniind că nu va exista niciun fel de progres în justiţie dacă vor mai exista persoane corupte în sistem.

Pentru a avea o ‘justiţie corectă în această ţară trebuie să contribuim cu toţii, să nu tolerăm corupţia şi imixtiunea în sistemul de justiţie’, a mai spus Veronica Dragalin.

Pedeapsa prevăzută de lege în Republica Moldova pentru un procuror sau judecător acuzat de corupţie pasivă sau acceptarea unei mite pentru influenţarea unei investigaţii este de la şapte la 15 ani de închisoare, amenzi de la 400 la 500.000 de lei (moldoveneşti) şi interdicţia de a deţine o funcţie publică într-un interval de timp care merge până la 15 ani.

Veronica Dragalin a preluat mandatul de şefă a Procuraturii Anticorupţie la 1 august 2022, notează Radio Chişinău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

9 Comentarii

  1. Superb! Ati copiatvtotul de la hoiturile din Romania caposilor care isi denigreaza tara si sustin infractorii cu infractiunile executate. Felicitari, prostie umana cu cap si picioare! Madam se mandreste cu umilirea conationalilor si denigrarea peopriei tari in loc sa ii adune pe toti sa faca legi clare si corecte, bune de pus in practica!

  2. Banu dat de americani a cumparat tot si pe rusii minoritari din Basarabia furata de rusi de la romani.

  3. panarama asta a fost kemata la WEF (WOlrd Economic Forum) in Davos Elvetia. la bogatii aia grasi. Pa voi astia cu manelele de teleorman, cand va keama? Sau voi nu steti anca pa harta, ardevar focu da tatari de gagesti ilfov si teleorman.

    punetii un turban ba cap, tatarului ala tzigan, zis „scriitor” „jurnalist”, ce a infometat poporul da pan 1980, sa se duca el acum cu pensia speciala sal vaz pa mos gerila in Finlanda etc. Al intraba mos gerile, la varsta lui, (tataru tzigan Ion Cristoiu) „de unde esti”? Tataru Ion Cristoiu „din roma_nia”, sa faca da ras tara sipacolo.

    auz, cica communismu „a fost” si niciodata nu va mai veni, deci el nu poa sa ajunga in fata plutonului de executie pa stadion, pentru ca a trecut. Adica Chinejii sunt prosti cas number 1 in lume si sunt communisti. Va vine randu la dat socoteala, bha tatarilor spurcati. Nu scapati niciunu.

  4. Am o senzatie de deja-vue, similara cu perioada anilor 2003 in Rromania cand „era” multe probleme si a trebuit sa cream DNA-ul, un mare succes de 20 de ani. Nu a facut decat sa solidifice statul secu, clanurile magistratilor, sa distruga procesul de justitie, sa distruga capitalul autohton si sa apere coruptia corporatista. E fix aceeasi reteta, peste tot in Europa si in alte tari, se corupe si ia sub control sistemul juridic, pentru ca e singura putere in stat care in numele independentei, nu e tinuta in sah de celelalte puteri, executiva, legislativa… iar a patra putere, cainele de paza al democratiei a devenit o jigodie slaba, in lant si care primeste niste laturi si coji de paine ca sa supravietuiasca. In felul asta, cu judecatori si procurori corupti, poti sa blochezi orice forta politica a unei tari, indiferent ca a castigat 60-70-80% din votul democratic… vezi Brazilia, unde Curtea Suprema a interzis accesul la retele sociale pentru vreo 20 de lideri ai opozitiei, vezi Pakistan unde au eliberat un parlamentar 3 zile cat sa voteze demiterea premiurului.

  5. Tuta Moldovei e noua portavoce a lu’Luluta.

    Du-te, pfa, d-aci ca ni s-a aplecat de la atâta „anticorupție”!

    Fa-ne un bine si incepe anticorupția din Moldova fix cu tine care te-ai pus președinte prin mascarada sorosista de „alegeri libere”.

    Am fumat demult toate manipulările retardate ale lui Soros, de la „alegeri libere” până la „anticorupție”.

    Piei din ochii românilor, sorosista oligofrenă!

  6. Reteta preluarii statului e deja clasica. Presa sub obroc, justitia la comanda, politicul la mana justitiei controlate. Activele tarii vandute pe nimic. Indatorare dincolo de limitele platibilului (astfel statul-client va juca dupa cum i se canta).
    Toate aceste masuri la un loc sunt botezate apoi „democratie”.
    O democratie,e adevarat, putin mai supravegheata,asa. Eh, ce sa-i faci, nimic nu e perfect.

  7. Cea mai gravă problemă a statului de carton Republica Moldova este PROSTIA. Au avut de 30 de ani și încă mai au o fereastră de oportunitate SĂ REVINĂ LA PATRIA-MAMĂ, ROMÂNIA și au spus „Niet!!!”. Acolo se dau pensii de 90 de euro pe lună, salarii medii de 200 de euro (cu destui multi-milionari în euro unsuroși băgați artificial în calculul de salariu mediu ca să le iasă per total 200 și ceva de euro). În Republica Moldova, pe o suprafață cât 1/5 din România, sunt circa 2 milioane jumate de locuitori, cu tot cu minoritățile rusă, ucrainiană, găgăuză + Transnistria. Toată Rep. Moldova produce un PIB cât un județ precum Timișul din România. Nu știu ce limbă vorbesc, neagă în masă că sunt români, 70% din populația Rep. Moldova susține că NU dorește reunificarea cu România, și cam tot atâția NU doresc intrarea în NATO. Nu sunt convinși în majoritate că vor în UE, unde oricum nu intră, cu economia lor 0 barat, fără ofertă, și cu Transnistria sovietică legată de gât, precum și fără apartenență la NATO (cine este nebun în UE să investească în Rep. Moldova, când nu sunt sub protecția NATO). Încercări penibile să revendice bucăți din cultura română, poze cu Putin ale politicienilor moldoveni de cacao cu o hartă în care lipiseră la Rep. Moldova cam 1/2 din România. Au transformat în logica lor existențială constructul sovietic cinic al moldovenismului, o ABERAȚIE. Multe lozinci patriotarde „moldovenești” de genul „Moldova este patria mea”. Care Moldova? Un sfert din România? Sudul Basarabiei și Bucovina de Nord aflate la Ucraina? Pârloaga Basarabia care nu se duce nicăieri? România se uită azi la ce se întâmplă la Chișinău cu o imensă compasiune, față de spectacolul grotesc al prostiei fără leac de acolo și al morții.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.